17.8 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSpecialRusia. Stat Islamic și Frontul Al-Nusra, incluse pe lista de organizații teroriste

Rusia. Stat Islamic și Frontul Al-Nusra, incluse pe lista de organizații teroriste

Autoritățile de la Kremlin au introdus luni gruparea jihadistă Stat Islamic (SI) şi Frontul Al-Nusra, aripa siriană a reţelei teroriste Al-Qaida, pe lista organizaţii teroriste, îndemnând "toate statele" să-i urmeze exemplul, a anunţat luni Ministerul rus de Externe, citat de agenţia Tass.

"Curtea Supremă a Federaţiei Ruse a calificat grupările Stat Islamic în Irak şi Levant şi Frontul Al-Nusra drept organizaţii teroriste, la solicitarea Procuraturii Generale a Rusiei", a afirmat Ministerul de Externe. Diplomaţia rusă precizează că "prin decizia Curţii Supreme este interzisă activitatea acestor organizaţii pe teritoriul Rusiei". "Legislaţia rusă prevede sancţiuni penale pentru alăturarea la aceste organizaţii şi susţinerea lor", a subliniat ministerul.

De asemenea, Ministerul rus de Externe "îndeamnă toate statele să urmeze exemplul Rusiei, dacă încă nu au făcut acest lucru, introducând SI şi Frontul Al-Nusra pe listele naţionale privind grupările teroriste şi interzicând activitatea acestor organizaţii", potrivit unui comunicat.

Reţeaua teroristă sunnită Stat Islamic (Stat Islamic în Irak şi Siria / Stat Islamic în Irak şi Levant) ocupă vaste regiuni din Siria şi Irak, unde a proclamat un "califat islamic".

Până în prezent, mai multe ţări, inclusiv Statele Unite şi Canada, au introdus deja grupările Stat Islamic şi Frontul Al-Nusra pe lista organizaţiilor teroriste străine.

Cele mai citite

Milionarii de la One Properties United, campanie publicitară dubioasă în mass-media! În paralel, vor să ne închidă gura

Ziarul Financiar insistă cu o declarație a lui Victor Căpitanu, co-CEO One United Properties, prin care se sugerează că un fond elvețian de...

Minciuna care scoate Generația Z în stradă

Tămbălăul generației Z de la Tbilisi, capitala statului Georgia din Caucaz, e un caz-școală despre cum acționează serviciile secrete străine într-o țară cu democrație...

Un iranian cu mandat de arestare în Emiratele Arabe Unite este protejat de …DIICOT

La ora actuală, serviciile de informații de la noi sunt în alertă pentru că un cetățean iranian care a escrocat băncile din Emiratele...
Ultima oră
Pe aceeași temă