30.3 C
București
luni, 15 aprilie 2024
AcasăSpecialPreot omorât în confruntările dintre braconieri?

Preot omorât în confruntările dintre braconieri?

La o lună de la dispariţia în Marea Neagră a preotului din Sfântu Gheorghe şi a unui tânăr din aceeaşi localitate, au apărut informaţii şocante privind reglările de conturi între braconierii din Delta Dunării.

Sătenii din Sfântu Gheorghe spun că preotul Vlad Dănuţ şi George Hordei, militar la o unitate militară care supraveghează funcţionarea radarelor amplasate în acest sat, nu s-ar fi înecat din cauza furtunii. Ei au declarat, sub protecţia anonimatului, că preotul şi militarul, dispăruţi misterios, erau cunoscuţi ca braconieri şi că ar fi fost ucişi de un grup rival cu care au intrat în conflict, deoarece le-ar fi umblat la uneltele de prins sturionii. Investigaţiile efectuate de poliţişti, sub supravegherea unui procuror, au scos la iveală faptul că preotul şi militarul ar fi plecat la pescuit în Marea Neagră cu o barcă cu motor împrumutată de la un localnic. Rudele celor doi spun că preotul şi amicul său ar fi ieşit în mare pe canalul de la Melea, dar investigaţiile arată că cei doi ar fi fost văzuţi, în ziua în care au dispărut, şi în zonele Zătoane şi Perişor. Conform afirmaţiilor localnicilor, verificate acum de anchetatori, în respectivele zone, preotul şi însoţitorul său ar fi intrat în conflict cu braconierii de sturioni din Mahmudia, cunoscuţi sub numele de „chimiştii”, şi între aceştia s-ar fi iscat o bătaie.

Potrivit surselor noastre, există date certe că preotul şi angajatul unităţii militare se aflau şi ei la braconat în Marea Neagră. Ei nu deţineau permis de pescuit, dar anchetatorii au aflat că cei doi montaseră, în ziua în care s-a produs dispariţia, scule ilegale de pescuit sturioni în zona Sahalin.

Ancheta a mai dezvăluit că în ziua dispariţiei Marea Neagră a fost calmă, deci este exclusă ipoteza răsturnării bărcii din cauza furtunii.Valeriu Sidorencu, primarul comunei Sf. Gheorghe spune că „în urma căutărilor cu elicopterul, cu avioane de mică dimensiune şi cu şalupele nu au fost găsite cadavrele şi nici barca în care s-au aflat dispăruţii”. Localnicii mai povestesc şi faptul că ambarcaţiunea în care se aflau cei doi dispăruţi ar fi fost distrusă de braconierii suspec-taţi că i-ar fi omorât pe preot şi pe însoţitorul acestuia. Anchetatorii au încercat să refacă drumul parcurs de cei doi dispăruţi cu ajutorul imaginilor înregistrate de aparatura video a poliţiei de frontieră care supraveghează graniţa de la mare. Surpriza a fost că nu s-au stocat imagini în ziua dispariţiei, imagini care ar fi putut elucida acest caz.

„Nu excludem ipoteza crimei”

„Vom continua investigaţiile până vor fi găsite cadavrele. Există mai multe piste de investigaţii pe care acţionează poliţiştii. În sculele de pescuit din Marea Neagră a fost găsită o haină a unuia dintre cei dispăruţi. Au fost găsite, de asemenea, o ancoră şi o scândură despre care proprietarul bărcii spune că s-ar fi aflat în ambarcaţiunea împrumutată celor daţi dispăruţi. Nu excludem nici una dintre ipoteze. Nici înecarea în mare, deşi există indicii că nu a fost furtună în ziua producerii evenimentelor, nici moartea celor doi din alte cauze. Luăm în calcul şi producerea unor crime”, spune Ionel Scutelnicu, prim-procuror al Parchetului de pe lângă  Judecătoria Tulcea. 

Războiul braconierilor

În Deltă, conflictele între braconieri sunt frecvente. În urmă cu trei ani, un caz asemănător s-a înregistrat la Dunavăţ. Un conflict violent care a avut loc între două grupuri de braconieri pe canalul Dunavăţ s-a soldat cu moartea scafandrilor militari Mircea Larie şi Ionel Grigorov. Ancheta penală privind elucidarea acestui caz trenează de trei ani, iar anchetatorii sunt reclamaţi de rudelele celor omorâţi că ar favoriza infractorii.

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 761. Conferința pentru Securitatea Mării Negre se desfășoară în Bulgaria

Cea de-a doua ediție a Conferinței pentru Securitatea Mării Negre (Black Sea Security Conference) se desfășoară la Sofia și este organizată, în colaborare, de...

Costel Corduneanu a murit la un spital din Târgu Mureș, la scurt timp după o intervenție chirurgicală pe cord

Costel Corduneanu, fost sportiv la cluburile Steaua și Dinamo și cunoscut drept liderul clanului interlop Corduneanu, a încetat din viață luni, la vârsta de...

Rusia – Ucraina, ziua 761. Conferința pentru Securitatea Mării Negre se desfășoară în Bulgaria

Cea de-a doua ediție a Conferinței pentru Securitatea Mării Negre (Black Sea Security Conference) se desfășoară la Sofia și este organizată, în colaborare, de...
Ultima oră
Pe aceeași temă