12.2 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialPonta: Viktor Orban trebuie să ceară scuze în numele Ungariei pentru declaraţiile...

Ponta: Viktor Orban trebuie să ceară scuze în numele Ungariei pentru declaraţiile lui Kover

Premierul Victor Ponta a spus sâmbătă la Craiova că e de părere că omologul său ungar trebuie să se delimiteze public de declaraţiile preşedintelui Parlamentului de la Budapesta şi chiar să-şi ceară scuze pentru acestea, potrivit Mediafax.

Într-o conferinţă de presă, Ponta a fost întrebat dacă împărtăşeşte opinia lui Ioan Rus care a spus că ar trebui ca Ungaria să-şi ceară scuze pentru declaraţiile făcute recent de oficiali ai săi.

“Chiar împărtăşesc! Dacă îmi permiteţi să încep eu, în primul rând am exprimat poziţia Guvernului României, nu o poziţie politică, aceea că în România nu acceptăm comemorări şi sărbători în cinstea unor persoane care au fost cunoscute ca având atitudini şi acţiuni antiromâneşti, antisemite şi profasciste, pentru că era vorba de ceea ce s-a întâmplat weekend-ul trecut sau, mă rog, ceea ce s-a încercat să se întâmple la Odorheiul Secuiesc. În al doilea rând, după cum probabil aţi remarcat, ieri nu m-am văzut cu primul-ministru Viktor Orbán, pentru că eu cred că primul-ministru Viktor Orbán are obligaţia, pentru a avea relaţii bune România şi Ungaria şi pentru a se comporta ţările noastre ca membre ale Uniunii Europene, are obligaţia să se delimiteze clar de colegii săi când preşedintele Parlamentului maghiar vine în România şi jigneşte Guvernul României şi reprezentanţii României. Cred că domnul Orbán are obligaţia să se delimiteze şi, da!, să ceară scuze în numele Ungariei”, a declarat primul-ministru, potrivit NewsIn.

Ponta a mai făcut şi altă remarcă şi l-a criticat pe Orban pentru că în toiul discuţiilor reuniunii “Prietenii coeziunii” a plecat să se întâlnească cu preşedintele Băsescu. “După cum aţi văzut, domnul Orbán la Bucureşti şi-a vizitat prietenii (s-a întâlnit cu Traian Băsescu, n.r). Eu nu mă număr printre prietenii domnului Orbán şi mă bucur, mă mândresc cu faptul că nu sunt prieten cu domnul Orbán. Am relaţii civilizate şi bune, chiar, cu alţi prim-miniştri europeni care ieri m-au vizitat. Tocmai auzeam de la pedelişti că nu vrea niciun prim-ministru să aibă de-a face cu mine, că nu mă plac… domnul Barroso şi nouă prim-miniştri au stat ieri alături de mine la o discuţie esenţială pentru viitorul Europei. Domnul Orbán a plecat în timpul discuţiei pentru că avea să-şi viziteze un foarte bun prieten de la Bucureşti. Probabil că cine se-aseamănă se-adună!”, a spus liderul PSD.

Premierul a spus că dacă un oficial român ar jigni un stat, el şi-ar cere scuze. “Nu am auzit o poziţie publică a Guvernului maghiar şi cred că ar fi normală. Dacă vreodată preşedintele Parlamentului românesc, chiar dacă, uite, mă gândesc la Roberta Anastase, ar jigni o ţară vecină şi prietenă şi colegă în Uniunea Europeană, eu mi-aş cere scuze, da!”, a conchis Ponta.

Preşedintele Parlamentului ungar, Kover Lazslo, a declarat, duminica trecută, la Ohorheiu Secuiesc, după ce s-a decis amânarea ceremonie de reînhumare a scriitorului maghiar Nyiro Jozsef, că “a fost foarte surprinzător comportamentul neprietenos, necivilizat şi barbar al noului Guvern român de a-i refuza lui Nyiro posibilitatea de a se odihni în pământul natal” şi că “a existat o adevărată vânătoare după urna cu cenuşa” acestuia.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă