16 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialRomânia merge mai departe

România merge mai departe

Naţionala României s-a calificat în grupa principală I a Campionatului European de handbal unde va juca împotriva reprezentativelor Croaţiei, Muntenegrului şi Rusiei, în Danemerca, la Herning.

Handbalistele noastre au obţinut o victorie categorică, cu 40-28, în faţa reprezentantelor Serbiei, la capătul unui meci pe care însă l-a început extrem de slab. Rămasă încă din minutul 3 fără căpitanul Cristina Vărzaru, care s-a accidentat la gleznă şi a fost nevoită să părăsească terenul, la început, echipa noastră s-a văzut dominată de adversare, în minutul 8 sârboaicele conducând cu 4-1. Au urmat însă reuşitele consecutive ale Roxanei Han, aflată în postura inedită de extremă stânga, ale Ionelei Stanca şi Mihaelei Tivadar. Tricolorele au preluat frâiele jocului (6-5, ’13), s-au dezlănţuit şi au încheiet partida en-fanfare.

În urma acestei victorii, căreia i s-a adăugat cea în faţa Spaniei, România s-a calificat în grupa principală I, cu 2 puncte, alături de liderul Danemarca (4 p). Spania a obţinut, la rândul său, accesul în faza următoare, dar de pe poziţia a treia, cu un punct. În grupa principală I, alături de România (2 p) vor mai evolua Spania (1 p), Danemarca (4 p), Croaţia (2 p), Muntenegru (2 p) şi Rusia (2 p), dar naţionala noastră va juca, doar contra ultimelor trei, în această ordine, pentru că regulamentul nu permite ca echipele provenite din aceeaşi grupă preliminară să se mai întâlnească odată şi în faza următoare. Antrenorul naţionalei noastre, Radu Voina, a precizat că ordinea meciurilor nu mai are nici o importanţă. „Nu avem ce pretenţii să mai emitem în această fază. E bine că ne-am calificat. Până acum a fost cum a fost, dar acum începe greul. Trebuie şi ne dorim să obţinem victorii în fiecare meci”, a declarat antrenorul Radu Voina, care s-ar fi bucurat ca echipa să aibă mai mult timp de odihnă înaintea startului de azi în grupa principală I. “Ar fi fost excelent să avem un pic de linişte azi (n.r. – ieri), în ziua liberă, dar nu e deloc aşa. La 9.30 deja plecăm spre Herning, unde se vor juca meciurile din grupa I. Iar bagaje, iar drumuri. Noroc că nu e frig, s-a mai încălzit. Ajungem la prânz la Herning şi la ora 14.00 avem antrenament, urmează un pic de odihnă, cina şi gata ziua liberă”.

Mai departe fără căpitan

Din păcate, după accidentarea gravă la gleznă a Cristinei Vărzaru, tehnicianul naţionalei a fost obligat să opereze şi o schimbare, în locul căpitanului de echipă urmând a evolua Ada Nechita. „Regret că pentru Cristina e gata Campionatul European. A suferit o ruptură musculară în zona tendonului de la gleznă şi nu mai avem ce face. Am chemat-o în cantonament pe Ada Nechita, care urmează să facă joncţiunea cu echipa direct la Herning”, a explicat Radu Voina.

Sistem de joc

În faza grupelor principale, unde nu s-au calificat Serbia, Islanda, Germania şi Slovenia, formaţiile provenite din aceeaşi grupă preliminară nu joacă între ele, dar în clasamentul final vor fi luate în calcul rezultatele directe din acea fază.

Primele două clasate în grupele principale vor juca semifinalele, încrucişat, în 18 decembrie. Învinsele vor disputa finala mică, iar învingătoarele din semifinale vor evolua pentru medaliile de aur, ambele meciuri fiind programate în 19 decembrie, ultima zi a CE. Primele trei clasate la CE din Danemarca şi Norvegia vor obţine automat calificarea la Campionatul Mondial din 2011. De remarcat, România a obţinut cea mai bună clasare la CE din 2000, când a încheiat pe locul patru.

PROGRAM GRUPA I

Azi
Spania-Muntenegru ora 17.45
România-Croaţia ora 19.45
Danemarca-Rusia, ora 21.45

Mâine
România-Muntenegru, ora 17.45
Spania-Rusia, ora 19.45
Danemarca-Croaţia, ora 21.45

Joi
România-Rusia, ora 17.45
Spania-Croaţia, ora 19.45
Danemarca-Muntenegru, ora 21.45.

În grupa principală II vor evolua Norvegia şi Suedia (ambele cu câte 4 puncte), Olanda şi Ungaria (câte 2), Franţa şi Ucraina (0), meciurile urmând a se disputa la Hakons Hall, în Norvegia, la Lillehammer.

Cele mai citite

Tânăra antrenată de maestra emerită a sportului, Mirela Pașca, înscrisă în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”

Antonia Dragomir, o tânără gimnastă de doar 11 ani, a devenit un nume cunoscut în lumea gimnasticii românești și internaționale, datorită talentului său remarcabil...

ELCEN o acuză pe Firea că a mințit la Realitatea Plus, în legătură cu falimentul RADET

Se încearcă din nou inducerea în eroare a opiniei publice în sensul în care ELCEN este considerată cauza falimentului RADET, transmit reprezentanții Electrocentrale București. Vă...

Impostura snoabă și propaganda veselă

Obsesia multor snobi care ce îmbogățesc peste măsură este să devină artiști prin intermediul banilor. Întâi își tot dichisesc și bibilesc casa de un...
Ultima oră
Pe aceeași temă