14.8 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialRealizatoarea TV Marioara Murărescu, internată la Spitalul Elias

Realizatoarea TV Marioara Murărescu, internată la Spitalul Elias

Realizatoarea TV Marioara Murărescu este internată la Spitalul Elias din Capitală, pentru continuarea îngrijirilor medicale, a declarat vineri, pentru Mediafax, purtătorul de cuvânt al unităţii sanitare, dr. Valentin Calu.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Elias a precizat că Marioara Murărescu a cerut să nu fie date informaţii în legătură cu starea sănătăţii sale.

Marioara Murărescu a fost externată recent de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj.

Realizatoarea TV a fost internată în luna iunie la Secţia de Neurochirurgie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca, unde a fost supusă unei intervenţii de îndepărtare a unei tumori la coloana vertebrală.

Surse din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj au declarat, vineri, că în urma intervenţiei starea fostei prezentatoare TV a fost stabilă, iar aceasta a putut fi externată.

“Pacienta Marioara Murăreescu s-a aflat în luna iunie internată la Secţia de la Neurochirurgie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj. A suferit o intervenţie chirurgicală de îndepărtare a unei tumori la coloana vertebrală. Şeful de secţie a spus că evoluţia pacientei a fost una stabilă, astfel că a putut fi externată pentru a urma tratamentul mai aproape de casă”, au declarat sursele citate.

Marioara Murărescu este realizatoare şi prezentatoare a emisiunii de televiziune “Tezaur folcloric”, difuzată pe TVR. În 1971 şi-a început cariera la Radioul public, iar în 1977 s-a angajat la TVR ca realizator de emisiuni folclorice. Prima încercare de realizare a celebrei emisiuni “Tezaur Folcloric” a avut loc în 1978, dar abia în 1982 a primit un spaţiu fix în grila de programe a televiziunii.

De-a lungul carierei sale a organizat numeroase festivaluri de folclor, concerte de colinde, emisiuni duplex cu Televiziunea Moldova la Bucureşti şi Chişinău.

De asemenea, a realizat primul disc de aur “Tezaur folcloric” (1992), prima casetă video “Tezaur folcloric” (2000), lucrarea “Cu ochii lumii” (cuprinzând diverse opinii despre emisiunea “Tezaur folcloric”).

Cele mai citite

Ministerul Finanţelor: Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice a scăzut uşor în martie 2024

Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice din România era, în martie 2024, de 1.289.540, cu 425 mai puţine comparativ cu luna anterioară...

Ministerul Finanţelor: Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice a scăzut uşor în martie 2024

Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice din România era, în martie 2024, de 1.289.540, cu 425 mai puţine comparativ cu luna anterioară...

Clotilde Armand și-a lansat o carte în care descrie lupta “nevăzută” din Primăria Sectorului 1

Clotilde Armand, primarul Sectorului 1 și candidată la cel de-al doilea mandat, și-a lansat o carte pe care a intitulat-o "Din primărie. Partea nevăzută". O...
Ultima oră
Pe aceeași temă