15.6 C
București
marți, 28 mai 2024
AcasăSpecialREVISTA PRESEI. Deținuții plătesc scump apelurile din închisoare. Ce firme se îmbogățesc

REVISTA PRESEI. Deținuții plătesc scump apelurile din închisoare. Ce firme se îmbogățesc

În ziarele de vineri, citim despre afacerile Administrației Penitenciarelor cu telefoanele fixe și despre Complexul Energetic Hunedoara, pe care statul l-a făcut neprofitabil. 

În Evenimentul Zilei, citim despre afacerile de milioane de euro cu telefoanele fixe din penitenciare: ”Aproape 5,1 milioane de euro este cifra de afaceri a celor trei firme, alese fără licitație de Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP), să ofere servicii de telefonie fixă deținuților din penitenciare atunci când aceștia doresc să vorbească cu rudele, avocații sau alte persoane. Un condamnat plătește un minut de convorbire cu 0,2 lei, în timp ce o persoană din libertate plătește 0,04 lei. Deținuții sunt revoltați de aceste tarife, în condițiile în care ei nu au venituri. Cele trei firme care scot profit oferind servicii scumpe sunt Paytel Iași, Telesoft Iași și BVFon România din București”.

În Adevărul găsim povestea Complexului Energetic Hunedoara, pe care statul ”l-a ajutat până l-a băgat în groapă”: ”Salvarea Complexului Energetic Hunedoara a fost atât de „prioritară“ pentru statul român încât compania a primit prea târziu ajutorul de salvare de 167 de milioane de lei, ceea ce a dus la achiziţia cu întârziere a certificatelor de emisii de dioxid de carbon. Lovitura finală vine de la Ministerul Mediului, care a amendat compania cu 538 de milioane de lei, fix pentru certificatele de carbon”. 

În Ziarul Financiar citim despre producătorul de oțel lichid Oțelu Roșu, aflat în reorganizare judiciară, care va fi scos din nou la vânzare, la două luni de la precedenta tentativă, care nu a avut succes. Compania a fost în portofoliul ruşilor de la Mechel, grup deţinut de omul de afaceri Igor Ziuzin, din 2002 până în 2013, când a fost  vândută, împreună cu toate activele Mechel din România, pentru 230 de lei

Pe Hotnews găsim un interviu cu ministrul Educației, Adrian Curaj, care discută despre cum vor fi acordate doctoratele și despre plagiatele lui Ponta, Oprea si Toba.

”Universitatile vor fi cele care vor acorda si, in consecinta, vor putea sa retraga o diploma de doctorat. Fiecare teza va fi analizata obligatoriu printr-un soft anti-plagiat la nivelul universitatii, iar procedural intregul proces de acordare a diplomei va fi supervizat de CNATDCU. In cazul unei suspiciuni care nu va putea fi inlaturata de universitate, analiza de plagiat va fi realizata de experti romani si straini, intr-o comisie alcatuita de CNATDCU. Acesta este, pe scurt, noul mecanism de verificare a plagiatelor”, a declarat pentru HotNews.ro ministrul Educatiei, Adrian Curaj.

Gazeta Sporturilor scrie despre fotbaliștii de la Astra pe care Gigi Becali ar vrea să îi angajeze la Steaua: ”Denis Alibec, William de Amorim, Gabriel Enache, Valerică Găman și Junior Morais sînt doriți de Gigi Becali la Steaua. Fundașul stînga al Astrei , Morais, a vorbit despre această ofertă și speră să ajungă la formația campioană alături de alți colegi”. 

În ProSport citim o analiză despre Campionatul Mondial de Handbal, în care România nu a câștigat nimic: ”În faţa Norvegiei, România a avut anumite plusuri, dar şi minusuri, evident din moment ce a cedat la patru goluri. Eliza Buceschi e marele câştig, la polul opus aflându-se Melinda Geiger, care a făcut un număr foarte mare de greşeli. Nici extremele nu se regăsesc la acest turneu final, în timp ce Tomas Ryde încă nu justifică investiţia”, au scris jurnaliștii de la ProSport. 

Cele mai citite

Adunarea Națională a Franței va dezbate un proiect de lege care deschide calea sinuciderii asistate

Adunarea Naţională a Franţei a lansat luni dezbaterea asupra unui proiect de lege care deschide calea sinuciderii asistate pentru bolnavii în fază terminală, relatează...

Rusia anunță că a doborât o dronă la periferia Moscovei

Rusia a anunţat luni că a doborât o dronă la periferia Moscovei şi a impus restricţii de zbor pentru mai puţin de o oră...

ONU condamnă atacurile mortale israeliene din Rafah

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a condamnat atacurile aeriene mortale ale Israelului lângă Rafah, în Fâşia Gaza."Condamn acţiunile Israelului care au ucis zeci...
Ultima oră
Pe aceeași temă