18.9 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialPrincipala greşeală a PDL: „Am căutat prea mult obedienţă şi nu competenţă"

Principala greşeală a PDL: „Am căutat prea mult obedienţă şi nu competenţă”

Deputatul PDL Sever Voinescu, 43 de ani, crede că fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu ar trebui să intre cât mai repede în PDL, chiar dacă nu va fi primit cu braţele deschise. Purtătorul de cuvânt al democrat-liberalilor explică indirect de unde se trage eşecul „intelectualilor” din partid, care cred că „propriile lor merite de bibliotecă sau academice ar trebui să se traducă într-o înaltă protecţie”.

Din punctul său de vedere, Ungureanu ar trebui să plece de la altă premisă: „Cineva care vrea să ajungă preşedinte trebuie să dea multe bătălii politice înainte de a ajunge acolo”. Deputatul PDL consideră, în acelaşi timp, că partidul „trebuie să schimbe feţele din prima linie” şi să înveţe din greşelile făcute în perioada în care s-a aflat la putere. Sever Voinescu spune că cele mai grave greşeli făcute de PDL în perioada guvernării au fost „îngrăşarea clientelei politice” şi faptul că în Executiv a fost preferată „obedienţa” în locul „performanţei”, după regula că „nu contează cât de prost e omul, să fie din PDL”.

Nu există încă o explicaţie a căderii Guvernului Ungureanu. De ce a pierdut PDL majoritatea?

Sever Voinescu: Există mai multe explicaţii: din punctul meu de vedere, majoritatea s-a pierdut în momentul în care tot mai mulţi parlamentari PDL s-au decis să colaboreze cu USL, atât datorită sondajelor în care cota USL era ridicată, cât şi din cauza agresivităţii cu care socialiştii ne-au racolat parlamentarii.

Vreţi să spuneţi că Guvernul Ungureanu a căzut din cauza USL, nu din cauză că liderii PDL nu au putut să-şi convingă parlamentarii să nu fugă?

S.V.: Ceea ce am vrut să spun este că cei din USL au avut un plan foarte riguros de racolare a parlamentarilor majorităţii. Nu pot să-i condamn, însă. Şi noi am făcut la fel.

Cine este responsabil pentru pierderea majorităţii? Preşedintele PDL, întreaga conducere a partidului?

S.V.: Nu cred că există un responsabil. A fost vorba despre un fenomen mai amplu, mai complex, început cu primele măsuri dure anticriză, care nu se putea termina decât aşa – cu pierderea majorităţii.

Există destui oameni în PDL care îl consideră vinovat pe Mihai Răzvan Ungureanu, fiindcă nu a reuşit să-i mobilizeze pe parlamentarii partidului şi nu a avut întâlniri cu grupurile parlamentare ale PDL.

S.V.: O prostie! Altfel, se poate spune despre MRU că, pe cât este de inteligent şi harnic, pe atât a fost de lipsit de experienţă politică.

Deci lipsa de experienţă politică a fostului premier pare să fie una dintre cauzele importante ale căderii guvernului şi, indirect, Mihai Răzvan Ungureanu este unul dintre responsabili.

S.V.: Eu nu spun asta. Schimbarea aceasta de majoritate nu este neapărat determinată de un vinovat sau de mai mulţi vinovaţi. Pur şi simplu, lucrurile au mers într-o direcţie de multe luni de zile, iar în zilele premergătoare moţiunii de cenzură am avut sentimentul că grupurile parlamentare au devenit incontrolabile. În fiecare zi se anunţau plecări, unele se dezminţeau, altele se întâmplau şi nimeni nu mai putea gestiona acest proces.

Aliaţii de guvernare ai PDL nu au trădat. Se poate spune că PDL s-a trădat singur?

S.V.: Nu, pentru că nimeni de la PDL nu a votat moţiunea. Au fost însă oameni de la PDL care au trecut în partea cealaltă şi de acolo au votat moţiunea. Nu mi se pare normal să blamezi PDL-ul pentru acţiunile unor foşti PDL-işti care au plecat la USL. Orice mi s-ar spune, aceste treceri au fost un spectacol al caracterelor.

Destui oameni din PDL consideră că Vasile Blaga ar avea prea mulţi prieteni în PSD şi că înainte de moţiunea de cenzură, în perioada dezertărilor masive, ar fi adoptat o poziţie de non-combat. Putea să-i descurajeze pe unii dintre cei care au plecat?

S.V.: Am auzit şi eu asemenea lucruri. Nu cred totuşi că Vasile Blaga ar fi unul dintre cei care ar lupta împotriva PDL. Vasile Blaga e un mit pentru PDL.

Cum vă explicaţi întâlnirea pe care Vasile Blaga ar fi avut-o cu mai mulţi lideri PSD chiar înaintea căderii guvernului?

S.V.: Din câte ştiu, această întâlnire nu a avut loc.

Totuşi nu e un secret pentru nimeni că Vasile Blaga are prieteni în PSD cu care se întâlneşte frecvent. Poate fi un păcat sau un avantaj pentru preşedintele Senatului?

S.V.: Nu e un păcat, mai ales că are mai mulţi prieteni în PDL decât în PSD. Pe de altă parte, căutarea de vinovaţi e inutilă, fiindcă, aşa cum s-au întâmplat lucrurile, pierderea majorităţii are un complex de cauze şi a fost un proces inexorabil. E un semnal pentru noi, cei din PDL, că trebuie să schimbăm ceva fundamental.

Ce?

S.V.: Modul de a face politică, felul de a fi în politică, feţele din prima linie. Eu cred că efortul de a trece România prin criză a dus în acelaşi timp şi la epuizarea unui fel de a face politică.

Ce fel de feţe ar trebui schimbate?

S.V.: Este o decizie pe care forurile PDL ar trebui să o ia.

Ar fi vorba despre persoanele cele mai uzate: Ioan Oltean, Roberta Anastase, Elena Udrea?

S.V.: Criteriile după care apreciem dacă cineva este sau nu erodat sunt diferite. Tot ce vă pot spune este că PDL are nevoie de un suflu nou, iar acest suflu nou va veni din interiorul partidului, şi nu din exterior.

Spuneţi că sunt lideri ai PDL care ar trebui să facă un pas înapoi şi alţii, cei mai din faţă, care trebuie schimbaţi. Despre cine este vorba? Despre cei care au cota cea mai joasă în sondaje?

S.V.: Nu pot să mă erijez în dirigintele clasei, nu practic listele negre şi nici listele albe, dar în interiorul partidului discuţiile trebuie să aibă loc.

Aţi început acest proces deja?

S.V.: Nu, pentru că acum PDL este concentrat pe alegeri. Procesul electoral pe care-l avem în faţă este mai mult decât bine venit pentru noi din mai multe motive: în primul rând, fiindcă mobilizează partidul, pentru că PDL a trecut şi printr-o criză de mobilizare. Şederea la putere l-a făcut să devină un partid inert şi obez, iar campania electorală va fi un prilej excelent de reevaluare.

Păi, tocmai înainte de campania electorală, n-ar fi bine să-i sfătuiţi pe cei peste măsură de uzaţi să treacă în linia a doua?

S.V.: Procesul de selectare a liderilor într-un partid serios este instituţional: nu selectăm noi liderii, ci aceştia sunt selectaţi de partid. Poate cei din afară, care vorbesc despre un lider sau altul din PDL, ştiu cine trebuie să plece, dar nu i-am auzit să ştie cine ar trebui să vină. Asta numai partidul poate decide.

În ultimele sondaje de opinie nu apare nici un lider PDL în topul preferinţelor de vot. Totuşi, fostul premier Ungureanu rămâne între primii trei. Ce-ar trebui să facă pentru a-şi păstra această cotă?

S.V.: Mă abţin să spun, deşi am unele idei în această privinţă. Cred că în acest moment există cel puţin trei certitudini legate de Mihai Răzvan Ungureanu: are viitor politic, aceasta e o certitudine pe termen lung, apoi se bucură de încrederea oamenilor, care ştiu că înlăturarea lui din fruntea guvernului are legătură cu ascensiunea lui în sondaje – în două luni Ungureanu ajunsese la cotele muncite de Antena 3 vreme de ani de zile pentru Victor Ponta şi Crin Antonescu. Dar ei nu vor scăpa de el şi vor veni curând nişte alegeri în care Mihai Răzvan Ungureanu îi va învinge. Şi, în al treilea rând, e un om foarte inteligent, cu mari ambiţii politice, din câte ştiu.

Ar fi bine să-şi consume cota de încredere în PDL?

