16.1 C
București
joi, 23 mai 2024
AcasăSpecialRenault spune „Stop“ creșterii producţiei în România

Renault spune „Stop“ creșterii producţiei în România

Uzina Dacia de la Piteşti nu îşi va extinde capacităţile de producţie ca urmare a faptului că investiţiile presupuse de această extindere nu sunt rentabile, motivele fiind lipsa de predictibilitate a mediului de afaceri din România şi absenţa unei infrastructuri moderne de transport.

Mai multe declaraţii în acest sens au fost făcute ieri de către Constantin Stroe, vicepreşedintele CA Automobile Dacia. Oficialul a evocat discuţii purtate cu “decidenţi financiari” din cadrul grupului Renault. „Când am încercat să dezvoltăm capacitatea de la 350.000 în jurul a 450.000, la limita maximă superioară, decidenţii financiari au spus «da, dar avem nevoie şi de altceva, nu numai de dorinţă. Avem ­nevoie de predictibilitate, avem nevoie de infrastructură, şi aşa mai departe. Uite cât ne costă o maşină transportată din parcul de stocare al uzinei până în Portul Constanţa, până o bagi pe vas, uite cât timp se pierde de la Piteşti până la Nădlac, uite care sunt costurile». Şi atunci au decis să dezvolte în Maroc”, a spus Stroe, fiind întrebat dacă Dacia ar putea majora capacitatea locală de producţie, în contextul unei creşteri a cererii. El a adăugat că în aceste condiţii, răspunsul este negativ, „cu toată părerea de rău”, iar la Dacia nu mai poate fi majorată capacitatea de la Mioveni. Automobile Dacia are o capacitate ­ins­talată de 350.000 de automobile anual şi a produs în 2013 un număr de 342.620 de unităţi, a spus Stroe. Plusul de cerere care depăşeste capacitatea de la Dacia va fi satisfăcut de fabricile din Maroc, din Tanger şi Casablanca, a spus Stroe, adăugând că în afara celor două unităţi de producţie, aceeaşi gamă este fabricată şi în alte ţări, sub alte mărci.

Ar mai avea loc și un al treilea producător?

Constantin Stroe dă dovadă de optimism în privinţa pieţei auto româneşti. În cazul în care conjunctura generală în România va fi una „corespunzătoare”, este posibilă intrarea pe piaţă a unui al treilea producător, pe lângă Renault şi Ford, spune el. Pentru apariţia unui jucător nou pe segmentul producţiei de autovehicule este nevoie de predictibilitate legislativă, stabilitate economică şi un mediu de afaceri prietenos, a precizat Stroe, care ocupă şi poziţia de preşedinte al Asociaţiei Constructorilor de Automobile din România (ACAROM). Recent, reprezentanţii grupului francez au anunţat că Renault nu vrea să părăsească România, unde a investit peste 2 miliarde euro, dar evoluţia infrastructurii este determinantă pentru proiectele viitoare. Investitorul francez este deranjat cel mai mult de absenţa autostrăzii Piteşti-Sibiu care i-ar asigura livrări rapide ale componentelor necesare dinspre vestul ţării şi, totodată, costuri mici cu exportul automobilelor fabricate spre vestul României.  

30 euro se adaugă suplimentar costului de producţie al fiecărui automobil produs la Piteşti din cauza absenţei autostrăzilor.

Cele mai citite

SUA vor lua măsuri după ce Georgia a adoptat legea controversată privind “influenţa străină”

Statele Unite(SUA) examinează "măsuri" de retorsiune după ce Georgia a votat o lege controversată privind "influenţa străină", a afirmat miercuri şeful diplomaţiei americane, Antony...

Cresc salariile la unii bugetari. Alți bugetari amenință că fac grevă

Unele categorii de bugetari vor beneficia de salarii majorate, conform unei viitoare Ordonanțe de Urgență. Guvernul Ciolacu are, printre documentele de pe ordinea de zi...

Mai mult de 140 de persoane ale zborului Singapore Airlines în care o persoană a murit au aterizat în Singapore

Peste 140 de pasageri și membri ai echipajului zborului Singapore Airlines în care o persoană a murit în timpul unor turbulențe puternice, au ajuns,...
Ultima oră
Pe aceeași temă