11 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăSpecialRegin, arma invizibilă a celor „Cinci Ochi“

Regin, arma invizibilă a celor „Cinci Ochi“

Operaţiunea „Socialist“, scrie L’Obs, este un veritabil act de război, este războiul cibernetic între europeni .

Londra a piratat pentru Washington datele Belgacom, operatorul telecom din Belgia, care gestionează telecomunicaţiile Uniunii Europene. Regin, un virus de o complexitate fără precedent permite spionarea ţintelor protejate, în special instituţiile europene. Washingtonul şi Londra sunt suspecte, experţii estimând că sunt singurele care au avut resursele necesare pentru dezvoltarea unei astfel de arme numerice de război.

Potrivit anchetei publicate în comun de De Stan-dard (Belgia), NRC Handelsblad (Olanda) şi The Intercept (media americană apropiată de lansatorul de alertă Edward Snowden), serviciile secrete britanice nu numai că au pus sub ascultare telecomunicaţiile UE, dar au acţionat în mod agresiv, ameninţând stabilitatea infrastructurilor reţelei continentului european. Snowden a precizat pentru The Intercept că „este primul atac cibernetic documentat al unui stat european contra altui stat european”. Şi nu este o mică poveste între amici – amploarea acestei operaţiuni clandestine, se pare susţinută de Washington, este un adevărat act de război. Dacă Marea Britanie este deja percepută ca un cal troian american în UE, de acum ea ar putea fi percepută ca braţul lor armat într-un război al informaţiei contra Europei. Numită „Operaţiunea Socialist”, piratarea a fost lansată în 2008 de Governement Communications Headquartes (GCHQ) britanic şi rămâne cea mai masivă în prezent contra instituţiilor UE şi a guvernelor statelor membre. Comparativ, piratarea de către SUA şi Israel a centrifugelor din programul nuclear iranian cu virusul Stuxnet pare o nimica toată, atât ca număr de calculatoare infestate, cât şi prin complexitatea codului.

Prieteni şi nu prea

Spionii britanici au desfăşurat Regin, un program „răufăcător” extrem de perfecţionat. Această armă de război cibernetic, cea mai evoluată descoperită vreodată, se pare că a fost dezvoltată cu ajutorul puternicei Agenţii naţionale de securitate americană, NSA, cel mai mare angajator din lume de experţi în informatică. Prin datele de navigaţie provenite de la Google, Facebook, Linkedin sau Yahoo, spionii au identificat administratorii sistemelor Belgacom şi le-au infestat reţelele. Din 2011, potrivit documentelor dezvăluite de cele trei publicaţii menţionate anterior, serviciile secrete canadiene au venit ca întărire pentru afinarea sistemului de detecţie al ţintelor primare. Şi acolo găsim un fidel aliat al Washingtonului, unul din cei „Five eyes” (cinci ochi) ai NSA. Graţie acestor „pacienţi zero”, GCHQ a putut difuza codul său distrugător chiar din interiorul apărătorilor cibernetici ai Belgacom.

Codul răufăcător

Pentru că se comportă ca un program autentic al Microsoft, codul a rămas invizibil ani de zile, înainte de a fi descoperit în 2013 şi identificat în 2014 ca o „operă” americano-britanică, detectată şi în Rusia, Mexic, Arabia Saudită, Irlanda sau Iran. Ani de zile, Regin a furat şi transmis „stăpânilor” săi toate telecomunicaţiile sensibile ale instituţiilor europene şi ale delegaţiilor guvernamentale ale statelor membre, în timp ce au loc negocieri comerciale strategice între UE şi SUA pentru – între altele – semnarea unui tratat transatlantic de liber-schimb. Totul a fost spionat, apeluri telefonice, mesaje, documente – tot ce se vorbeşte la Bruxelles sau cu Bruxellesul. Regin se servea de la sursă, direct din calculatoarele vizate, înainte ca informaţiile să fie cifrate pentru a tranzita pe internet. Au fost infestate chiar şi ruterele, partea cea mai protejată a reţelei Belgacom. „Documentele secrete ale GCHQ arată că agenţia a putut accede la datele private ale clienţilor operatorului, fie că erau cifrate sau nu”, asigură The Intercept.

În afara ultrajului de fond, este clar că infestarea unui operator de importanţă vitală este un act în mod special iresponsabil din partea unui aliat şi pune în pericol principalul operator al Belgiei şi ameninţă stabilitatea telecomunicaţiilor nu numai în ţară, dar şi pe tot continentul. Potrivit The Intercept, Regin dezactiva de exemplu, punerile la zi ale serverelor Belgacom pentru a evita să fie înlăturat de un corector de securitate. Rezultatul – serverele Belgacom erau mai vulnerabile în Belgia şi în celelalte state.

Trădare, dar să ştim şi noi

Justiţia belgiană, căreia Belgacom şi autorităţile europene i-au transmis informaţiile, e pe urmele intruşilor, dar acţiunea judiciară nu va avea probabil consecinţe importante relativ la aceste dezvăluiri. Relaţiile diplomatice dintre alianţa anglo-saxonă a celor „Cinci Ochi” ai NSA (SUA, Canada Marea Britanie, Australia şi Noua Zeelandă) şi UE ar putea deveni tot mai tensionate. Când cancelarul german Angela Merkel a ţipat la preşedintele Obama, după ce a descoperit că telefonul îi era ascultat de NSA, nu au fost vorbe în vânt. Asemenea ei, mulţi lideri europeni sunt exasperaţi de „micile trădări” între amici.

Cele mai citite

Deputatul conservator Dan Poulter a trecut în barca Partidului Laburist

Deputatul conservator Dan Poulter, fost ministru al sănătăţii, a declarat sâmbătă presei că se alătură Partidului Laburist, ceea ce reprezintă un motiv de îngrijorare...

Deputatul conservator Dan Poulter a trecut în barca Partidului Laburist

Deputatul conservator Dan Poulter, fost ministru al sănătăţii, a declarat sâmbătă presei că se alătură Partidului Laburist, ceea ce reprezintă un motiv de îngrijorare...
Ultima oră
Pe aceeași temă