28.7 C
București
joi, 18 iulie 2024
AcasăSpecialS-a pus lacătul pe 32 de dozatoare de lapte

S-a pus lacătul pe 32 de dozatoare de lapte

Această măsură a fost luată de ANSVSA preventiv, iar analizele vor fi finalizate săptămâna viitoare. În general, aceste dozatoare sunt amplasate în pieţe şi centre comerciale, iar cu ajutorul lor fermierii vând lapte fără intermediar.

Cristian Lungu, preşedintele furnizorilor de lapte la dozatoare, a declarat, pentru RL, că reacţia autorităţilor este una „normală“ şi a susţinut că el a cerut, acum două săptămâni, verificarea tuturor dozatoarelor de lapte, întrucât aceste dozatoare pot colecta lapte de la oricine. „Eu am cerut verificarea tuturor automatelor de lapte cu două săptămâni înainte de scandalul cu aflatoxină, pentru că automatele nu sunt numai ale fermierilor, ci şi ale unor persoane care nu au nimic în comun cu ferma şi se practică un comerţ cu lapte de colectură“, a precizat Lungu. Acesta a criticat însă modul în care a fost gestionat scandalul privind contaminarea laptelui cu aflatoxină şi a spus că a întâlnit ferme care se gândesc deja la faliment, ceea ce nu este bine pentru piaţa internă de comercializare a laptelui.

Dorin Cojocaru, directorul Asociaţiei Patronale Române din Industria Laptelui, a declarat, pentru RL, că şi el este de acord cu verificarea acestor dozatoare, întrucât în ele se află lapte crud, neprelucrat termic, iar acesta poate dezvolta foarte uşor bacterii. „Aceste dozatoare ar trebui verificate foarte des, pentru că vorbim despre lapte crud. Nu poate oricine să transporte lapte pe distanţe lungi, în condiţii igienice, iar riscul transmiterii unor boli e mult mai mare şi nu vorbesc de aflatoxină, ci de boli grave, precum TBC, truceloză şi leucoză“, a explicat Cojocaru.  Acesta a spus că lui îi inspiră încredere dozatoarele din interiorul fermelor, unde veterinarii consultă constant animalele, şi s-a arătat circumspect faţă de dozatoarele instalate în parcări sau în  zone insalubre. „Oricine poate să vândă lapte pentru aceste dozatoare şi să nu-mi spuneţi mie că ţaţa Floarea îşi verifică vacile frecvent la veterinar, că nu vă cred”, a spus Cojocaru. Fermierii aflaţi la sediul ANSVSA au spus că au vândut lapte controlat, iar furajele erau controlate. În Bucureşti sunt aproape 40 de astfel de dozatoare de lapte amplasate în centre comerciale şi pieţe, iar în toată ţara sunt în jur de 300 de automate.

„Activitatea a 32 de automate a fost suspendată“

ANSVSA a anunţat, într-un comunicat de presă, că numărul de 300 de automate cu activitate suspendată, menţionat în mass-media, nu este real, în România existând în total 335 de astfel de dozatoare. „Rezultatele parţiale ale centralizării datelor arată că a fost suspendată activitatea unui număr de 32 de astfel de automate. Automatele pentru distribuirea laptelui sunt alimentate din producţia unor ferme. În cazul în care există suspiciuni de depăşire a limitei de aflatoxină M1 pentru o fermă, laptele provenind de la aceasta fermă este oprit de la livrare şi comercializare, deci nu mai alimentează automatele unde furnizează în mod obişnuit lapte“, se arată în comunicat. Comercializarea laptelui prin aceste automate se reia numai în momentul în care buletinele de analiză demonstrează că laptele este bun pentru consum. Rezultatele acţiunii vor fi făcute publice în cursul săptămânii viitoare, după finalizarea centralizării datelor de la nivel naţional.

Luni, probele de lapte de la trei ferme şi două unităţi de prelucrare au fost sechestrate de ANSVSA, deoarece prezentau suspiciunea depăşirii limitelor admise pentru aflatoxină.

Aproximativ 80 de tone de lapte au fost oprite de la comercializare.    

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă