Incomod de la 1877
Am ajuns cu rasfoirea Romaniei libere, aparuta incepand din anul 1877, la anul 1888 si, odata cu el,
la caderea, mult asteptata de catre opozitie, a guvernului Bratianu.
Stradele noastre sunt cu desavarsire nepracticabile,
nu numai pentru trasuri si sanii,
ci chiar pentru pietoni".
Romania
libera
(8 februarie 1888)
Opera de reforma in cugetare e anevoioasa (…) deprinderile trecutului sunt cu putere si metamorfoza organica reclamata de mintea luminata,
merge incet".
Romania libera
(31 decembrie 1888")
Cate ceva despre schimbarile de guvern din 1888
La sfarsitul anului 1887, guvernul numara urmatoarele persoane:
Ion Bratianu, presedinte al cabinetului si, din 5 noiembrie 1887, ministru de razboi (in urma concedierii generalului Angelescu, eliminat datorita unor grave presupuneri, dar, Bratianu l-a aparat in Camera, a refacut dosarele furniturilor si a ordonat lui Iancu Sturdza "sa-i spele spatarul in comisia de ancheta, oranduita spre spelare. Astazi fostul ministru de resboiu zace in temnita, tramis acolo de inalta curte de casatie pentru mituire si inselaciune. Iata pecetea acelui regim!", scria editorialistul in articolul Bucuresci 31 Decembre 1888).
M. Ferichide, seful oficiului exterior; C. Nacu, cancelarul finantelor tarii; Radu Michaiu, ministru al treburilor din launtru; Dim. Sturza, mare maestru al Universitatii si mare logofat bisericesc; Eugeniu Statescu, ministru de justitie; V. Gheorghian, ministrul Agriculturii, Industriei, Comertului si Domeniilor; P. Aurelian, in capul lucrarilor publice. Acest cabinet consolidat prin alegerile din ianuarie "s’a rostogolit rapede dela putere, dupa o ultima incercare de refacere cu N. Gane (ca ministru al Agriculturii, Industriei, Comertului si Domeniilor, in locul lui Gheorghian demisionat) si Dim Giani, dinaintea revoltei crescande a opiniunii publice".
A urmat din 22 martie – 11 noiembrie 1888 guvernul lui Theodor Rosetti: Theodor Rosetti, presedinte al Consiliului de Ministri si ministru de interne; Petre P. Carp, ministru de externe; Menelas Ghermani, ministru de finante; Alexandru Marghiloman, ministru de justitie; Titu Maiorescu, ministrul Cultelor si Instructiunii Publice si ad-interim la Agricultura, Industrie, Comert si Domenii; Generalul Constantin Barozzi, ministru de razboi; Alexandru stirbei, ministrul Lucrarilor Publice. Din 4 iunie, Carp este ad-interim la Agricultura, Industrie, Comert si Domenii. Intre 12 noiembrie 1888 si 22 martie 1889 guvernul Theodor Rosetti avea urmatoarea configuratie: Theodor Rosetti, presedintele Consiliului de Ministri; Alexandru stirbei, ministru de interne; Petre P. Carp, ministru de externe; Menelas Ghermani, la finante, George Vernescu, ministru de justitie; Titu Maiorescu, ministrul cultelor si instructiunii publice; Generalul George Manu, ministru de razboi; Alexandru Lahovari – ministrul agriculturii, industriei, comertului si domeniilor; Alexandru Marghiloman, ministrul Lucrarilor publice.
In articolul bilantier 31 decembrie l888, dupa ce era prezentat noul guvern, se ajungea la concluzia ca: "In afara de schimbarea de persoane calitativ mai bune, a fost schimbata si o intreaga sistema". (…) "In locul ministerului de treburi, sarac in idei dar bogat in nelegiuiri pentru pastrarea puterii, care nu se sfiise de-a tolera scandaluri si asasinate, de-a sevêrsi si ingadui hotii, de-a comanda batai si chiar gloante impotriva adversarilor politici, – avem un minister de treaba, venit la carma pentru realizarea unor idei de organizare care curata putregaiurile si e sever cu miseliile, care a intarit puterea legii si e gata a ceda guvernul ori cand tara ar indica-o".
Cred ca este cazul sa facem o scurta paranteza si sa aratam ca lucrurile nu erau chiar atat de negre precum le prezenta ziarul de opozitie Romania libera. Desigur, tot ce scria era adevarat, dar ziarul se ocupa mai mult de latura negativa, cum trebuie sa faca orice ziar de opozitie, ori, guvernarea lui Ion Bratianu nu a avut numai lipsuri, cum de altfel cu multa obiectivitate recunosteau si comentatorii ziarului, uneori, ci si realizari, pe care le-am mai amintit pe parcursul serialului nostru. Fiind totusi la un moment bilantier, de incheiere a acestei perioade, voi face o scurta trecere in revista a celor 12 ani de guvernare a lui Ion Bratianu. (Primii ani de domnie ai lui Carol I s-au caracterizat printr-o mare instabilitate guvernamentala, intre 1866 si 1871 s-au perindat 13 guverne). Partidul Liberal a fost formal constituit in 1875. In conditiile internationale din 1876, in fata iminentei razboiului din Orient, domnitorul l-a chemat la putere pe Ion Bratianu, acesta a fost inceputul unei lungi guvernari (1876-1888). Perioada in care a fost proclamata (1877) si castigata (1878) independenta, a fost proclamat regatul (1881) si au fost adoptate masuri legislative in vederea modernizarii tarii (legea privind responsabilitatea ministeriala (1878), legi privind organizarea comunelor (1878, 1882), legi care aveau drept scop modernizarea invatamantului (1879, 1883), organizarea armatei (1878, 1883), legea pentru infiintarea bancii nationale (1880). In 1884 a fost adoptata o noua lege electorala, reducand numarul colegiilor de la patru la trei, avand ca rezultat marirea numarului alegatorilor.
Intentia liberalilor de a mari autonomia economica a tarii si de a asigura dezvoltarea industriei nationale, s-a cristalizat prin trecerea prin Parlament a unui numar mare de legi cu caracter economic (noul tarif vamal protectionist (1887), legea privind incurajarea industriei nationale (1887) s.a.). Neintelegerile din sanul Partidului Liberal, mai cu seama a celor dintre Ion Bratianu si fratele sau Dumitru, au dus la caderea guvernului liberal in 1888. Toate aceste evenimente au fost consemnate, cu citate din Romania libera din epoca respectiva, in cele 46 de episoade publicate de la inceputul acestui serial.
si acum, inchidem aceasta paranteza si revenim la articolul 31 decembrie 1888. Comentatorul continua, declarand ca tara este linistita si multumita ca "a scapat de pacostea colectivista" si ca asteapta cu incredere reformele promise. "Opera de reforma in cugetare e anevoioasa. De si cei mai multi recunosc ca vechile formatiuni nu mai au ratiune de a fi, totusi deprinderile trecutului sunt cu putere si metamorfoza organica, reclamata de mintea luminata, merge incet.
Astazi (adica la sfarsitul anului 1888, n. ns.) campurile sunt astfel impartite:
De o parte sunt junimistii cu liberalii-conservatori cu tinerii conservatori, sustinênd guvernul si tinênd usa deschisa la toti oamenii de treaba, cari prin o apropiere de idei voesc sa lucreze la o adeverata consolidare a statului si la o reala propasire a societatii romanesti; de alta parte, se gasesc colectivistii biruiti, cari fac ochi dulci tuturor liberalilor, ce combat giuvernul, numeasca-se dênsii chiar Fleva, Panu, Gradisteanu si Dim. Bratianu. Ca sa-si refaca o forta, ei sunt in stare a se incuscri chiar cu dusmanii cei mai neimblanziti de ieri."
Criticarea administratiei guvernarii liberale a continuat si la inceputul anului 1888, inaintea schimbarii guvernului. In articolul din 8 februarie 1888, intitulat "Capitala Regatului", era criticata situatia dezastruoasa a circulatiei prin Bucuresti. "Stradele noastre sunt cu desavarsire nepracticabile, nu numai pentru trasuri si sanii, ci chiar pentru pietonii (…). Trecatorului i se pare ca Bucurestii este inundat si cele mai multe strade sunt baltuite, acoperite de apa, care in unele locuri are adancimea de un metru (parca am fi in zilele noastre! Ce soarta vitrega are tara asta sa tot fie blagoslovita cu o administratie incompetenta si neputincioasa – n.ns.).
