12.5 C
București
miercuri, 6 noiembrie 2024
AcasăSpecialTermenul lui Ponta pentru semnarea sau rezilierea contractului pentru autostrada Comarnic-Braşov

Termenul lui Ponta pentru semnarea sau rezilierea contractului pentru autostrada Comarnic-Braşov

Premierul Victor Ponta a cerut ministrului Transporturilor ca până pe 15 februarie să fie decisă semnarea contractului de construcţie în concesiune a autostrăzii Comarnic-Braşov sau rezilierea procedurii.

Potrivit Mediafax, Ponta a menționat că nu se mai poate aştepta după o amânare de opt luni din cauza unei "declaraţii prosteşti" a fostului președinte Traian Băsescu.

El a cerut ca pe site-ul Ministerului Transporturilor să fie prezentate, marţi, toate datele publice privind stadiul negocierilor, respectiv câţi kilometri vor fi construiţi şi la ce cost, precum şi care sunt obligaţiile constructorului şi cele ale statului.

"Până pe 15 februarie, trebuie să spunem companiilor care au câştigat prima fază a procedurii «semnăm» sau «nu semnăm», pentru că nu mai putem să stăm, am întâziat opt luni din cauza unei declaraţii prosteşti făcute de cineva care a zis că ştie el că sunt fapte de corupţie. O declaraţie prostească, pentru că a fost pur politică. Am întrebat structurile statului şi nu există nicio faptă şi nicio sesizare de corupţie", a spus Ponta, aflat la Ministerul Transporturilor.

În vara anului trecut, la 25 iunie, preşedintele Traian Băsescu i-a spus noului ministru al Transporturilor, Ioan Rus, după depunerea jurământului, să fie atent la premisele contractării autostrăzii Comarnic-Braşov, precizând că, din informaţiile sale, s-au produs deja acte de corupţie.

Ulterior, Victor Ponta a declarat că Băsescu, a sesizat Direcţia Naţională Anticorupţie cu privire la atribuirea lucrărilor la autostrada Comarnic-Braşov, în replică purtătorul de cuvânt al președintelui declarând că afirmaţia premierului este mincinoasă.

Termenul anunţat de autorităţi pentru semnarea contractului de construcţie în concesiune a autostrăzii Comarnic – Braşov a fost amânat de mai multe ori.

Cele mai recente date transmise de CNADNR pe această temă, furnizate MEDIAFAX în noiembrie, arată că sunt în derulare activităţile prealabile semnării contractelor de finanţare şi contractului de concesiune de lucrări publice. Nici CNADNR nu furniza, atunci, alte informaţii.

Premierul Victor Ponta şi fostul ministru al Transporturilor Dan Şova s-au întâlnit în ianuarie, la Palatul Victoria, cu reprezentanţii asocierii Vinci – Strabag – Aktor, care a câştigat licitaţia pentru construcţia tronsonului de autostradă Comarnic-Braşov, prilej cu care cele două părţi au semnat un memorandum de înţelegere.

Ponta afirma atunci că autostrada Comarnic-Braşov, în lungime de 53 kilometri, va fi finalizată în 2017, la un cost estimat de 1,8 miliarde euro, lucrările de construcţie urmând să înceapă în aprilie, mai scrie Mediafax.

În martie, Şova spunea că acordul pentru construcţia autostrăzii va fi semnat în iunie, nu în aprilie, aşa cum se anunţase iniţial, amânarea termenului fiind un lucru "eminamente pozitiv" întrucât statul a reuşit să obţină angajamentul ferm din partea BEI, BERD şi Banca Mondială pentru susţinerea proiectului.

La 24 iunie, dată la care şi-a anunţat demisia din funcţia de ministru al Transporturilor, Şova a afirmat că acordul va fi semnat "în perioada următoare", motivul întârzierii fiind legat de discuţiile dintre constructori şi finanţatorii instituţionali.

Cele mai citite

Nvidia depășește Apple și devine cea mai valoroasă companie din lume

Nvidia, gigantul american din industria tehnologică, a întrecut Apple în clasamentul celor mai valoroase companii din lume, atingând o capitalizare bursieră impresionantă de 3.430...

Coco Gauff, victorie remarcabilă la WTA Finals împotriva lui Swiatek

Coco Gauff a reușit o victorie importantă în fața polonezei Iga Swiatek, asigurându-și calificarea în semifinalele Turneului Campioanelor. Prin această înfrângere a Igăi Swiatek,...

Apple, vizată de o posibilă amendă de miliarde din partea Comisiei Europene pentru restricțiile din App Store

Comisia Europeană se pregătește să impună o amendă semnificativă companiei Apple, acuzată de încălcarea Legii pentru Piețe Digitale, potrivit surselor citate de Bloomberg. Apple ar...
Ultima oră
Pe aceeași temă