16.1 C
București
marți, 28 mai 2024
AcasăSpecialProtest fără precedent al primarilor împotriva Guvernului Ponta: ”Deziluzia este generală”

Protest fără precedent al primarilor împotriva Guvernului Ponta: ”Deziluzia este generală”

Circa 20 de primari constănţeni, membri ai Asociaţilor Comunelor din România, au semnat ieri un protest fără precedent. ”Suntem la aproape 15 luni de la schimbarea guvernării din 7 mai 2012 şi la peste o jumătate de an de la acordarea încrederii ultimului Guvern, la data de 21 decembrie 2012, condus de Excelenţa Sa, Domnul Victor-Viorel ponta, şi, DEZILUZIA ESTE GENERALĂ!”, se arată în document. Preşedintele asociaţiei, Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, membru PSD, spune că protestul nu este unul politic. ”Eu sunt şi voi rămâne membru PSD”, spune ea. Problemele ridicate sunt de ordin administrativ şi se referă la ignorarea normelor elementare  din Carta europeană a autonomiei locale. ”Sub umbrela DEMOCRAŢIEI şi a DESCENTRALIZĂRII, prost înţelese şi chiar şi mai prost aplicate, printr-o abordare sistematică şi metodică, din partea Guvernului României, asistăm la subminarea capacităţii administrative a comunelor, a tuturor resurselor materiale, instituţionale şi umane, precum şi a acţiunilor pe care acestea le desfăşoară pentru exercitarea competenţelor stabilite prin lege”, spun protestatarii.

Ce reclamă edilii

Protestul primarilor are 11 puncte. Multe din acestea privesc aspecte economice. De exemplu, edilii spun că prin Ordonanţa Guvernului nr. 8/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, a fost instituit „Impozitul pe veniturile din activităţi agricole”, iar la art. 74 alin.  (6)  din  Legea  nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, se spune: „Impozitul se virează la bugetul de stat şi din acesta nu se distribuie cote defalcate către bugetele locale”. ”Aceste venituri se realizează cu precădere pe raza comunelor României, ţinând seama că suprafaţa acestora este de peste 87%, fără ca vreo sumă să se facă venit la bugetele locale ale comunelor”, spun primarii. Tot ei spun că se preconizează, luând act din presă de unele propuneri ale lui Victor Ponta, ca aceste venituri să fie încasate la nivelul primăriilor, în baza unor protocoale cu Ministerul Finanţelor Publice. ”RESPINGEM CATEGORIC O ASTFEL DE MĂSURĂ care ar face caprimarii să fie priviţi de cetăţeni că percep noi „biruri”, fără ca aceste venituri să facă obiectul utilizării pentru realizarea unor proiecte locale”, se arată în protest.

Primarii mai spun că prin Ordonanţa de urgenţă nr. 34/2013 privind organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor permanente şi pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, autorităţilor administraţiei  publice  locale  ale  comunelor,  căci  aici  sunt  cele mai multe suprafeţe de pajişti li se iau prerogative de administrare a patrimoniului în raport cu nevoile de dezvoltare locală, acestea devenind doar nişte administratori care „să joace” numai după cum dictează statul prin această reglementare ABERANTĂ ŞI ILOGICĂ. De asemenea, ei afirmă că li se impune care să fie nivelul chiriei în funcţie de voinţa politică a consiliul judeţean, situaţie care este în vădită contradicţie cu calitatea prevăzută de Constituţia României consiliului local şi primarului, ca autorităţi administrative autonome, constituind o INGERINŢĂ fără precedent în legislaţia românească.

Totodată, este de domeniul evidenţei că această lege vizează numai pajiştile proprietatea comunelor, oraşelor şi municipiilor, cele ale judeţelor fiind protejate.

Primarii mai reclamă faptul că Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, este în egală măsură aberantă şi ilogică. Potrivit lor, primarul este desconsiderat în forma cea mai brutală şi înaltă cu putinţă, la nivel de lege, în sensul că acesta în Comisia locală pentru inventarierea terenurilor. ”La nivelul unităţii administrativ-teritoriale unde i s-a acordat încrederea de către cetăţeni prin vot direct, este un membru, subordonat unui reprezentant al prefectului judeţului; această formă de umilinţă legală era practicată la nivelul anilor 1948-1950!!! O astfel de măsură, iraţională, poate conduce chiar la demisia primarului din Comisia locală pentru inventarierea terenurilor, considerând că nu aceasta şi-a dorit legiuitorul!”, se arată în protest.

Primarii contestă şi Ordonanţa de urgenţă nr. 46/2013 privind criza financiară şi insolvenţa unităţilor administrativ-teritoriale, motivând că s-a instituit o procedură inexistentă la nivelul celorlalte state ale Uniunii Europene, numai pentru a lovi în autorităţile administraţiei publice locale, cu precădere în cele ale comunelor. ”De ce criza şi insolvenţa se aplică numai instituţiilor publice locale, iar cele centrale sunt exonerate de această procedură?! ESTE MULT PREA EVIDENTĂ ŢINTA GUVERNANŢILOR! Să arate opiniei publice că tot răul în România pleacă de la primari, acoperind în acest fel pe cei incapabili de a administra treburile publice în interesul cetăţenilor şi care sunt plătiţi, unii chiar regeşte, din aceeaşi bani publici!”, spun primarii protestatari. Aceştia îi solicită primului ministru o întâlnirea cu o delegaţie reprezentativă, cât mai curând cu putinţă, pentru a găsi soluţii la problemele prezentate.

Cele mai citite

Felix Duchampt, triatlonistul român de origine franceză, merge la Jocurile Olimpice de la Paris

Preşedintele Federaţiei Române de Triatlon, Vlad Stoica, a subliniat importanţa calificării lui Felix Duchampt la Jocurile Olimpice de la Paris, exprimându-şi bucuria în ciuda...

România a aderat la Proiectul European pentru Infrastructura de Date Genomice

România este parte a Proiectului European pentru Infrastructura de Date Genomice (GDI), o etapă importantă în consolidarea capacităților țării noastre în cercetarea genomică și...

Ciolacu știe mai bine decât ambasadoarea SUA când vom scăpa de vize. Ambasadoarea vorbea de anul 2025, Ciolacu e sigur de anul 2024. Tot...

Premierul Marcel Ciolacu are o versiune mai optimistă decât ambasadoarea SUA cu privire la momentul în care cetățenii României vor fi scutiți de vizele...
Ultima oră
Pe aceeași temă