20.3 C
București
duminică, 23 iunie 2024
AcasăSpecialPrimele permise de mic trafic de frontieră, ÎNMÂNATE titularilor, în Cernăuți

Primele permise de mic trafic de frontieră, ÎNMÂNATE titularilor, în Cernăuți

Primele permise de mic trafic de frontieră au fost înmânate, marți, titularilor de către Consulatul General al României din Cernăuţi, informează un comunicat remis de MAE.

Astfel, aproximativ două milioane de cetăţeni români şi ucraineni, de pe o parte şi alta a frontierei, sunt potenţiali beneficiari ai dispoziţiilor acestui Acord.

Mai mult, MAE mai precizează că ,din momentul în care partea română a demarat procedura de preluare a cererilor pentru eliberarea de permise de mic trafic de frontieră, Ambasada României la Kiev şi oficiile consulare ale României de la Cernăuţi şi Odessa au primit peste 1.150 de astfel de cereri, în cea mai mare parte primite la Cernăuţi.

”MAE român a depus eforturi pentru definitivarea tuturor măsurilor impuse de intrarea în vigoare şi punerea în aplicare a Acordului privind micul trafic de frontieră, ca parte a acţiunilor prin care România sprijină, prin toate mijloacele, facilitarea călătoriilor cetăţenilor ucraineni şi apropierea Ucrainei de Uniunea Europeană. În acest context, partea română a tratat cu maximă prioritate definitivarea formalităţilor tehnice necesare pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor Acordului şi a demarat cu succes şi la înalte standarde procedura de preluare a cererilor de eliberare a permiselor de mic trafic de frontieră”, se arată în comunicatul citat.

Printre măsurile necesare punerii în aplicare a Acordului se numără şi demersurile de operaţionalizare rapidă a Consulatului României de la Solotvino (regiunea Transcarpatia, Ucraina), care este esenţială pentru implementarea Acordului în această  regiune componentă a ariei sale de aplicabilitate şi care este prevăzută ca atare de dispoziţiile Acordului.

Astfel, au fost alocate toate fondurile şi resursele de personal necesare, a fost identificat sediul în localitatea Solotvino şi au fost solicitate părţii ucrainene, în luna iunie, avizele necesare pentru circumscripţia consulară a Consulatului (Transcarpatia) şi pentru clădirea în care va funcţiona oficiul consular. Partea română îşi exprimă încrederea că răspunsul pozitiv al părţii ucrainene va fi transmis în cel mai scurt timp, pentru a permite implementarea deplină şi la timp a Acordului, prin procesarea rapidă a cererilor şi eliberarea promptă a permiselor.

Acordul privind micul trafic de frontieră a fost semnat la Kiev la 2 octombrie 2014 şi intrat în vigoare la data de 14 mai 2015. 

Înțelegerea reglementează condiţiile de desfăşurare a micului trafic de frontieră, respectiv a trecerii frecvente a frontierei de stat româno-ucrainene de către cetăţenii rezidenţi în zona frontierei de stat comune a ambelor părţi contractante, care intenţionează să rămână în această zonă, pe teritoriul celuilalt stat, din motive de ordin social, cultural, familial sau întemeiate economic, pentru o perioadă care să nu depăşească  90 de zile de şedere neîntreruptă.

Acordul se aplică locuitorilor zonei de 30 de km situate de o parte şi de alta a frontierei comune, care poate fi însă extinsă la maximum 50 de km de linia de frontieră, în cazul unităţilor administrativ-teritoriale care se întind dincolo de limita celor 30 de km.

De prevederile Acordului beneficiază toate persoanele care locuiesc în mod legal, de cel puţin 3 ani, în zona de frontieră a României sau Ucrainei. Acestor persoane li se adaugă şi soţul/soţia, copiii minori sau majori aflaţi în întreţinere (inclusiv adoptaţi), chiar dacă aceştia locuiesc de mai puţin de 3 ani în zona de frontieră.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă