Faptul că actualul guvern nu a blocat achiziţia de avioane multirol americane este demn de remarcat, dar dacă Ponta îşi imaginează că poate să-i cumpere pe americani cu 12 mărgele F16 se înşală grav. Pe de altă parte, ruşii nu pot fi mulţumiţi indiferent ce şi cât le oferi. Din păcate, şansele ca Ponta să înveţe aceaste două lecţii fundamentale sunt aproape nule, având în vedere că prim ministrul aplică „doctrina Năstase” în politica externă.
Din închisoare, unde se resimte după marile încercări existenţiale prin care a trecut în ultima vreme, Adrian Năstase publică un serial de anvergură geopolitică, intitulat exhaustiv „Lumea, americanii şi noi” în care îşi expune cu invidiabilă seninătate viziunea despre lume, istorie sau politica globală şi reflectează asupra relaţiilor României cu marile puteri în general şi cu Statele Unite în particular. În mod cu totul remarcabil, „concepţia despre lume şi viaţă” a lui Năstase nu pare să se fi schimbat încă de pe vremea când publica articole de specialitate în presa comunistă iar credinţele sale despre mersul politic al planetei par să fi rezistat neschimbate şi mandatelor de ministru de externe şi premier, ceea ce aruncă o lumină revelatoare asupra acestor perioade. Năstase se percepe pe sine drept un politician şi/sau gânditor pragmatic, adânc ancorat în Realpolitik, pentru care relaţiile internaţionale sunt întotdeauna definite exclusiv de interese şi niciodată de valori. Astfel, spre sfârşitul anilor ’70, după semnarea Acordurilor de la Helsinki, Adrian Năstase scria articole de drept internaţional în care atrăgea atenţia autorităţilor comuniste că drepturile omului pot fi şi sunt utilizate de Occident drept instrumente de ingerinţă şi/sau influenţă în politica internă a statelor blocului socialist cu potenţial efect destabilizator – celebra teorie a submarinelor, reluată mot-a-mot după ’89. Lui Năstase nu părea să-i treacă nicio clipă prin minte nici în ’70-’80, nici în ’91, nici în 2002 că drepturile omului reprezintă valori universale sau că dacă reprezintă ceva de acest fel, au relevanţă şi impact în politica internaţională.
Universul geopolitic al lui Adrian Năstase este depopulat de valori şi, prin urmare, este perfect amoral. În acest univers construit exclusiv pe interese şi raporturi de putere, totul se reglează prin jocuri de sumă zero: Dacă vrei să obţii ceva, trebuie să dai altceva la schimb. Arta diplomatului va fi, prin urmare, aceea de a plăti întotdeauna mai puţin pentru o marfă (geo)politică scumpă, adică arta de a vinde iluzii, mărgele şi ambalaje fără valoare în schimbul unor beneficii reale. Această politică a escrocheriei ridicată la rang de doctrină de politică externă a putut fi observată din plin în perioada 2000-2004, când fiecare „progres” al României în marile dosare de interes naţional, de la NATO la UE, au fost însoţite de „mite” consistente, mergând de la contracte de privatizare controversate şi de neînţeles (Petrom), achiziţii îndoielnice (fregatele britanice) şi până la cadouri personale substanţiale (Guenther Verheugen). Acest mod profund viciat de a vedea lumea şi relaţiile dintre oameni şi dintre ţări a avut în timp consecinţe care i-au distrus lui Năstase cariera politică şi i-au ruinat viaţa dar, cu toate acestea, nu pare să învăţat nimic. Şi astăzi, în foiletonul pe care îl publică în ziarul lui Voiculescu, Năstase ne aminteşte că „Marile puteri nu au prieteni, numai interese” şi că, prin urmare, relaţiile româno-americane trebuie citite prin cheia intereselor – economice şi militare. În aceeaşi cheie citeşte Năstase şi susţinerea de care s-a bucurat Traian Băsescu din partea Washingtonului în timpul suspendării şi referendumului şi identifică aceste interese cu pregătirile de război în relaţia cu Iranul. Nici vorbă aşadar de valori democratice, stat de drept şi alte asemenea mofturi.
Dacă ar fi vorba exclusiv despre producţia intelectuală a minţii relaxate au unui om aflat în cantonament, atunci am consemna punctele de vedere ale domnului Năstase pentru interesul istoric pe care îl prezintă. Din păcate, ele par să producă efecte concrete în politica actualului guvern. Victor Ponta nu are absolut nicio viziune de politică externă, niciun fel de experienţă şi nici măcar cel mai elementar antrenament în domeniu. De aceea, pare destul de sigur să presupunem că tot ceea ce ştie şi tot ceea ce face Ponta despre şi în politica externă este ceea ce a învăţat de la Adrian Năstase.
Acest mod amoral de a face politică externă, ideea este că poţi şi chiar eşti obligat să-ţi înşeli partenerul extern pentru a obţine beneficii s-a putut observa în vară, când lui Ponta nici măcar nu i-a trecut prin cap că Europa şi America s-ar putea ridica în apărarea valorilor precum statul de drept si democratia şi se vede şi acum când prim-ministrul pare să fi schimbat tactica alegând, în locul sfidării şi aroganţei, glasul mieros şi cadoul de împăcare. Victor Ponta trebuie însă avertizat: Americanii nu pot fi „vrăjiţi” şi cumpăraţi cu mărgele cum ar fi deblocarea achiziţionării celor 12 avioane F16 (infinit mai utilă României decât SUA) în timp ce tu te duci la Slatina să-i tămâiezi pe ruşi să vină să arunce cu bani in economia romaneasca. Politica externă a SUA, cel puţin în Europa, nu este aproape niciodată exclusiv despre interese, ci este intodeauna însoţită de valori. Năstase nu a înţeles acest lucru şi se pare că nu îl înţelege nici Ponta, spre nenorocul lui şi al României. Cât despre ruşi, un avertisment: Ruşii nu se uită niciodată cât îi costă sa obtina ceva dacă îşi doresc cu adevărat acel ceva şi obţin aproape întotdeauna ce vor. Dar, o dată intraţi pe poartă, sunt greu de scos.
