14.8 C
București
joi, 16 mai 2024
AcasăSpecialR. Moldova: Valeriu Streleț NU vrea să asigure interimatul funcției de premier

R. Moldova: Valeriu Streleț NU vrea să asigure interimatul funcției de premier

Premierul demis Valeriu Streleț, al cărui guvern a primit un vot de neîncredere, joi, în Parlament, a declarat la postul de televiziune local TV7 că nu vrea să asigure interimatul funcției de prim-ministru, potrivit Agerpres.

De asemenea, Streleț a precizat că își va depune vineri demisia. 

Negocierile pentru desemnarea atât a noului premier, cât și pentru constituirea noii alianțe majoritare se anunță a fi extrem de dificile, în condițiile în care Partidul Liberal Democrat (PLDM) se consideră trădat de Partidul Democrat (PD), aliatul său de guvernare, care a votat moțiunea de cenzură alături de socialiștii și comuniștii din opoziție. Partidul Liberal, cea de-a treia componentă a coaliției de guvernare, s-a abținut de la vot, ceea ce nu a salvat însă guvernul, a cărui demisie a fost votată cu 65 de voturi din cele 51 necesare.

Citește și: ANALIZĂ. Ce rol joacă Guvernul de la București în criza din Moldova?

Deși nu susține o viitoare alianță cu PD, președintele interimar al PLDM, Valeriu Streleț, a declarat că se va conforma deciziei partidului dacă formațiunea va decide altfel. ”Aș prefera ca PD să-și continue jocurile fără PLDM. Dar vor decide colegii de partid, iar eu mă voi conforma. Pentru PD va fi o sarcină dificilă să convingă deputații din PLDM să formeze o nouă alianță. Îmi dau seama că partidul va trece prin momente foarte grele, turbulențe, presiuni”, a declarat fostul premier.

Cu toate acestea, Streleț, care asigură interimatul PLDM după arestarea lui Vlad Filat, până la Congresul formațiunii, consideră că partidul pe care îl reprezintă este vinovat de situația creată pentru că a făcut prea multe concesii. ”PLDM a comis multe greșeli atunci când s-a constituit Alianța (de Integrare Europeană) și a cedat în privința multor lucruri în numele integrării europene. Acum înțelegem că am greșit. Veneau europenii și ne solicitau să facem coaliție în numele europenizării”, a afirmat el, adăugând că prin faptul că, la negocieri, Partidului Democrat i-a fost cedat controlul asupra Centrului Național Anticorupție, Parchetului General și Băncii Naționale, statul a fost practic ”capturat” de PD.

Potrivit Constituției, după adoptarea de către parlament a moțiunii de cenzură, premierul în exercițiu trebuie să-și prezinte demisia șefului statului, Nicolae Timofti, în cel mult trei zile. La rândul său, șeful statului va desemna un nou prim-ministru, după consultările cu partidele parlamentare.

Citește și: Republica Moldova: Guvernul Streleț a fost DEMIS. Ce urmează

Până la depunerea jurământului de către membrii noului guvern, executivul în exercițiu îndeplinește numai funcțiile de administrare a treburilor publice. Constituția Republicii Moldova prevede un termen limită de trei luni pentru formarea noului guvern, din momentul comunicării demisiei prim-ministrului.

Cele mai citite

Corvinul Hunedoara a intrat în istorie cu prima Cupă a României câștigată

Corvinul Hunedoara şi Oţelul Galaţi au disputat finalei Cupei României la fotbal, miercuri seara, pe Stadionul Municipal din Sibiu. După un meci disputat care...

Cod portocaliu și galben de vânt puternic și vijelii în mai multe zone din țară

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare Cod portocaliu de vânt puternic pentru judeţul Caras-Severin, valabilă de joi seara de la ora...

Brașovul e singurul oraș din țară intrat în cursa pentru a deveni Capitală Verde Europeană

Brașovul, o nouă tentativă pentru a deveni Capitală Verde Europeană. Este singurul oraș din România care a trecut de prima etapă de evaluare și...
Ultima oră
Pe aceeași temă