12.2 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialRidge Tool îşi extinde producţia la fabrica din Cluj-Napoca

Ridge Tool îşi extinde producţia la fabrica din Cluj-Napoca

Compania Ridge Tool, parte a grupului american Emerson, îşi extinde producţia de scule electrice profesionale la fabrica din Cluj-Napoca în condiţiile în care specialiştii anticipează că în 2011 piaţa va creşte cu 20%.

„In anul 2009, valoarea pieţei de scule electrice profesionale a fost de circa 15 milioane de EUR şi a înregistrat o mică scădere de circa 10% în 2010. Pentru 2011, estimez o creştere de minim 20% a acestei pieţe, pe fondul unor investiţii noi şi datorită faptului că multe companii au redus drastic achiziţiile în 2009 şi 2010″, spune Camil Aliman, manager Ridge Tool pe România şi Ungaria.

Fabrica Ridge Tool şi-a extins producţia cu noi piese: blocurile motor pentru clupele de filetat electrice manuale model 600 şi 690. Ele se adaugă bacurilor de filetat 11R de 11/2″ şi 2″, introduse în producţie chiar la începutul anului 2011.

„Realizarea pieselor blocului motor de la maşinile de filetat se execută pe un centru orizontal de înaltă precizie. Acesta asigură un timp scăzut de prelucrare şi calitate ridicată a pieselor prelucrate datorită tehnologiilor de ultima oră: prelucrare la centrul de greutate a maşini, eficientizarea zonei de lucru, interschimbabilitate ridicată”, spune Aliman.

În prezent, Ridge Tool îşi verifică produsele în timp real. Procesul se realizează printr-un program statistic, al unei maşini de măsurat în coordonate 3D şi al unui soft computerizat de plotare a datelor. Acesta afişează grafic dimensiunile măsurate, putându-se urmări încadrarea acestora între limitele admise. Avantajul? „Prin acest sistem de verificare în timp real se asigură o calitate ridicată a pieselor prelucrate cât şi o eficientizare a duratei de folosire pentru sculele aschietoare”, adaugă managerul Ridge Tool.

Ridge Tool a investit până în prezent peste 1,5 milioane de dolari în utilarea şi dotarea fabricii sale din Cluj Napoca. Mai exact în maşini unelte cu comandă numerică pentru producţia de maşini de filetat şi bacuri de filetare. Brandul Ridgid este lider în productia de scule de mână şi electrice, în portofoliul său intrând de asemenea maşini de filetat şi pentru curatat conducte şi peste 300 de tipuri de scule utilizate în domeniul instalatiilor sanitare, HVAC/R, sectoare industriale, energie, petrol, utilitati publice şi domeniul comercial.

 

Alexandra Jeles
Alexandra Jeleshttp://alexandra-jeles
Alexandra Jeles, redactor Rl online
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă