14.8 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialPortugalia va închide aproximativ 900 de şcoli

Portugalia va închide aproximativ 900 de şcoli

Guvernul portughez a decis marţi să închidă şcolile cu mai puţin de 21 de elevi, ceea ce înseamnă 900 de instituţii, până la sfârşitul anului şcolar 2010-2011, în cadrul măsurilor sale de reducere a cheltuielilor bugetare, relatează AFP, potrivit Mediafax.

“La sfârşitul procesului de reorganizare a reţelei şcolare, aproximativ 900 de şcoli vor trebui să se închidă”, a declarat Isabel Alçada, ministrul Educaţiei, în cadrul unei conferinţe de presă la încheierea consiliului de miniştri.

“Cifra pare ridicată, dar aceasta nu corespunde decât unui procent de 3,5 la sută dintre elevii din clasele primare, care sunt aproximativ 400.000”, a adăugat Alçada, care a precizat că 500 de şcoli vor fi închise încă de la sfârşitul acestui an şcolar. Ministrul a subliniat că 400 de instituţii noi sunt în prezent în construcţie.

Potrivit Guvernului, acest program de reorganizare a reţelei şcolare “urmăreşte să asigure egalitatea de şanse printr-un acces la spaţiile educative de calitate şi reducerea eşecului şcolar”. Din 2005, 2.500 de şcoli au fost deja închise în Portugalia, în special din mediul rural.

Fenprof, principala federaţie sindicală a învăţătorilor, a acuzat marţi Guvernul să “îşi rezolvă problemele cu lichidităţile în detrimentul copiilor şi al populaţiei defavorizate”.

La rândul său, preşedintele Asociaţiei naţionale a comunelor, Fernando Ruas, s-a declarat îngrijorat de riscul de “accelerare a deşertificării” regiunilor rurale în cazul închiderii şcolilor mici.

În faţa diminuării finanţelor publice, Guvernul socialist portughez a pus în aplicare un program de austeritate bazat pe o reducere drastică a cheltuielilor şi o creştere generalizată a impozitelor.

Cele mai citite

Clotilde Armand și-a lansat o carte în care descrie lupta “nevăzută” din Primăria Sectorului 1

Clotilde Armand, primarul Sectorului 1 și candidată la cel de-al doilea mandat, și-a lansat o carte pe care a intitulat-o "Din primărie. Partea nevăzută". O...

Ministerul Finanţelor: Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice a scăzut uşor în martie 2024

Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice din România era, în martie 2024, de 1.289.540, cu 425 mai puţine comparativ cu luna anterioară...

Rusia – Ucraina, ziua 816. Președintele Bulgariei, filo-rus, susține că Rusia nu poate fi învinsă

Președintele Bulgariei, Rumen Radev, cunoscut pentru opiniile sale favorabile Rusiei, a declarat că victoria Ucrainei în actualul război contra Rusiei este "imposibilă". Șeful statului bulgar...
Ultima oră
Pe aceeași temă