17.8 C
București
miercuri, 15 mai 2024
AcasăSpecialPrimarul Mircea Hava de la Alba Iulia va fi judecat la Curtea...

Primarul Mircea Hava de la Alba Iulia va fi judecat la Curtea de Apel Timişoara. Ancheta DNA, aproape de final.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis cererea procurorilor anticorupţie şi a decis ca primarul municipiului Alba Iulia, Mircea Hava să fie judecat la Curtea de Apel Timişoara, după ce anchetatorii vor finaliza urmărirea penală.

Procurorii DNA Alba Iulia sunt aproape de a finaliza ancheta în dosarul în care acesta este învinuit alături de foştii viceprimari ai oraşului şi alţi consilieri locali şi au decis să ceară Curţii Supreme să stabilească o altă instanţă decât Curtea de Apel Alba Iulia. 

Atunci când au decis să ceară Curţii Supreme stabilirea unei alte instanţe anchetatorii au invocat notorietatea foarte mare a primarului Hava, care este la al cincilea mandat în Alba Iulia, notorietate care ar putea afecta justiţia locală. Mai mult, avocaţii lui Hava sunt foşti şefi din justiţia locală.

În februarie 2012 procurorii DNA Alba Iulia au început urmărirea penală faţă de primarul Mircea Hava şi viceprimarii Paul Voicu şi Ioan Bogăţan pentru acordare de subvenţii cu încălcarea legii şi neurmărirea acestor subvenţii.

Prejudiciul stabilit de anchetatori s-ar ridica la 29.262.265 lei, bani încasai de firma care s-a ocupat de transportul public local în oraş în perioada 2009 – 2011

În dosar mai este anchetat şi directorul SC Societatea de Transport SA Alba Iulia – firma care a beneficiat de aceste subvenţii considerate ilegale, Stelian Nicola.

În luna mai a acestui an procurorii au instituit măsura sechestrului pe averile celor învinuiţi, în limita prejudiciului creat.

 

 

Cele mai citite

Simona Halep nu va merge la Roland Garros

Simona Halep „a fost uitată” de Occident. Cât timp o va mai urmări ghinionul? Ce a putut scrie presa internațională despre ea după ce...

Raport BNR. Rata inflației va mai scădea în 2024, dar rămâne peste nivelul Uniunii Europene

Rata anuală a inflației IPC (indicele prețurilor de consum) se va menține pe o traiectorie descendentă pe cvasitotalitatea intervalului proiecției, însă ritmul dezinflației este...
Ultima oră
Pe aceeași temă