Anul 1887, care nu s-a remarcat nici el prin nimic deosebit, a dat prilejul presei de opozitie sa continue criticile actelor guvernului pe toate planurile, precum si a institutiilor statului.
Incomod de la 1877
Nu stiu daca ministrul de
interne a comandat amestecul administratiei
in alegeri, dar stiu ca, in unele puncte ale teri, s’au comis cu concursul administratiei presiuni violente si chiar brutalitati excesive".
Romania libera
(Bucuresti, 31 Decembre 1887")
S’a mantinut centralismul militaresc al administratiei, atarnand mai totul de bunul plac al ministrului de interne si al acelora de ale caror voturi are nevoe guvernul".
Romania libera
(Bucuresti,
31 Decembre 1887")
Critici la
adresa ministrilor
Articolul de fond, Bucuresti 31 Decembre 1887, publicat in
Romania libera din 2 ianuarie 1888, ca si o suita de articole dupa aceea, facea un bilant al anului 1887. Autorul se intreba in primul rand cum a administrat ministrul de interne, si stabilea de la bun inceput ca "dansul este probabil
cel mai apt pe care l-a avut colectivitatea in capul acestui departament: un om destept,
activ, si experimentat", si scria
in continuare, "Fosta-au insa
prefectii mai de treaba sub dênsul? Simtitu-s’a vr’o imbunatatire in administratia judetelor? Dat-a ministrul vr’o pilda severa cu incapacitatea unora sau abuzurile altora?". si constata ca nu s-a ajuns la nici un act de acest gen, desi, fara indoiala ca ministrul constatase multe lucruri care ar fi meritat o pedeapsa severa". Dar cand interese de partid calauzesc administratia, e cu greu indreptarea". si continua: "Nu stiu, daca ministrul de interne a comandat amestecul administratiei in alegeri, dar stiu ca, in unele puncte ale teri, s’au comis cu concursul administratiei presiuni violente si chiar brutalitati excesive. (…) Autorul aticolului era de acord ca "Ele au fost, sunt si vor fi, pina cand prin progresele culturei (problema pe care o ridica, de altfel, in permanenta presa de opozitie) si prin desvoltarea economica, corpul electoral va deveni mai tare".
In concluzie, "in organismul administrativ al terii nu s’a produs, in 1887, nici o imbunetatire. (…)
S’a mantinut centralismul militaresc al administratiei, atarnand mai totul de bunul plac al ministrului de interne si al acelora de ale caror voturi are nevoe guvernul. N’avem nici administralie (sic!) comunala, nici administratie judetiana, libere si autonome in interesele localnice si numai pentru aceste interese, ci niste organe plapande subordinate vointei executivei (…). Nu este limitat arbitrul ministrului in numirea si in mantinerea functionarilor administrativi. Nu este bine organizata paza sigurantei publice nici in sate nici in orase (…)".
Nici activitatea ministrului de justitie nu a fost mai fericita in anul 1887. "Daca facem si aici distinctiunea, intre administratia justitiei si organizarea ei, cari sunt impresiunile ce lasa omului cult anul disparut?
Ministrul s’a amestecat in impartirea dreptatii. Singur a marturisit, intr’o replica catre un interpelator, ca a uzat de influenta sa de ministru ca sa scape pe un acuzat. (Dupa cum se vede obiceiurile s-au pastrat cu sfintenie si in zilele noastre – n.ns.). Fost-a acesta unicul caz de amestec?". si urma o serie de exemple de cazuri de amestec in amanarea unor procese "Dar numirile, dar stramutarile, dar inaintarile, se fac ele oare totd’auna, dintr’un onest simt de ridicarea nivelului justitiei? (…)". si ajungea la concluzia ca atunci cand e lasat corpul judecatoresc in mana unui om ,,cu greu vom gasi pe cine-va care sa nu abuzeze (…) si cand pozitiunea magistratului atarna de la arbitrul unui ministru, cum n’o sa intalnim schiopatari dese, dictate de feluritele interese ori slabiciuni ale celui investit cu omnipotenta?". Aceeasi situatie era semnalata si in legislatia civila si penala, si in procuratura, in justitia rurala, care necesitau indreptari ce nu se facusera in anul respectiv. Referindu-se la Codicele de comert, editorialistul anonim constata ca ar fi reprezentat ceva dar "e mai mult opera unui translator din italieneste, corigeata de adversarii cabinetului, decat lucrarea
unui ministru cunoscator
adanc de lucruri.
