13 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialPutin i-a spus lui Erdogan că nu este avocatul lui Assad. Rusia...

Putin i-a spus lui Erdogan că nu este avocatul lui Assad. Rusia și SUA au lăsat Turcia „la sol” în Siria

Într-un interviu acordat Reuters, președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a repetat că nu există nicio soluție pentru Siria dacă Bashar al-Assad va rămâne la putere. „Siria trebuie să fie eliberată de Assad ca să poată exista o soluție de rezolvare a conflictului”, a spus Erdogan. Președintele Turciei insistă ca Rusia să-și diminueze sprijinul pentru președintele sirian, ținut la putere de militari ruși, miliții șiite supervizate de Iran și organizația teroristă Hezbollah. „Erdogan, nu mă înțelege greșit! Nu sunt avocatul lui Assad. Așa mi-a spus Putin”, a declarat președintele Turciei.

Erdogan nu l-a înțeles greșit, mai ales de când președintele american, Donald Trump, a declarat că „SUA cooperează cu Turcia, inclusiv în lupta împotriva militanților kurzi”. Trump a specificat și că Erdogan poate intra cu 30.000 de soldați în Siria, să cucerească Raqqa, de unde atât Rusia, cât și SUA, se străduiseră într-o acțiune coordonată să blocheze înaintarea Turciei spre Raqqa, sprijinind unitățile kurde YPG. 

Până să aibă intervenții militare la sol, aviația militară a Turciei a atacat grupuri afiliate Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK) în regiunea Sinjar din Irak și unități YPG din nord-estul Siriei, făcând peste 100 de victime. Un comunicat al YPG, miliție din cadrul Forțelor Democrate Siriene (SDF), susținute de Statele Unite, arată că atacurile Turciei au vizat un centru media, o stație de radio locală, instalații de comunicații și instituții militare, și au ucis 20 de combatanți, rănind 18, dintre care trei foarte grav. Un martor a relatat agenției Reuters că un ofițer american a însoțit comandanții YPG în inspecția pozițiilor lovite din Siria, lângă frontiera cu Turcia. Liderul kurd Ilam Ahmed, co-președinte al aripii politice a SDF, a cerut SUA protecție aeriană împotriva Turciei.
Departamentul american de Stat s-a arătat îngrijorat de atacurile aviației turce, despre care a precizat că „nu au fost aprobate de coaliția condusă de SUA” împotriva Statului Islamic. 

În Irak, atacurile aviației turce au făcut peste 70 de victime. PKK este interzis în Turcia, listat ca organizație teroristă și de către Statele Unite și de către Uniunea Europeană.

 

Cele mai citite

Expoziţia „Jandarmeria Română 1850 – 2020” va putea fi vizitată la sediul Muzeului Judeţean Teleorman

Muzeul Național de Istorie a României, în parteneriat cu Complexul Național Muzeal ASTRA din Sibiu, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române și Muzeul Județean Teleorman,...

Zeci de comune și orășele l-au îmbogățit cu afaceri mici și multe

Compania Ideas Funding Pack SRL a reușit să se afirme pe piață prin intermediul consultanței oferite comunităților mici. Cu un flux constant de...

Marcel Ciolacu, ferm convins că România va avea până la sfârșitul anului o inflație de sub 5%

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că trendul inflaţiei este unul descendent, iar pe finalul acestui an va coborî sub cinci la sută. Acesta a...
Ultima oră
Pe aceeași temă