La sfarsitul lunii trecute, am lucrat o saptamana zi-lumina la revista festivalului de moda Pasarela, "Silhouettes" (termenul denumeste, in jargonul modei, tiparul), am aflat foarte multe despre un domeniu considerat inferior, superficial si nedemn de aerul rarefiat al culturii cu majuscula. Am vazut in acele zile cateva personaje pentru care moda nu e deloc o poveste aproximativa, numai buna de adormit vigilenta duduilor rujate. Nu, treaba asta e serioasa, atat cat poate fi o arta astazi, si chiar are o logica "nelogica" (cum zicea Macedonski, vorbind despre poezie). N-ar fi o idee rea ca teoreticienii postmodernitatii sa scormoneasca putin in ontologia acestui domeniu "slab": am putea afla in felul acesta chestiuni surprinzatoare despre lumea in care traim. "Moda nu e un subiect la moda printre intelectuali", spunea Lipovetsky in volumul sau din 1991, "Imperiul efemerului".
Acesta e adevarul si nu e unul deloc imbucurator, sincer. Pentru ca, daca i-ai cunoaste pe Gert van der Keuken, pe Sophie Grumbach sau pe Richard René (ultimul dintre ei a prezentat o colectie superba in ultima seara a festivalului), ti-ai da seama ca, in fond, ei sunt niste artisti, niste "ganditori" insuficient creditati doar pentru ca se misca intr-un univers guvernat de legile efemerului. Se scriu carti despre ea, se fac si filme (mai bune decat recentul "Coco avant Chanel", fiti linistiti!), dar moda ramane, cu toate acestea, un deliciu inutil, pe care cei alesi sa puna in cuvinte lumea contemporana il ocolesc cu superioritate. Purtam hainele ca si cum ne-am bea cafeaua, in mod cumva reflex, dar, in realitate, ele dau masura starilor, inregistreaza schimbarile, revolutiile, sunt un barometru al bucuriilor si nefericirilor noastre. Vi se pare putin lucru? Mie nu.