S.V.: Teoretic, sunt două variante, fie în afara PDL, încercând să-şi construiască o mişcare politică, fie în interiorul PDL. După părerea mea, cea de-a doua cale e realistă, deci preferabilă.

Cum ar putea veni în PDL şi în cât timp ar putea fi cooptat în conducerea partidului?

S.V.: Primul pas este să vină la sediul PDL şi să depună o adeziune.

Asocierea cu un partid aflat pe un trend descendent nu l-ar aduce şi pe el la nivelul partidului?

S.V.: Asta e o teză simplistă pentru că vede încrederea ca pe un produs al unei asocieri. Nu e deloc aşa! Asocierea Monicăi Macovei cu PDL i-a afectat acesteia încrederea publică? Deloc. Eu cred că încrederea pe care o ai depinde de ceea ce faci. Ceea ce ar face Mihai Răzvan Ungureanu în PDL va genera încredere sau lipsă de încredere. Nu simpla asociere cu un partid te ridică şi te coboară, ci ceea ce faci în acel partid.

Există rezerve în conducerea PDL în ceea ce-l priveşte pe Mihai Răzvan Ungureanu?

S.V.: Posibil să existe, dar nu poţi ajunge lider politic dacă nu dai bătălii politice. Din păcate, există mulţi colegi de-ai mei, de pildă, din rândul „intelectualilor”, care cred că propriile lor merite de bibliotecă sau academice ar trebui să se traducă într-o înaltă protecţie. Am colegi care se aşteaptă ca cineva să le cureţe drumul, iar ei să vină pe covorul roşu: este o utopie şi niciodată o carieră politică nu se construieşte aşa. Cineva care vrea să ajungă preşedintele României trebuie să dea multe bătălii politice înainte de a ajunge acolo.

Ce şanse ar avea Mihai Răzvan Ungureanu să câştige aceste bătălii?

S.V.: Eu cred că el trebuie să vină în PDL şi pentru că, dacă va construi în afara PDL, va fi ceva ce va fi perceput de membrii PDL ca o competiţie electorală. Eu cred că ar trebui să rămână prietenul şi aliatul PDL, nu competitorul PDL.

Vi se pare plauzibilă ipoteza susţinută şi de Adrian Năstase că Victor Ponta şi Traian Băsescu ar avea o înţelegere şi din această cauză PSD s-ar opune insistenţelor liberalilor de a-l suspenda pe şeful statului?

S.V.: Sunt multe zvonuri. Eu cred că PSD nu pare să marşeze la ideea lui Voiculescu şi Antonescu de suspendare a preşedintelui dintr-un motiv foarte pragmatic: nu au, deocamdată, majoritatea parlamentară necesară pentru această acţiune şi nu există motiv de suspendare.

Nici în 2007 n-a existat.

S.V.: Şi am văzut cum s-a terminat totul. Eu cred că, dacă vor încerca o nouă suspendare împotriva deciziei Curţii Constituţionale, Ponta şi Antonescu s-ar putea să aibă surpriza vieţii lor.

Traian Băsescu nu mai are susţinerea populară din 2007.

S.V.: Vom vedea. În plus, Crin Antonescu are un interes personal în această împrejurare: el ştie că visul lui de a ajunge preşedintele României se poate realiza cu o singură condiţie, aceea ca maşinăria electorală a PSD să lucreze pentru el. Eu nu-i prea văd pe dnii Dragnea, Oprişan sau Nicuşor Constantinescu luptându-se şi cheltuind ca să-l facă preşedinte pe Crin Antonescu. PSD are însă alte intenţii. Vrea să guverneze bine, să-l consacre pe Victor Ponta ca pe un premier de succes. Deci, agendele celor doi se despart aici.

PDL se pregăteşte pentru patru ani de opoziţie?

S.V.: Un partid puternic trebuie să fie pregătit în orice moment şi pentru putere, şi pentru opoziţie. Ca în faimoasa poezie a lui Rudyard Kipling: eşti înţelept dacă întâmpini şi eşecul, şi succesul la fel.

Vi se pare posibilă o potenţială alianţă de guvernare PSD-PDL în cazul în care după alegerile generale USL se va rupe?

S.V.: Nu cred că USL se va destrăma până nu-şi va atinge obiectivul: câştigarea puterii în România. Din punctul meu de vedere, o alianţă PSD-PDL nu este de dorit. Există însă o apropiere naturală cu PNL. Imediat ce conjuncturile şi persoanele-impediment vor trece în plan secund, o alternativă de dreapta va putea fi din nou formată, ca o contrapondere la imensul bloc de stânga.

Impedimentul este Traian Băsescu?

S.V.: Mă gândeam la Crin Antonescu. Imediat ce toate impedimentele vor dispărea, această alianţă va fi posibilă.

În cazul unor alegeri prezidenţiale inopinate, care ar fi prezidenţiabilul PDL?

S.V.: Nu este cazul deocamdată, dar avem mai multe variante. Nu vreau să le numesc fiindcă în acest mediu hiperpersonalizat nu vreau să-mi atrag nici simpatii, nici antipatii.

Uitându-vă în spate, care sunt principalele greşeli făcute de PDL în perioada petrecută la guvernare?

S.V.: Marea deficienţă a PDL a fost politica de resurse umane: numiri total nepotrivite făcute în diverse structuri, oameni care nu satisfăceau nici criteriile de integritate şi anticorupţie, nici pe cele de competenţă. Am căutat prea mult obedienţă, şi nu competenţă. Aici am greşit mult, iar PDL trebuie să înveţe această lecţie. Au fost cu totul nepotrivite numirile pe criteriul performanţei organizaţiilor de partid sau al apropierii de un lider sau altul, pornind de la regula că nu contează cât de prost e omul, să fie din PDL. Am îngrăşat clientela politică. Toate partidele româneşti fac acest lucru, dar PDL n-ar trebui să facă pentru că a promis că nu va face. Au contat foarte mult şi criza şi comunicarea, dar politica de resurse umane a fost principala greşeală.

Uninominalul într-un singur tur susţinut de PDL şi de Traian Băsescu se va întoarce împotriva PDL?

S.V.: Poate da, poate nu. Vom vedea. Dar reforma sistemului electoral înseamnă, în acelaşi timp, vot uninominal, 300 de parlamentari şi parlament unicameral. Nu se poate una fără celelalte.

PDL nu a reuşit să reducă numărul parlamentarilor la 300, deşi a avut majoritatea vreme de aproape patru ani.

S.V.: N-am reuşit să convingem coaliţia de acest lucru – UDMR a fost împotrivă, minorităţile au fost împotrivă.

Ce mai poate face Traian Băsescu pentru PDL?

S.V.: Traian Băsescu a făcut deja enorm pentru PDL, iar parteneriatul PDL-Traian Băsescu are încă viitor. 

CV SEVER VOINESCU,43 de ani

1992 – Licenţiat în drept.

1992-1994 – Avocat stagiar, Baroul Prahova.

1994-1996 – Avocat definitiv, Baroul Bucureşti.

1996-1997 – Asistent universitar, ASE Bucureşti.

1997-1998 – Consilier al secretarului general al Guvernului.

1998-2000 – Secretarul general al Ministerului Afacerilor Externe.

2000-2003 – Consul general al României la Chicago.

2004-2008 – Coordonatorul programului de politică externă din cadrul Institutului pentru Politici Publice.

2005-2008 – Comentator politic „Cotidianul”.

1994-2008 – Colaborator „Dilema Veche”.

Sabina Fati
Sabina Fatihttp://sabina-fati
Sabina Fati, redactor-sef adjunct
Cele mai citite

FOTO. Fanii sunt șocați după ce au văzut în ce formă se află Niklas Sule, cu doar câteva săptămâni înainte de finala Ligii Campionilor

Borussia Dortmund va înfrunta luna viitoare pe Real Madrid în finala Ligii Campionilor, chiar pe 1 iunie, de la ora 22:00. Cu toate acestea,...

Papa Francisc spune că tensiunile și dezbaterile sunt inevitabile într-o societate modernă

Argumentele și tensiunile sunt inevitabile în societatea modernă și nu ar trebui să fie ascunse sub preș, a declarat sâmbătă Papa Francisc, avertizând că...

Tragedie la Marea Neagră! O navă s-a scufundat. Trei persoane sunt date dispărute

Sâmbătă dimineață, o navă sub pavilion tanzanian s-a scufundat în Marea Neagră, la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe, anunță Autoritatea Navală Română....
Ultima oră
Pe aceeași temă