17.8 C
București
miercuri, 18 septembrie 2024
AcasăSpecialPonta: Ca prim-ministru le schimbam din Guvern pe Shhaideh şi Plumb

Ponta: Ca prim-ministru le schimbam din Guvern pe Shhaideh şi Plumb

Fostul prim-ministru Victor Ponta a declarat, miercuri, că înțelege susținerea politică pe care partidul o acordă miniștrilor Rovana Plumb și Sevil Shhaideh, vizate în dosarul "Belina", dar, în calitate de premier, i-ar fi schimbat.

El a făcut aceste declarații la recepția de Ziua Națională a Chinei.

Victor Ponta a spus că el este martor în respectivul dosar. "Sprijinul partidului, da, este corect. Și eu i-aș fi sprijinit. Să rămână în Guvern? Nu. Este un lucru rău și afectează munca Guvernului", a afirmat deputatul. El a spus că, în cazul votului din Parlament referitor la încuviințarea începerii urmăririi penale a Rovanei Plumb în dosar, va vota "împotrivă" deoarece ministrul "este martor".

"Faptul că partidul e alături de ei e o decizie corectă. Dar ca prim-ministru i-aș fi schimbat, pentru că vorbim de ministrul care merge la Bruxelles zi de zi și care, sigur, e acuzat pe nedrept, dar e acuzat. Știți bine că am renunțat la miniștri care au fost acuzați tot pe nedrept dar am renunțat la ei pentru că așa sunt regulile în politică, la un moment dat vine nota de plată", a subliniat Ponta.

Procurorul-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a cerut sesizarea Camerei Deputaților pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de Rovana Plumb, fost ministru al Mediului și Schimbărilor Climatice la data faptei, în legătură cu săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu, în dosarul care o vizează și pe vicepremierul Sevil Shhaideh, referitor la trecerea a unei părți din Insula Belina și Brațul Pavel în administrarea Consiliului Județean Teleorman.

Cele mai citite

Cod galben de ploi torențiale pentru 9 județe din țară

Avertizarea meteo este valabilă pentru joi, în intervalul 19 septembrie, ora 03 – 19 septembrie, ora 18 În Moldova și în nordul Dobrogei vor fi perioade...

TAROM oferă prețuri speciale la zborurile aniversare către Praga și Paris

Compania TAROM oferă 70 de vouchere pentru toate biletele achiziţionate pe site-ul companiei, în data de 18 septembrie, precum şi bilete la tarife începând...

Mașină de aproape o jumătate de milion de dolari, la Registrul Auto Român

O mașină în valoare de aproape o jumătate de milion de dolari a fost adusă la Registrul Auto Român pentru efectuarea inspecției tehnice. Mașina...
Ultima oră
Pe aceeași temă