20.9 C
București
luni, 27 mai 2024
AcasăSpecialRomânia a pierdut patru poziții în clasamentul mondial al libertății economice

România a pierdut patru poziții în clasamentul mondial al libertății economice

România înregistrează un scor al libertăţii economiei de 65,6 puncte, cu un punct mai puţin decât anul trecut, care o plasează pe locul 61 în clasamentul celor 178 cele mai libere economii din lume, informează Agerpres.

România este în scădere cu patru poziţii faţă de anul trecut, potrivit concluziilor unui raport dat publicităţii luni de Heritage Foundation, o reputată organizaţie de analiză economică din Washington.

Conform Index of Economic Freedom pe 2016, România se clasează pe locul 29 din cele 43 de state din regiunea Europei, scorul său fiind mai mic decât media regională (66,9 puncte) dar mai mare decât media globală (60,7 puncte). Potrivit Heritage Foundation, scorul României s-a îmbunătăţit la capitolele libertatea comerţului şi libertate monetară, pe fondul progreselor realizate, însă există îngrijorări când vine vorba despre statul de drept şi libertatea muncii. 

”România are probleme în a îndeplini solicitările Uniunii Europene în domeniul anticorupţiei, din cauza rezistenţei venite de la o mare parte a clasei politice. Tribunalele au resurse insuficiente şi sunt afectate de corupţie cronică şi influenţă din partea mediului politic”, se arată în raportul Heritage Foundation. 

România se clasează în top în faţa unor state precum Portugalia (locul 64), Franţa (75) sau Italia (86), dar este depăşită de ţări precum Bulgaria, care se situează pe poziţia 60, Albania (59), Ungaria (58), Slovacia (56) şi Polonia (39). 

Şi în acest an, Hong Kong se situează pe prima poziţie, cu un scor de 88,6 puncte, în scădere cu un punct faţă de anul trecut. Urmează în ordine, Singapore, Noua Zeelandă, Elveţia, Australia, Canada, Chile, Irlanda, Estonia şi Marea Britanie. 

Libertatea economică este evaluată în 10 domenii, punctajul fiind acordat pentru gradul de libertate a afacerilor, comerţului, libertate fiscală, libertate faţă de intervenţia guvernului, libertate monetară, a investiţiilor, financiară, a pieţei muncii, pentru respectul drepturilor de proprietate, absenţa corupţiei. 

La coada clasamentului se situează Coreea de Nord, care ocupă locul 178, cu un scor de 2,3 puncte, în timp ce Afganistanul, Irakul, Liechtenstein, Somalia, Sudan, Siria şi Libia nu au primit niciun calificativ. 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Ambasada Rusiei susține că niciun angajat al ei n-a primit “materiale” de la românul arestat

Ambasada Rusiei în România susține că niciun angajat al ei n-a primit "materiale" de la românul care a fost arestat sub acuzația de trădare. Drept...

Acțiune masivă împotriva contrabandei și evaziunii fiscale. Aproape 100 de percheziții în toată țara

O operațiune masivă, cu 91 de percheziții și 25 de mandate de aducere, se derulează pe întreg teritoriul României, în scopul combaterii contrabandei, a...

De la Expoziția Dali, la spiritul “vitraliului în 8”

În toiul unui Florar (cum i se mai zice popular lunii mai), am uitat să ne bucurăm ochii și să ne fericim sufletul cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă