13.1 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialPreședintele Donald Trump a semnat decretul de retragere a SUA din Parteneriatul...

Președintele Donald Trump a semnat decretul de retragere a SUA din Parteneriatul Trans-Pacific

Noul președinte Donald Trump a semnat luni, în Biroul Oval, un decret care anulează participarea SUA la Tratatul de liber-schimb trans-pacific (TPP), informează AFP citată de Agerpres.

Tratatul fusese negociat intens, timp de mai mulți ani, de administrația Obama.

Tratatul, văzut ca o contrapondere la influența tot mai mare a Chinei, a fost semnat în 2015 de 12 țări din Asia-Pacific reprezentând 40% din economia mondială, însă nu a intrat încă în vigoare.

“Vorbim despre acest lucru de mult timp”, le-a spus el jurnaliștilor prezenți la ceremonia de semnătură, considerând că decizia “este o alegere bună pentru lucrătorul american”.

În timpul campaniei, Donald Trump a denunțat ferm acest acord, spunând că este unul ‘teribil’, și a promis să retragă SUA cât mai repede din TPP.

De partea cealaltă, administrația Obama l-a prezentat ca cel mai important dintre tratatele de liber-schimb, deoarece acest acord înseamnă mai mult decât simpla ridicare a barierelor vamale.

Înțelegerea prevede de asemenea ridicarea barierelor non-tarifare, cum ar fi deschiderea apelurilor de oferte naționale din țările membre către companiile străine fără avantaje induse pentru propriile lor companii publice sau respectarea dreptului la muncă în conformitate cu normele Organizației Internaționale a Muncii (OIM).

Numeroase ONG-uri denunță totuși efectele perverse ale unui acord considerat opac în legătură cu drepturilor lucrătorilor, mediul, pierderea suveranității sau accesul la medicamente.

Premierul japonez Shinzo Abe, mare apărător al acordului, a recunoscut la sfârșitul lui 2016 că un TPP fără SUA “nu ar avea sens”.

Tratatul a fost semnat de 12 țări: Australia, Brunei, Canada, Chile, Japonia, Malaezia, Mexic, Noua Zeelandă, Peru, Singapore, SUA și Vietnam.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă