11.5 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialPSD nu se opreşte de bunăvoie! Constituția ne obligă să-i trimitem în...

PSD nu se opreşte de bunăvoie! Constituția ne obligă să-i trimitem în afara legii | OPINIE

V-am avertizat: vor încerca din nou!

Nu e nevoie să fii profet, era în logica infracţională a PSD-ului. Ce au făcut în februarie, când sute de mii de oameni erau în stradă și se temeau că vor fi luați pe sus? Au anulat OG13, l-au plimbat pe Iordache, vinovatul de serviciu, dintr-un post bine plătit în alt post bine plătit și gata, au scăpat. Nici măcar nu și-au cerut scuze. Dimpotrivă, au sugerat că suntem niște proști care n-au priceput ce intenții bune aveau. Orice infractor care ar fi scăpat așa de ușor proceda la fel: ar fi luat-o de la capăt.

Ceea ce PSD a și făcut. Și nu se vor opri de bunăvoie.

În 8 mai, alăturându-mă multor altor cetățeni din societatea civilă, am explicat de ce singura soluție ca să stopăm atacul la statul de drept este scoaterea PSD în afara legii: „Credeţi că această ţară poate rezista patru ani sub conducerea unei cete de jefuitori al cărei unic obiectiv este să-şi scoată tovarăşii din puşcărie?

Așa cum Cato cel Bătrân își încheia fiecare discurs din Senatul Romei antice cu fraza „Iar Cartagina trebuie distrusă”, așa voi folosi și eu orice prilej pentru a spune: „PSD trebuie scos în afara legii”. După ani de războaie devastatoare, armata romană a ras Cartagina din temelii, iar pământul din jurul cetății a fost contaminat cu sare. România nu are atât de mult timp la dispoziție. Fiecare zi cu PSD la putere înseamnă că suntem mai aproape de falimentul finanțelor publice, de distrugerea instituțiilor anti-corupție și de mafiotizarea statului. În doar opt luni, evaziunea fiscală a explodat, banii colectați la buget au fost jefuiți sau s-au dus în buzunarele aparatului de represiune, iar lupta anti-corupție a fost blocată.

 Încep să scoată capul judecătorii pesediști care-i scot din pușcării Fenechiu ,Voiculescu și dau sentințe cu suspendare la jafuri milioane de euro. Ați văzut ce repede a anunțat Inspecția Judiciară că dorește să se pună în slujba ministrului Tudorel Toader: pur și simplu au cerut să fie cozile de topor ale pesediștilor. Sunt salarii mari și pensii speciale în magistratură, dar mulți duc dorul șpăgilor din vremea lui Năstase.

A fost în puterea președintelui Iohannis să oprească pesedizarea statului, în iunie, când a căzut guvernul Grindeanu. Dar nu a făcut-o, pentru că și-a făcut un calcul politic: cu un PSD compromis de guvernare, șansele sale de a fi reales sunt mult mai mari. Vom vedea dacă socoteala de acasă se potrivește cu cea din târg, eu cred că poporul român nu-i va uita acest calcul cinic, pe care țara îl plătește scump.

Ceea ce trebuie să ne fie clar este că doar societatea civilă – eu aș spune „poporul” – poate continua demersurile de destructurare a PSD. Opoziția politică este slabă, divizată și, adesea, vândută. Trebuie să fie reluate campaniile de colectare a semnăturilor pentru demiterea primarilor din București, în frunte cu doamna Firea, și de scoatere a PSD în afara legii.

Trebuie să ne adresăm instanțelor și să arătăm că PSD a încălcat limitele constituționale, deci poate fi aplicată prevederea potrivit căreia sunt în afara legii formațiunile care, prin activitatea lor, militează împotriva statului de drept. Vă rog să recitiţi articolul 40 din Constituţie, alineatul 2, este pe deplin aplicabil. Trebuie să relansăm dezbaterea privind legea lustrației, eventual printr-o inițiativă cetățenească. În afară de eliminarea din structurile statului a foștilor securiști și nomenklaturiști, să stabilim că nici un politician implicat în tentativa de lovitură împotriva statului de drept, din februarie 2017, nu mai poate ocupa funcții publice.

Eu m-aș fi așteptat ca, la 23 august, când comemorăm victimele fascismului și comunismului, liderii politici de dreapta să își asume trei obiective clare: legea lustrației, unirea cu Basarabia și deschiderea, în București, a unui muzeu al crimelor comunismului. Dar partidele care se proclamă de dreapta au ignorat complet comemorarea, iar președintele Iohannis a trimis un mesaj în care reușește contra-performanța de a condamna pactul Ribbentrop-Molotov fără să spună un cuvânt despre consecințele sale dramatice, în primul rând ocuparea Basarabiei de către URSS.

Dragi prieteni, știu că unora le par prea „radicale” aceste propuneri, dar vă răspund: România nu este în situația unui regim democratic consolidat, cu o justiție funcțională. Suntem în situația, unică în spațiul civilizat, de a fi conduși de un infractor, susținut de alți condamnați sau de desperados care riscă pușcăria, precum Voiculescu și Ghiță. O ceată de condamnați a pus mâna pe putere. Nimic din ceea ce propun nu îmi pare a fi prea „radical” când există riscul ca România să ajungă un stat eșuat, în faliment și cu instituțiile statului controlate de grupări infracționale.

Cele mai citite

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă