Spusa in cifre, cantitatea pare impresionanta: 12 tone de deseuri au fost adunate in primele zile ale curateniei de toamna in Timisoara. Pana la sfarsit cantitatea se va tripla cel putin. Aproape ca nu ne vine sa credem cat de mult se aduna in oras, fara sa ne putem mandri ca ar fi unul foarte curat.
Pe de alta parte, nici nu ne apropiem de problemele oraselor moderne, sufocate de ambalaje, resturi menajere, gunoaie de tot felul. Stirea ca vara insula Capri a fost inchisa pentru turisti, din cauza imposibilitatii autoritatilor de a gestiona gunoiul produs, ar fi trebuit sa ne puna pe ganduri: ce facem, cum ne vedem viitorul. Inecat in PET-uri si cutii de pizza (care nici nu intra in tomberoane), cu spatiile verzi sufocate de pungi de plastic si staniol de la fel de fel de produse.
Sau, poate, intr-un ultim moment de trezire a constiintei vom fi capabili sa punem botnita hulpavei guri moderne care scuipa ambalaje mult peste necesitatile noastre. Acum cativa ani, timid, s-a incercat la Timisoara un sistem de sortare a deseurilor, cu gandul ca vom ajunge la performanta de a le recicla. Sticla, plasticul, metalul, hartia pot fi recuperate, daca exista capacitate, abilitate organizatorica si vointa. Deseurile vegetale ar putea fi compactate, transformate in ingrasamant pentru spatiile verzi, administrate in domeniul public sau in cel privat.
Pana si resturile menajere ar putea fi prelucrate, sa nu ne punem problema ca am umple prea curand deponeul ecologic pe care Timisoara si-l tot doreste, dar nu reuseste sa-l mai vada amenajat. De fapt, ar trebui sa reflectam mai serios asupra problemei.
Oferta italiana din anii '90 de a construi un incinerator de deseuri a fost respinsa. Banii europeni pentru deponeul ecologic sunt sub semnul intrebarii, de vreme ce nu reusim, de ani buni, sa identificam un loc in care sa se amenajeze groapa de gunoi. Containerele specializate pentru sortarea deseurilor inca inainte de ridicare nu au determinat o schimbare de mentalitate. Iar orasul, cel putin o data pe an, se curata cu ajutorul puscariasilor, scosi la un soi de munca patriotica pentru a ecologiza malurile canalului Bega, parcurile, Padurea Verde si tot ce nu reuseste regia de salubritate sa curete in mod curent.
O cercetare sociologica nationala arata ca timisorenii accepta scuipatul in public in proportie de trei ori mai redusa decat bucurestenii sau oltenii. Raportul se regaseste si in grija pentru mobilierul stradal. Decat ca, oricat de mandri am fi de comparatie, tot nu putem ignora ingrijorarea ca suntem departe de civilizatia Timisoarei de acum 50-60 de ani.
Revenirea la acele standarde nu este imposibila. Dar este nevoie de vointa politica pentru a transforma Timisoara intr-un oras verde, in sensul ecologist al cuvantului.
