22.4 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSpecialRaicu: Preţul unui bilet RATB ar trebui să crească la 1,5 lei...

Raicu: Preţul unui bilet RATB ar trebui să crească la 1,5 lei până la 15 mai

Preţul unei călătorii cu mijloacele de transport în comun ale Regiei Autonome de Transport Bucureşti (RATB) ar trebui să crească de la 1,3 la 1,5 lei până la 15 mai, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă viceprimarul Capitalei Mircea Raicu, citat de Newsin.

Raicu a precizat că mărirea preţului unui bilet ar trebui însoţită şi de reducerea subvenţiilor pentru unele categorii de populaţie, dând exemplul pensionarilor cu venituri mari şi al angajaţilor administraţiilor publice locale.

“Nu este normal ca un pensionar cu venit de 15 milioane de lei să primească subvenţia 100% în timp ce, de exemplu un medic stagiar care ia un salariu de 6 milioane să plătească biletul întreg”, a declarat Raicu.

Viceprimarul a mai spus că data de 15 mai nu este aleasă întâmplător şi că dacă nu se va apela la creşterea preţului şi la reducerea subvenţiilor până la acea dată există riscul ca RATB-ul să folosească din fondurile destinate investiţiilor pentru a-şi acoperi pierderile.

Raicu a precizat că încă de la adoptarea bugetului exista un minus de 55 milioane de lei în bugetul RATB pentru acoperirea subvenţiilor de anul acesta.

Pe de altă parte, viceprimarul Capitalei a declarat că este de acord cu propunerea lui Sorin Oprescu ca transportul în Ilfov să fie întrerupt după terminarea anului şcolar, în condiţiile în care Consiliul Judeţean Ilfov nu şi-a îndeplinit obligaţile financiare faţă de regia bucureşteană.

Surse municipale au declarat pentru NewsIn că RATB a înaintat încă din septembrie 2009 o cerere către Consiliul General privind creşterea preţului biletelor de la 1,3 la 1,5 lei, urmând ca şi preţul abonamentelor să aibă o creştere echivalentă procentual. Conform reprezentanţilor RATB, bugetul actual le ajunge doar până la sfârşitul lunii august.

Potrivit bugetului municipalităţii pentru anul 2010, bugetul RATB scade de la 748 milioane lei în 2009 la 518 milioane anul acesta, subvenţia pentru acoperirea diferenţei de tarif micşorându-se şi ea, de la 520 la 465 milioane lei.

Ultima creştere a preţului unui bilet pentru o cursă urbană a fost pe 31 ianuarie 2008, de la 1,1 lei la 1,3 lei. Preţul unui abonament nominal integral pe o linie a crescut cu 20%, de la 25 de lei la 30 de lei, cel pe două linii cu 16,66%, de la 30 de lei la 35 de lei, iar un abonament lunar nominal intergral pe toate liniile s-a majorat cu 25 %, de la 40 de lei la 50 de lei.

Cele mai citite

Karim A.A. Khan KC, procuror al CPI, solicită mandate de arestare pentru  Benjamin Netanyahu, ministrul apărării israelian Yoav Galalnt și mai mulți lideri ai...

Curtea Penală Internațională solicită mandate de arestare pentru liderul Hamas Yahya Sinwar și premierul israelian Benjamin Netanyahu, acuzați de crime de război și crime...

Milionarii de la One Properties United, campanie publicitară dubioasă în mass-media! În paralel, vor să ne închidă gura

Ziarul Financiar insistă cu o declarație a lui Victor Căpitanu, co-CEO One United Properties, prin care se sugerează că un fond elvețian de...

Expert Forum: Până pe 16 mai, partidele au cheltuit 11 milioane lei, pentru campania la alegerile europarlamentare şi peste 3,8 milioane lei pe campania...

Potrivit raportului Expert Forum, pentru europarlamentare, până la data de 16 mai au fost raportate venituri de 40 de milioane de lei, din care 14 milioane de lei...
Ultima oră
Pe aceeași temă