Fara a contesta meritele relative ale actualului ministru al dreptatii, trebue sa regretam insa, ca chiar aceste merite de aurea mediocritas au fost intunecate de zbuciumarile unor pasiuni bolnave". In concluzie, activitatea celor doua cabinete fusese mediocra. Intr-un alt articol erau analizate realizarile ministerului de razboi si ale celui al lucrarilor publice.
Autorul considera ca armata a progresat, "efectivul si cadrele au dobindit o dezvoltare progresiva: acum 10 ani ostirea noastra numera 1.658 ofiteri, 64.955 soldati, 16.513 cai si 370 tunuri.
Este adeverat ca bugetul de azi al resboiului trece peste 41 milioane si jumatate, pe cand acum 10 ani el apropia cifra de 20 milioane si jumetate. Cu toate acestea, trebue sa recunoastem ca imbunatatirile au mers de mana cu sporul cheltuielilor". Cat despre organizarea militara, despre ea era mai putin de spus."Bazele organizatiunii noastre militare, copiate mai in totul din Prusia, sunt solid puse. Indreptari de amanunt, impuse de experienta, s’au facut din cand in cand, fara a se modifica bazele. Asa ca, treaba unui ministru de resboiu astazi este mai mult de a administra bine, introducênd corectiuni ici si acolo si de a spori puterea militara, decat de a organiza". Despre ministrul de razboi demis, Al. Anghelescu, insusi primul-ministru declarase ca "fostul ministru al ostirii este o buna catana, dar nu e bun administrator". Dintre corectiunile aduse in anul 1887, nu putea fi mentionata decat "tendinta de a desbraca parlamentul de unele prerogative in privinta convocarii rezervelor si mobilizarei, si de a le trece in atributiunile executivei. (…)". Oricum, "fortele de aparare cresc si s’ar desvolta si mai trainic, cand ostirea ar avea norocul sa dobandeasca si un bun administrator".
"Cat despre lucrarile publice – serviciul cai ferate, guvernul a acordat multa atentie acestor lucrari si constructiunile se fac in conditiuni destul de favorabile. Corpul nostru ingineresc si directia drumurilor de fier merita consideratie. In anul trecut s’au pus in circulatie mai multe linii si atat caletorii cat si cultivatorii, cari au putut sa se foloseasca de dênsele, au trebuit sa bine-cuvinteze aceste lucrari". si in concluzie, aprecia cronicarul, ca in acest domeniu ar mai fi fost multe de facut: "materialul rulant nu e suficient, taxele ar putea fi mai scazute si serviciul lasa in unele parti mult de dorit". Iar in ceea ce priveste construirea si intretinerea soselelor, dupa parerea sa, aceasta latura fusese neglijata. si incheia: "Daca ne putem bucura ca in curand vom avea 2.800 kilometri de linii ferate, nu tot atat ne putem bucura intrucat priveste soseluirile".
In ultimul articol din aceasta suita, referindu-se la politica externa, considera ca "a fost mai de mult fixata, in sensul parerilor junimiste, n’a suferit, dupa cat se simte, nici o schimbare". Dar, credea ca "lucrurile sunt inveluite asa incat nu sunt in tara mai mult de trei-patru oameni cari sa le cunoasca in intregimea lor, si de sigur ca ministrul de externe nu face parte din acesti trei-patru.
