Premierul regiunii belgiene Valonia a avertizat, marți, că va sista negocierile, în cazul în care nu vor înceta presiunile pentru acceptarea tratatului de liber schimb dintre Uniunea Europeană și Canada (CETA), informează AFP, citat de Agerpres.
Astfel, Paul Magnette a susținut că nimeni nu poate forța parlamentul Valoniei să cedeze. „Nu putem fi forțați să cedăm în fața presiunilor”, a avertizat premierul valon, la sosirea la o reuniune a celor cinci entități federale ce compun Belgia, convocată la inițiativa ministrului belgian de Externe, Didier Reynders.
Totodată, Magnette a adăugat că, în cazul în care aceste presiuni nu încetează, va „sista negocierile”.
Valonii s-au arătat deja iritați de ultimatumul pe care Uniunea Europeană l-a dat Belgiei ca până până luni seară să ia o decizie privind semnarea acestui acord, ultimatum despre care Paul Magnette a apreciat că „nu este compatibil cu procesul democratic”.
După ce România și Bulgaria și-au ridicat obiecțiile cu privire la tratatul CETA, în urma acordului la care au ajuns cu Canada în chestiunea liberalizării regimului de vize, toate statele din UE și-au dat consimțământul pentru încheierea acestui tratat, cu excepția Belgiei, ce are nevoie de acordul tuturor regiunilor sale. Nemulțumită de mai multe prevederi ale tratatului, în special de cele referitoare la arbitrajul disputelor comerciale între companii și guverne, regiunea Valonia a respins acordul.
Documentul ar trebui semnat la summitul UE-Canada, programat pentru joi, dar care ar putea fi anulat dacă până atunci nu se ajunge la o înțelegere cu Valonia. Totuși, Comisia Europeană a refuzat marți să se pronunțe asupra acestui summit și a cerut „răbdare’”
„Comisia Europeană continuă să depună eforturi pentru un rezultat pozitiv la discuțiile în urma cărora UE și Canada ar putea semna” acordul, a declarat Alexander Winterstein, purtător de cuvânt al executivului comunitar. „Belgia încă își elaborează poziția (…) Respectăm acest lucru (…) Ceea ce trebuie acum este răbdare”, a adăugat el.
Președintele Consiliului Europei, Donald Tusk, a precizat, luni, că joi ar putea avea loc summitul consacrat semnării acordului de liber schimb între Uniunea Europeană și Canada, deși Belgia a anunțat că nu va semna documentul.