18.9 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialPremierul României a fost primit de Papa Francisc

Premierul României a fost primit de Papa Francisc

Victor Ponta, aflat la Roma, a fost primit în audienţă, la Palatul Apostolic din Vatican, în biblioteca privată, de către Suveranul Pontif, Papa Francisc, scrie Mediafax

Premierul urmează să aibă şi o întrevedere Pietro Parolin, Cardinal Secretar de Stat al Vaticanului.

La Vatican, Ponta este însoţit de soţie, Daciana, de ministrul de Externe, Titus Corlăţean, de ministrul Mediului, Rovana Plumb, şi de europarlamentarul PSD Corina Creţu, vicepreşedinte al Grupului Socialist din Parlamentul European.

Guvernul informa, joi, că vor fi discutate relaţiile şi colaborarea dintre România şi Sfântul Scaun în susţinerea drepturilor omului, a libertăţii religioase şi combaterii discriminării creştinilor în lume şi o serie de proiecte bilaterale în domeniul educaţiei şi culturii, promovarea cooperării ecumenice prin încurajarea dialogului dintre Biserici şi susţinerea comunităţilor româneşti din diaspora.

Vineri seara, premierul Ponta a declarat că îi va dărui Suveranului Pontif, Papa Francisc, un tricou care i-a aparţinut fotbalistului român Gheorghe Hagi, semnat de acesta, precum şi o icoană trimisă cadou de Patriarhul României, Preafericitul Daniel.

Sunt foarte onorat de faptul că voi fi primit de către Sanctitatea Sa, Papa. Am un mesaj de prietenie, de cele mai bune gînduri, pe care i-l transmit, în primul rând în numele României, în al doilea rând din partea Patriarhului României, Preafericitul Daniel, cu care am discutat şi care, dealtfel, mi-a şi dat un cadou pe care, mâine, îl voi prezenta Sanctităţii Sale“, a spus Ponta, vineri seara.

El a afirmat că îi va mulţumi Papei pentru faptul că reprezentanţii Bisericii Ortodoxe Române pot folosi lăcaşurile de cult pentru slujbele şi evenimentele religioase de care comunitatea românească are nevoie şi că îi va garanta Suveranului Pontif că România este o ţară tolerantă, care respectă credincioşii altor religii şi culte religioase, adăugând că toţi credincioşii romano-catolici şi greco-catolici din România se bucură de toate drepturile şi de tot respectul autorităţilor române.

Cele mai citite

Polonia investește în securizarea şi întărirea frontierei estice. “Am luat decizia de a investi 10 miliarde de zloţi”

Prim-ministrul Donald Tusk a anunțat sâmbătă că Polonia va aloca peste 2 miliarde de euro pentru consolidarea și securizarea frontierei sale estice, aceasta fiind...

O bonă din București a lovit copilul pe care îl avea în grijă. Femeia a fost reținută

Vineri, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 22 Poliție au pus în aplicare un mandat de aducere emis pe numele...

Premierul slovac, Robert Fico, este stabil, dar în stare gravă

Premierul slovac, Robert Fico, împușcat acum trei zile, este în continuare în stare gravă, potrivit stirileprotv.ro. Oficialul a fost operat, din nou, vineri. Între timp,...
Ultima oră
Pe aceeași temă