Mai toata activitatea oficiului din afara s’a consumat in negocieri comerciale, dupe bazele stabilite de guvern. (Ministrul nu are decat) un rol de mijlocitor, care trateaza in mod formal. Fondul priveste pe altii. Competinta materiei priveste pe ministrul domenielor. Ca de sarcina sa secundara, oficiul de externe s’a achitat cu bine, indoiala nu incape". (…) "Dupa ce s’a strigat, ia asa fara studiu, in contra tratatelor de comert si s’a stabilit un curent ostil unei conventiuni cu Austro-Ungaria, stiut este ca partidul de la guvern s’a avantat in tariful autonom (…) crezand ca cu acel tarif, cam pripit, se rezolva cestiunea economica". si-au dat seama insa ca a fost o greseala si s-a produs o schimbare de atitudine: "ideea conventielor de comert s’a intors in credintele tulburate, si o baza noua s’a introdus in acele conventii, incepênd cu invoiala incheiata cu Elvetia. Acest sistem a fost primit si de Germania. Iar in anul care a trecut, s’a izbutit a se incheia conventie pe aceeasi baza si cu Turcia" (in Romania libera din 15 noiembrie era publicat Tratatul de comert cu Turcia, prin care se acorda marfurilor "de origine sau manufactura romana drepturile de importatiune cele mai reduse cari sunt sau vor fi inscrise in Conventiunile sau in tarifele conventionale ale imperiului Otoman cu or si care alt Stat sau Putere". Iar in articolul al 2-lea, Guvernul Regal al Romaniei acorda aceleasi conditii Turciei). Se mai constata ca lipseau oamenii capabili "sa organizeze fortele de productiune agricola si industriala ale tarii".
Deocamdata activitatea acestora "se reduce la arenduiri cu contracte mai bine alcatuite din punt de vedere juridic, la impartiri de pamanturi, pentru resletirea proprietatii mici la incurajari industriale, la studieri partiale". Asa ca nici acest domeniu nu s-a distins prin nimic deosebit in anul analizat.
Dar nici in invatamantul public nu s-a semnalat nimic deosebit. "Noua lege de organizare a zacut pe biroul Camerii, iar administratia si-a urmat tendinta".
In continuare se arata ca in anul care se scursese "S’au facut multa agitatie (…) cu judecata unor profesori, cu Azilul de la Cotroceni, cu cladirile scolare, cu inscrierile copiilor. Din toate aceste cestiuni de gospodarie scolara s’a cautat insa a se face arme de uri politice, sacrificandu-se fondul". si ajungea la concluzia ca, in general totul a fost in zadar si "aproape pretutindeni s’a putut constata, ca administratia nu merita criticile ce i se adresau". Asa ca atunci "Cand invetemantul nostru va primi o lege organica, care sa coriga multele defecte ale celei actuale si sa completeze raporturile ce trebue sa le aiba scoala cu trebuintele Statului, atunci se va face pasul cel mare, de mult asteptat". Trecand la starea averii publice, se trage concluzia ca "Datoria publica merge sporind, si nu tot-d’auna pentru cheltuelile productive, caci se fac imprumuturi si pentru trebuinte ordinare; (…) veniturile Statului au ajuns la o desvoltare de care trebue sa ne felicitam, fara ca impozitele sa exerciteze o prea mare apasare asupra contribuabililor; ca noile monopoluri acum incep sa produca; ca in contra boalei agiului, guvernul s’a aratat incapabil de a lupta; ca in modificarea bazei impozitelor nu s’a facut inca nici un studiu".
si in incheiere autorul recapitula: "la interne, absenta de organizare si o administratie mediocra, la justitie, mantinerea unei organizari vitioase si anti-constitutionale, absenta de grija pentru corigerea multor defecte din legislatiunea noastra civila si penala, si o administratie mediocra; la resboiu, multe abuzuri si o administratie mediocra; la lucrarile publice, partea cea buna intrucat priveste drumurile de fier, precumpanita prin negligerea soselelor, la ministerul domenielor, incercari sfiicioase de oamani fara cunostinte; la scoale asteptare de reforme; la finante, multa fiscalitate, dar putina patrundere reformista si o mare neputinta fata cu agiul". Fusese un an cu rezultate slabe, in care nu se infaptuise nici o reforma care sa lase urme, "an in care s’a administrat cum a dat Dumnezeu; an care trece fara amintiri faloase in cronicele noastre".
