15.7 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialPonta denunţă "intelectualii Führerului"

Ponta denunţă “intelectualii Führerului”

Ringul politicii nu-i mai ajunge lui Victor Ponta, aşa că a început să le împartă lovituri şi spectatorilor, iar primul pe listă este scriitorul Mircea Cărtărescu.

Victor Ponta, ca orice socialist care se respectă, a început să se preocupe de viaţa intelectuală şi a debutat printr-o critică dură la adresa celui mai cunoscut scriitor autohton, Mircea Cărtărescu, şi a celui mai redutabil pamfletar din presa românească, Mircea Mihăieş. Tânărul lider PSD îi numeşte pe cei doi „intelectualii Führerului” şi încearcă să demonstreze prin simplificare, deformare şi caricaturizare că între aceştia şi propagandiştii nazismului ar exista nenumărate asemănări. De fapt, prin logica intolerantă la care apelează, Victor Ponta îşi dă frâu liber reflexului nostalgic, de care socialiştii continuă să fie condiţionaţi, în ciuda unei jumătăţi de secol de autoritate arbitrară.

Înfierarea intelectualilor, mai cu seamă a celor care gândesc altfel, devine noua preocupare a celui mai tânăr lider politic român, care are printre modelele sale personalităţi ce au traumatizat istoria secolului 20. Victor Ponta nu este un idealist rebel, ci un admirator declarat al revoluţionarului terorist Che Guevara, pe care îl pastişează în discursuri şi chiar ar vrea să-l urmeze la umbra instrumentarului democratic. Liderul PSD s-ar transforma în revoluţionar de profesie şi s-ar pune în fruntea maselor dezlănţuite, scandând „Moarte intelectualilor!”, dar înţelege că lucrurile s-au schimbat din 1990 încoace, aşa că se limitează să lucreze doar cu sindicatele şi cu micii mercenari ai revoltelor de stradă. Derapează însă periculos în ultima vreme, nu doar prin populismul exagerat, ci mai ales prin incitarea oamenilor, prin provocările periculoase la care apelează şi prin denaturarea permanentă a realităţilor economice.  Înainte de a-l acuza pe Mircea Cărtărescu de discurs nazist, Victor Ponta ar fi putut să caute în cărţi definiţia nazismului, măcar pentru a se proteja de tirurile celor pe care-i incriminează, dacă nu din simplă curiozitate.

În plus, Mircea Cărtărescu tocmai s-a plâns că, de când nu mai crede că Băsescu poate schimba ceva în România, n-a mai putut scrie cu siguranţa cu care o făcea înainte. Liderul PSD nu se simte câtuşi de puţin anacronic vorbind despre „limbajul nazist” al „intelectualilor Führerului”, nu are senzaţia că se întoarce în altă epocă atunci când îi înfierează, după model stalinist, pe cei care sunt de altă părere şi nu se teme să folosească armele societăţilor închise. Nu se ruşinează cu Radu Mazăre, colegul său de partid care pare încă nehotărât între Guevara şi Hitler, dar care a apărut în toate marile ziare din lume defilând dezinvolt, la o paradă de modă, îmbrăcat în uniformă de ofiţer nazist. Nu se ruşinează nici cu etichetele etnice pe care le pune în rapoartele sale Adrian Severin, care vorbeşte ba despre descendenţa lui Băsescu din Ginghis Han, ba despre „minoritarii” predispuşi să ajungă dictatori precum Hitler şi Stalin.

Victor Ponta avea toate motivele să privească detaşat, dezinhibat şi, eventual, cu umor criticile pe care le primea dinspre publiciştii cu simpatii de dreapta, dacă ar fi vrut să se detaşeze de istoria urâtă a partidului său, dacă ar fi avut intenţia să modifice imaginea PSD, dacă ar fi vrut să dea o tentă modernă acestei formaţiuni, care mai are încă ridurile vechiului regim în prezidiu. Tânărul lider al PSD a vrut în schimb să confirme definiţiile lui Winston Churchill, care diferenţia socialismul de comunism explicând că „socialistul în­cearcă să ne ducă la catas­trofă prin vorbe prosteşti, iar comunistul încearcă să ne ducă la ea prin fapte brutale”.  

Sabina Fati
Sabina Fatihttp://sabina-fati
Sabina Fati, redactor-sef adjunct
Cele mai citite

MAE condamnă ferm toate actele de violență asupra jurnaliștilor

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) condamnă "ferm" toate actele de violenţă împotriva jurnaliştilor şi a mass-media în exercitarea profesiei lor, într-un mesaj transmis cu ocazia...

Atacurile asupra libertății presei, la nivel mondial, s-au intensificat. Siguranța jurnaliștilor în România, motiv de îngrijorare

Atacurile politice asupra libertăţii presei, inclusiv detenţia jurnaliştilor, suprimarea instituţiilor media independente şi difuzarea pe scară largă a dezinformării s-au intensificat în mod semnificativ...

Astăzi este Vinerea Mare, ziua în care Iisus Hristos a fost răstignit. Tradiții și obiceiuri

Astăzi este Vinerea Mare, ziua în care Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, a fost răstingnit pe cruce și a fost dus în mormânt. Conform...
Ultima oră
Pe aceeași temă