18.9 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialProprietarii clubului Colectiv neagă că ar fi șiut că vor fi folosite...

Proprietarii clubului Colectiv neagă că ar fi șiut că vor fi folosite artificii la concert

Cei trei proprietari ai clublui Colectiv au declarat, în fața procurorilor, că atunci când au semnat contractul pentru concertul Goodbye to Gravity nu știau că vor fi folosite materiale pirotehnice. Alin Anastasescu a precizat că a aflat ulterior, de pe Facebook, și a cerut lămuriri, prilej cu care a aflat că se va ocupa un pirotehnist, relatează Mediafax. 

În referatul cu propunere de arestare a celor trei patroni ai Clubului Colectiv – Alin Anastasescu, Paul Cătălin Gancea și Costin Mincu – reţinuţi pentru ucidere din culpă, procurorii Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) arată că cei trei au declarat, la audieri, că nu știau că la concertul de vineri seară vor fi folosite materiale pirotehnice.

Alin Anastasescu a susținut, în fața procurorilor, că până în acea seară nu au mai fost folosite artificii în incinta clubului.

”Ştiam de dinainte de eveniment că intrarea la concertul din data de 30.10.2015 va fi liberă. Nu ştiam că vor fi folosite efecte pirotehnice. Am aflat despre folosirea de artificii ulterior, de pe Facebook. Nu s-au mai folosit altă dată artificii în incinta clubului. Cu o săptămână înainte, Gancea Cătălin a refuzat un alt client care voia să folosească artificii. Ştiu că în anul 2014, a fost folosit foc la un eveniment şi au fost deteriorate bunuri din interior, a fost afumat un proiector, iar de atunci s-a stabilit regula să nu se mai folosească”, le-a spus Anastasescu anchetatorilor.

El a mai spus că de contractul de închiriere echipament şi spaţiu, încheiat în 30 octombrie, între SC Club Colectiv SRL şi SC Digidream SRL (formaţia Goodbye to Gravity), s-a ocupat Costin Mincu.

În aceeași declarație, Anastasescu, care spusese că a aflat de pe Facebook despre folosirea de artificii, susține că a aflat acest lucru de la un angajat, Viorel Staicu.

”Am aflat acest lucru de la un angajat, Stanciu Viorel, iar eu i-am spus să nu folosească artificii în interior. Erau mai multe persoane de faţă, menţionate în declaraţia iniţială. La o oră după ce am aflat, am intrat în club am strigat cine este desemnat cu artificiile, iar la mine a venit un specialist pirotehnist, care mi-a spus că artificiile ard cu foc rece şi nu sunt periculoase. Mi-a spus că este autorizat. I-am spus să nu le folosească dacă ard cu flacără deschisă, după care am plecat în biroul alăturat. Nu începuse spectacolul când am discutat cu pirotehnistul. Despre acest pirotehnist, ştiu că era mai mic de înălţime decât mine şi avea cioc. Eu am presupus că i s-a transmis deja. Am văzut o parte din artificii, care erau amplasate pe stâlpii din fier ai scenei. Am văzut că erau amplasate pe stâlpul de lângă uşă. Nu am văzut sistemul de aprindere. Am văzut un con de dimensiuni destul de mici care era aşezat pe schelă”, a spus Alin Anastasescu.

Acesta a mai susținut că nu el este cel care se ocupă în firmă de obţinerea de avize şi autorizări, dar ”presupune” că firma deţine toate avizele.

”Nu ştiu aceste lucruri, deşi sunt administrator. Din discuţiile pe care le-am avut cu Cătălin, ştiu că aveam autorizaţiile şi avizele în regulă, dar în concret nu ştiu nimic deoarece rolul meu în firmă este de coordonare a actului artistic, de publicitate şi expertiză muzicală. Despre avizul de la pompieri ştiu că exista, precum şi cărţi de la PSI, acest lucru spunându-mi-l ceilalţi doi asociaţi. Pompierii au venit în control în septembrie 2014, care au întocmit un plan PSI. Nu ştiu dacă era cineva de la pompieri sau o firmă autorizată. Eu cred că s-a întâmplat această tragedie deoarece s-au folosit artificii în incintă”, a mai susținut Anastasescu în fața procurorului.

În urma incendiului care a avut loc, vineri seară, în Clubul Colectiv, și-au pierdut viața 32 de persoane și au fost rănite aproape 200. Peste 130 de oameni răniți în incendiu sunt încă internați în spitalele din Capitală.

Cele mai citite

O bonă din București a lovit copilul pe care îl avea în grijă. Femeia a fost reținută

Vineri, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 22 Poliție au pus în aplicare un mandat de aducere emis pe numele...

O bonă din București a lovit copilul pe care îl avea în grijă. Femeia a fost reținută

Vineri, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 22 Poliție au pus în aplicare un mandat de aducere emis pe numele...

A fost găsită fetița dispărută la Iași. Alazaroaie Riana Danielle a plecat de la școală, dar nu mai ajunsese acasă

ALAZAROAIE RIANA DANIELLE are 10 ani și fusese văzută ultima dată purtând uniforma școlară. La momentul dispariției, ea se afla pe raza municipiului Iași,...
Ultima oră
Pe aceeași temă