16 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialREVISTA PRESEI. Ce privilegii a avut Cristi Borcea, în perioada de detenţie

REVISTA PRESEI. Ce privilegii a avut Cristi Borcea, în perioada de detenţie

 Ziarele de miercuri scriu despre privilegiile pe care fostul şef al echipei Dinamo, Cristi Borcea, le-a avut în detenţie, fostului europarlamentar PSD Adrian Severin, acuzat de luare de mită.

Adevărul scrie despre condiţiile de care a beneficiat Cristi Borcea, în închisoare.

“Cristian Borcea avea „intrările“ făcute la Penitenciarul Poarta Albă cu mult înainte să fie încarcerat aici. Astfel, şeful de la Dinamo a premeditat totul. Anticipând că va primi o pedeapsă cu executare, Borcea s-a grăbit să-şi ia viză de flotant la Constanţa. Aceeaşi manevră au făcut-o şi fraţii Giovani şi Victor Becali, condamnaţi şi ei în dosarul Transferurilor. Aşa că, după pronunţarea sentinţei, cei trei au fost săltaţi de poliţişti de la noile domicilii şi încarceraţi la Poarta Albă. Odată ajuns aici, lui Borcea nu i-a lipsit aproape nimic din ce avea în libertate. Pentru a se face utili fostului şef de la Dinamo, conducerea Penitenciarului Poarta Albă i-a renovat celula, dotând-o ca pe o cameră de hotel: mochetă pe jos, televizor plasmă, frigider, calorifere electrice pe perioada iernii. Evident, de nota de plată s-a ocupat „oaspetele“.  Ca să se menţină în formă, Cristian Borcea a cerut, iar gardienii au adus, echipamente de fitness. El a putut să facă mişcare cu ajutorul unei benzi de alergat şi a unei biciclete medicinale. Borcea a primit chiar şi o cheie pentru a avea acces la un telefon instalat special pentru el în zona spălătoriei, în care ar fi trebuit să lucreze. Potrivit anchetei, Borcea ar fi vorbit la telefon chiar şi şi după ce se dădea stingerea, câte 50-70 de minute. El nu s-a omorât nici cu munca, dar i-a fost pontată activitatea, pentru a i se asigura reducerea pedepsei. Ca să nu ducă lipsa femeilor din viaţa sa, Cristian Borcea a beneficiat şi de vizite peste numărul celor permise de regulament. Ancheta ANP a relevat faptul ca în celula lui Borcea nu s-au efectuat niciodată controale şi că acesta avea în celula parfumuri şi alte produse la care alţi deţinuţi nu au acces”, scrie Adevărul.

Din Evenimentul Zilei aflăm că, marţi, s-a judecat ultimul termen în procesul fostului europarlamentar PSD Adrian Severin, acuzat de luare de mită după ce ar fi acceptat 100.000 de euro de la doi jurnaliști britanici care s-au dat oameni de afaceri, interesaţi de o serie de amendamente aduse unor legi în Parlamentul European.

“Dacă procurorul DNA a cerut pentru fostul demnitar o pedeapsă cu executare, Severin a ales să se victimizeze. După câteva ore de așteptare pe holurile Instanței Supreme, fostul europarlamentar a început prin a-și prezenta funcțiile deținute de-a lungul timpului. „Cunoaștem aceste funcții din CV-ul dumneavoastră de 13 pagini depus la dosar”, i-a tăiat avântul președinta completului, judecătorea Ana Maria Dascălu. Severin nu s-a lăsat deoarece „vreau să vorbesc în fața istoriei”, după care a continuat enigmatic: „Toate aceste funcții nu mai aparțin acum unui român. S-a dorit acest lucru, s-a urmărit dislocarea unui român din aceste funcții. Avem de a face cu o farsă care are substrat politic. Amendamentul cu care au venit jurnaliștii la mine nu a fost ales de ei, ci de o instituţie din Parlamentul European. Acest caz nu a fost pus la cale în România. Misiunile pe care le-am avut îmi spun că trăiesc într – o lume periculoasă”, a continuat, aproape în șoaptă, Adrian Severin”, informează Evz.

HotNews scrie despre tabelul deducerilor personale, aplicabile pentru salariile acordate începând cu luna ianuarie, care a fost publicat în Monitorul Oficial.

“Avem o ușoară creștere a deducerii personale de la sumă de 250 lei la sumă de 300 lei, respectiv deducerea pentru copii în întreținere se va acordă ambilor părinți, față de anul trecut când deducerea se acordă unui singur părinte. Pentru persoanele cu salariile mai mici de 3000 lei, salariul net crește cu câțiva leuți, iar pentru salariile mai mari de 3000 lei, nu se acordă deducerile de bază. Documentul transpune prevederile de la art. 77 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, respectiv adopta calculatorul deducerilor personale lunare, aplicabile pentru calculul de salarii începând cu luna ianuarie 2016”, potrivit HotNews.

Din Gândul aflăm povestea unui antrenor de Kempo, Amatto Zaharia.

“Nicolae Ceauşescu şi-a dat seama de puterea artelor martiale şi la sfărşitul anilor `70 a interzis aceste forme de luptă. Această pasiune pătimaşă l-ar fi putut costa pe Amatto Zaharia libertatea. “Pe atunci aveam patru săli deschise în diverse şcoli. Din acest punct de vedere nu s-a schimbat nimic în 25 de ani, nici acum nu avem vreo sală dată de Ministerul Sporturilor. Nu eram mulţi la vremea respectivă, antrenamentul nu se făcea la vedere, mai riscai să ţi se oprească curentul, aprindeai lumânări, căldură nu era, dar una peste alta aveai posibilitatea să găseşti o sală şi să practici acest sport. Este adevarat că cei mai proeminenţi aveau dosare. Eu am unul de foarte multe pagini. Am fost anchetat în dosarul Cămăşile Negre, care a fost instrumental la începutul anilor ‘87 şi s-a închis în ‘89. Dacă nu venea Revoluţia, cu siguranţă aş fi fost condamnat. Mă chemau la declaraţii in fiecare săptămână şi nu mă simţeau foarte confortabil. Acuzaţia era gravă: Amatto Zaharia a constituit un grup paramilitar care intenţionează să răstoarne guvernul aflat la putere. Acest grup paramilitar era format din tot felul de copii, ca şi în ziua de astăzi. Mă aşteptam să fiu condamnat”, povesteşte Zaharia. Sportivul nu a avut parte de tihnă nici după căderea regimului ceauşist. “În anii 90 era o perioadă de haiducie, nu ştiam unde să o luăm. Au încercat să mă coopteze în armată, în servicii speciale, dar am refuzat”, declară el. A făcut antrenamente de-a lungul anilor cu foarte mulţi maeştri recunoscuţi la nivel mondial. A primit oferte avantajoase de a antrena în străinătate, dar a ales să renunţe la 20.000 de euro pe lună şi să lupte în România”, potrivit Gândul.

În ZF citim că România rămâne, anul acesta, în topul ţărilor europene cu cele mai multe credite în valută.

“România se plasa anul trecut pe locul trei în topul ţărilor europene în funcţie de ponderea creditelor în valută, cu aproape 50%, după Croaţia şi Bulgaria, dar în faţa Poloniei, Ungariei şi Cehiei. Nivelul ridicat al împru­mu­turilor în valută continuă să rămână una dintre pro­blemele sistemului bancar românesc, având în vedere riscul valutar. La polul opus, cele mai mici pon­deri ale împrumuturilor în valută erau după primele nouă luni de anul trecut în Portugalia, Italia şi Slovacia, potrivit unor statistici pu­blicate de Comitetul European pentru Risc. La nivelul UE, 22 de ţări au o pon­de­re a creditelor în valută sub 10%. Anul trecut împrumuturile în mo­nedă naţională şi-au accelerat dina­mica pozitivă, în condiţiile în care ratele dobânzilor la creditele noi acor­date companiilor şi populaţiei au scă­zut la minime record, odată cu programul de ralaxare monetară derulat de BNR prin diminuarea ratei dobânzii de politică monetară”, potrivit ZF.

Wall Street scrie despre Uniunea Europeană, care ar putea pierde 3.5 milioane de locuri de muncă, într-un interval de trei – cinci ani, în cazul în care China va primi statutul de economie de piaţă.

“Mai mult, PIB-ul UE va pierde, în același interval de timp, 2% din valoare. Aceasta deoarece Europa și-ar pierde abilitatea de a stabili măsuri anti-dumping pentru importurile din China, la prețuri neconcurențiale, care ar putea afecta competitivitatea sectorului de producție industrială din UE și submina economiile încă fragile din Europa”, informează Wall Street.

Prosport scrie despre deschiderea perioadei de transferuri la Liga Profesionistă de Fotbal (LPF), care se va încheia pe 22 februarie.

“Dinamo Bucureşti a înregistrat primele patru achizţii. Departamentul de Competiţii al LPF a primit actele şi a perfectat următoarele transferuri: Paul Batin, de la FC Botoşani la Dinamo Bucureşti; Sergiu Hanca, de la ASA Târgu Mureş la Dinamo Bucureşti; Valentin Lazăr, de la Concordia Chiajna la Dinamo Bucureşti; Victor Râmniceanu, de la FC Viitorul Constanţa la Dinamo Bucureşti”.

Din Gazeta Sporturilor aflăm că jucătorul Aymen Tahar a plecat de la Steaua.

“Fotbalistul a semnat pe 6 luni cu Boavista Porto, acolo unde a fost adus de Ioan Timofte, proaspăt numit în funcția de director sportiv. Astfel, pe lista jucătorilor care sînt pe lista neagră se mai află deocamdată Jean Sony Alcenat, Gregory Tade și Nicandro Breeveld. Tahar va fi împrumutat la Boavista, care este pe locul 17 în Portugalia, cu doar 16 puncte”, potrivit GSP.

 

 

Cele mai citite

Miniștrii de externe sprijină Ucraina, definesc prioritățile Consiliului Europei și adoptă un tratat privind inteligența artificială

În contextul în care Consiliul Europei împlinește 75 de ani, miniștrii afacerilor externe din cele 46 de state membre ale Consiliului Europei s-au reunit...

Arest la domiciliu pentru medicul care a uitat o compresă în ambdomenul unei paciente, iar aceasta a murit

Medicul care a operat o femeie din localitatea dâmboviţeană Dragomireşti şi ar fi uitat o compresă în abdomenul acesteia, lucru ce a dus la...

Zona din fața casei – amenajări necesare pentru a completa estetic și funcțional spațiul

În fața casei tale, există o zonă care poate fi un spațiu deosebit pentru a-ți...
Ultima oră
Pe aceeași temă