15.7 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialRusia promite că sprijină ancheta din estul Ucrainei

Rusia promite că sprijină ancheta din estul Ucrainei

Rusia a promis că va acorda tot sprijinul necesar desfășurării anchetei privind prăbuşirea zborului MH17 în estul Ucrainei. În plus, au anunțat autoritățile de la Kremlin, vor trimite și experți dacă va fi nevoie.

"Rusia este dispusă să ofere sprijin deplin în desfăşurarea anchetei, inclusiv prin mobilizarea unor specialişti", a anunţat, într-un comunicat, Ministerul rus de Externe.

"Considerăm că o asemenea catastrofă trebuie să fie elucidată cu participarea activă a experţilor din cadrul Organizaţiei internaţionale pentru aviaţia civilă", aflată în subordinea ONU, adaugă Ministerul rus de Externe.

De asemenea, Moscova a salutat rezoluţia adoptată în noaptea de luni spre marţi de Consiliul de Securitate, inclusiv de Rusia, care condamnă atacul asupra zborului MH17 şi solicită acces liber şi asigurarea măsurilor de securitate pentru experţi la locul catastrofei.

"În urma consultărilor, rezoluţia a fost adoptată şi evidenţiază necesitatea unei anchete internaţionale cu adevărat independentă şi imparţială având la bază principiile aviaţiei internaţionale", adaugă comunicatul diplomaţiei de la Moscova.

Este important că rezoluţia "solicită, totodată, părţilor aflate în conflict o încetare a luptelor în zona incidentului şi să asigure accesul la locul catastrofei organizaţiilor participante la anchetă, printre care misiunea de observatori a OSCE şi alte organizaţii internaţionale", adaugă ministerul rus.

De altfel, preşedintele rus Vladimir Putin a salutat adoptarea rezoluţiei în noaptea de luni spre marţi, într-o discuţie la telefon cu premierul olandez Mark Rutte. Cei doi lideri au menţionat, de asemenea, necesitatea "accesului direct şi total" la locul catastrofei şi necesitatea unei încetări a focului, a precizat Kremlinul, într-un comunicat.

Separatiştii proruşi au anunţat în noaptea de luni spre marţi o încetare a focului într-un perimetru de 10 kilometri în apropiere de locul prăbuşirii avionului Malaysia Airlines.

Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...

Lionel Messi, de neoprit la 36 de ani! A fost desemnat jucătorul lunii în America

Argentinianul Lionel Messi, care în acest moment evoluează la formația Inter Miami, a fost votat cel mai bun jucător al lunii aprilie în liga...

Turcia nu va relua schimburile comerciale cu Israelul

Turcia a declarat că nu va relua schimburile comerciale cu Israelul, în valoare de 7 miliarde de dolari pe an, până când nu se...
Ultima oră
Pe aceeași temă