3.7 C
București
duminică, 8 decembrie 2024
AcasăSpecialRecomandarea comisarului Crețu pentru ministrul Teodorovici

Recomandarea comisarului Crețu pentru ministrul Teodorovici

Comisarul european Corina Creţu i-a recomandat ministrului Eugen Teodorovici să se implice activ în lucrările grupului de lucru creat pentru a ajuta statele membre cu probleme de absorbţie, informează Mediafax.

"Suntem gata să facem tot ce ţine de noi pentru a vă ajuta să investiţi cât mai mulţi bani în lunile care au mai rămas din perioada 2007 – 2013, dar avem nevoie să veniţi în întâmpinarea noastră cu cele mai bune şi mai eficiente soluţii pentru a face acest lucru", a precizat Corina Creţu, în cadrul unei întrevederi cu ministrul român.

Una dintre soluţiile pentru care comisarul român şi-a exprimat susţinerea este finanţarea retroactivă a proiectelor.

"Vreau să înţelegeţi că este un efort foarte mare pentru Comisie să analizeze şi să avizeze aceste proiecte într-un timp atât de scurt şi că nu încurajăm această practică în viitor, dar avem toată bunăvoinţa de a recurge şi la această ultimă soluţie pentru a ajuta statele membre să utilizeze o parte cât mai mare din fondurile rămase. Cu toţii ne dorim să atingem obiectivele stabilite de comun acord între România şi Comisie", a afirmat oficialul CE.

Totodată, Corina Creţu a subliniat importanţa folosirii instrumentelor financiare în implementarea politicii de dezvoltare regională.

"Instrumentele financiare reprezintă viitorul fondurilor de coeziune. Cu ajutorul lor, putem face de zece ori mai mult, cu aceeaşi bani. Mă aştept ca România să înţeleagă această oportunitate şi să dubleze ponderea instrumentelor financiare în perioada 2014–2020", a mai spus comisarul pentru Politici Regionale.

De asemenea, comisarul l-a încurajat pe Eugen Tedorovici să sprijine implementarea Iniţiativei pentru IMM-uri în România.

"România are şansa de a da un exemplu şi altor state membre prin implementarea Iniţiativei pentru IMM-uri. Am să scriu Guvernului de la Bucureşti şi am să recomand să acorde întreaga susţinere acestei Iniţiative", a subliniat Creţu.

Pe 19 ianuarie, comisarul european Corina Creţu a declarat că a trimis echipe DG Regio în cele 8 ţări, printre care şi România, cu o rată de absorbţie mai mică de 60% pentru a le ajuta, dar a subliniat că este greu de crezut că în 11 luni se va face ceea ce nu s-a făcut în 7 ani.

"La sfârşitul lui decembrie am înfiinţat un task force pentru a ajuta statele cu un nivel redus de absorbţie. Avem 8 state cu o rată de absorbţie mai mică de 60% şi ne-am propus să facem tot ceea ce putem pentru a ajuta aceste state membre, dar, după cum ştiţi, este foarte important să existe un efort comun al ambelor părţi, pentru că nu putem abdica de la criteriile noastre şi de la legislaţie", a declarat comisarul pentru Politică Regională, Corina Creţu, în cadrul unei întâlniri cu membrii Comisiei pentru Dezvoltare Regională (REGI) a Parlamentului European.

Comisarul a subliniat că "este greu de crezut" că în 11 luni se va reuşi să se facă "ceea ce nu a fost posibil în 7 ani", asigurându-i însă pe europarlamentari că va face tot ce-i stă în putinţă în acest sens.

"Am trimis echipe de la nivelul DG Regio în toate aceste 8 ţări, avem 8 ţări cu rata de implementare sub 60% şi vom face tot ce putem pentru a le ajuta, să găsim căi pentru a mări rata de absorbţie", a mai spus Corina Creţu.

Printre cele 8 state UE care au o rată de absorbţie sub 60% se află şi România. La sfârşitul anului 2014, rata de absorbţie a fondurilor structurale şi de coeziune a fost de 51,81%.

Cele mai citite

Președintele Coreei de Sud își cere scuze pentru tentativa de impunere a legii marțiale, dar refuză să demisioneze

Președintele Coreei de Sud, Yoon Suk Yeol, a cerut scuze publicului sâmbătă pentru decizia sa de a impune legea marțială, dar a refuzat să...

Mesajul patronatelor pentru guvernanți: Mediul economic rămâne unit, dar cerem măsuri pentru stabilizarea deficitului

Radu Burnete, directorul executiv al Confederației Patronale Concordia, a transmis un mesaj ferm privind situația economică și politică din România. Potrivit Ziarului Financiar, Radu Burnete...

Nicușor Dan nu exclude o candidatură la prezidențiale. Când își va face analiza

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, nu exclude să candideze la alegerile prezidențiale care vor fi organizate în 2025: „Analiza abia începe în momentul...
Ultima oră
Pe aceeași temă