Problema agrara
Desi se facuse inca de pe vremea lui Cuza Voda secularizarea averilor manastiresti si improprietarirea (a carei aplicare a dat nastere la multe abuzuri si proasta interpretare a legii), soarta taranului nu se imbunatatise, ba dimpotriva, era de zece ori mai incarcat cu munca decat in trecut, iar starea lui materiala era de zece ori mai rea decat era chiar in vremea regulamentului organic, fapt care de altfel, a si dus la rascoala.
In afara de aceasta, nici un proprietar si nici un arendas mai cu seama din Tara Romaneasca nu poseda instrumente de munca, nici animale de tractiune, nici pluguri, nimic. Asa ca, taranul care presta munca trebuia sa aiba si uneltele agricole in schimbul catorva pogoane de pamant, care i se dadeau in parte, dar din produsul carora i se luau prin dijma aproape trei din patru parti, sau patru din cinci, si nu rareori chiar mai mult. Iar din cauza faptului ca era supraincarcat cu munca la proprietar, taranului nu-i mai ramanea, adesea, timpul necesar ca sa-si poata lucra bine si pogoanele sale.
Aceasta situatie se datora, in parte, si faptului ca patura suprapusa din tara noastra era compusa din elemente straine, venite mai cu seama de peste Dunare, intre care se aflau si bulgari si albanezi, dar preponderent era compusa din greci, care exploatau fara mila, dupa cum constatase si Kogalniceanu intr-o sedinta a adunarii legiuitoare in care se pusese in discutie acordarea unor impamanteniri.
Aceasta stare de lucruri determinase stabilirea de proiecte de legi cu masurile care trebuia sa fie luate pentru inlaturarea piedicilor. Se astepta ca in urma impartirii pamanturilor sa vina o usurare, dar o usurare si mai mare se astepta sa survina in urma reformei, care tindea sa regleze invoielile de munca si sa scoata pe taran de sub asuprirea si exploatarea arbitrara si "uzurarie" a diversilor arendasi straini.
Taranimea se mai confrunta si cu alte probleme, dupa cum se desprindea dintr-un articol din luna februarie, care dadea, de altfel, si unele solutii, era exportul de vite. La noi, baza o constituia exportul de produse agricole in detrimentul exportului de vite. Unii dintre vecinii nostri ne faceau greutati si chiar erau impotriva exportului vitelor noastre. Ori, exportul vitelor avea o insemnatate destul de mare pentru unele regiuni ale tarii "ca in Moldova, trecerea vitelor grase in Austria era un comerciu de oare-care insemnatate; ca judetele de peste Olt trageau foloase bune din vanzarea rimatorilor in Ungaria", (…) "Daca dar va fi demonstrat ca o intelegere cu monarhia vecina, cu privire la importarea vitelor, nu se poate face, nu trebue sa tragem dintr’aceasta conclusiunea nici ca agricultura noastra va fi ruinata; din contra, sa cautam a ne desface vitele aiurea; a crea in tara fabrici cari sa intrebuinteze produsele vitelor, in fine a dezvolta, pe cat mai mult, consumatiunea carnii inauntrul tarii.
Desfacerea vitelor in alte tari, se face deja intr’o proportiune destul de mare, in cei din urma ani am exportat pentru Italia tot atati boi cat exportam in Austro-Ungaria, pana ce granita nu fusese inchisa".
"La situatia grea contribuia si faptul ca preturile carnii de vita era foarte scazut", la care comentatorul arata ca de altfel preturile erau foarte scazute in toata Europa. In toate tarile agricultorii se plangeau ca-si vindeau vitele la jumatate de pret (in Franta vitele se vindeau cu un scazamant de 40 si 50%). Ca un corectiv, agricultorii francezi propuneau cresterea taxei de import asupra vitelor straine care le concurau pe ale lor.
Iar in ziarul din 23 februarie, se insista asupra necesitatii instruirii celor din agricultura, prin tinerea de conferinte pe teme agricole la sate, cu atat mai mult cu cat "scoalele noastre satesti dau roade neindestulatoare pentru viata practica a plugarului si cu cat nu avem scoale profesionale, croite pentru ridicarea muncitorului de camp din pacatul nestiintei".
