Insistenţele membrilor corpului diplomatic american ca România să accepte 2-3 deţinuţi din Guantanamo Bay s-au lovit în mod repetat de tăcerea oficialilor români – care au afirmat că vor analiza situaţia, eschivându-se însă să dea un răspuns clar.
Primele demersuri ale oficialilor americani au avut loc în 2007, când Brânduşa Predescu, directoarea pentru Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa, Consiliul Europei şi Drepturile Omului în cadrul Ministerului de Externe, a fost întrebată care sunt posibilităţile ca România să accepte un număr mic de deţinuţi. Brânduşa Predescu a răspuns că va înainta problema noului – pe atunci – ministru de externe Adrian Cioroianu, şi a cerut detalii despre deţinuţii respectivi. Pe de altă parte, oficiala română s-a plâns de timingul nefericit al cererii americane; scena politică din România era oricum în fierbere după aderarea la Uniunea Europeană, iar Consiliul European tocmai pornise o anchetă în privinţa unor posibile centre de detenţie ale CIA pe teritoriul României.
Fostul ambasador al SUA în România, Nicholas Taubman, constata la sfârşitul raportului că nu este foarte încrezător în primirea unui răspuns pozitiv din partea guvernului României, având în vedere că şi demersurile anterioare se ciocniseră de un refuz al oficialilor români; de asemenea, Taubman adăuga că o continuare a demersurilor ar putea fi contra-productivă.
Insistenţe inutile
Cu toate acestea, încercările americanilor au continuat; câteva luni mai târziu, în urma unei discuţii despre poziţia României faţă de situaţia politică din Fâşia Gaza, oficialii americani au readus în discuţie problema deţinuţilor, întrebându-l pe vicedirectorul MAE pentru relaţii transatlantice, Florin Vlad, dacă statul român ar fi interesat de mai multe informaţii despre deţinuţi. Vlad a declinat oferta.
Peste puţin timp, a avut loc o convorbire între oficiali români şi americani
despre posibilităţile României de a oferi azil pentru refugiaţi. Cătălin
Necula, vicedirectorul Oficiului Naţional pentru Refugiaţi, s-a arătat precaut, oferindu-le americanilor cifre generale despre numărul de refugiaţi admişi în România din 1991 până atunci (majoritatea acestora fiind irakieni, afghani şi persoane din Bangladesh.
Întâlnirea Gitenstein-Baconschi
În 22 ianuarie 2010, ambasadorul Mark Gitenstein s-a întâlnit cu ministrul de externe al României, Teodor Baconschi. Gitenstein a indicat că trimisul special al SUA însărcinat cu închiderea centrului de detenţie de la Guantanamo, Daniel Fried, ar fi interesat să discute cu Baconschi despre posibilitatea ca România să primească doi sau trei deţinuţi, şi l-a întrebat pe ministrul român când ar putea avea loc această convorbire (nu este specificat răspunsul părţii române).
În cadrul întâlnirii au fost discutate şi alte subiecte; Gitenstein a afirmat că SUA ar fi interesate de amplasarea unor instalaţii militare care să facă parte din Scutul Anti-Rachetă în România – propunere primită cu entuziasm de Baconschi, care a declarat că România s-ar bucura să găzduiască încă o bază militară americană, şi că suportul politic pentru aceasta ar fi aproape unanim.
Ambasadorul american a ţinut să mulţumească României pentru aportul militar adus în Afghanistan, şi a oferit asistenţa ataşatului economic al ambasadei americane la Bucureşti în căutarea a noi potenţiali investitori americani în România. Atât Baconschi cât şi Gitenstein au adus în discuţie câte un punct care părea să fie arzător pentru partea respectivă; în timp ce Baconschi a repetat cererea României de a fi introdusă în Programul Vizelor, ambasadorul american s-a interesat de Legea Adopţiilor Internaţionale şi de cazurile încă pe rol ale unor cetăţeni ai SUA care doresc să adopte copii din România.
Ca şi multe alte probleme bilaterale, cea a primirii deţinuţilor a rămas în cele din urmă nerezolvată.
