20.4 C
București
sâmbătă, 15 martie 2025
AcasăInternaționalÎn Săptămâna Patimilor Ierusalimul e mai gol ca niciodată

În Săptămâna Patimilor Ierusalimul e mai gol ca niciodată

E Săptămâna Patimilor, cea în care Iisus Hristos a luat asupra sa toate păcatele omenirii şi ne-a mântuit pe toţi. In toate bisericile se cânta deniile, iar în Ţara Sfântă credincioşii se pregătesc pentru Joia Mare, relatează observatornews.ro.

Mai gol ca niciodată, aşa pare Ierusalimul acum. Dacă înainte, în această perioadă, nu aveai loc să arunci un ac, acum străzile cetăţii mi se par goale. Poate chiar mai pustiu decât în perioada imediat după pandemie.

Comercianţii din zonă spun că turiştii sunt din ce în ce mai puţini. E clar că se simte starea de război. Poliţia spune că regulile vor fi mult mai dure în acest: doar 4.000 de credincioşi vor avea voie să participe la ceremonia din Sâmbăta Mare, din curtea bisericii Sfântului Mormânt.

Lumina Sfântă de la Ierusalim a sosit la Bucureşti

Lumina Sfântă de la Ierusalim a fost adusă sâmbătă seara în ţară, cu un avion special, de către o delegaţie a Patriarhiei Române condusă de episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, Timotei Prahoveanul.

Sfânta Lumină va fi oferită la slujba de Înviere de către patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, clerului şi credincioşilor prezenţi la Catedrala Patriarhală.

Protoieriile din Arhiepiscopia Bucureştilor şi celelalte eparhii ale Patriarhiei Române sunt invitate să trimită delegaţi la Aeroportul Internaţional “Henri Coandă” din Bucureşti (salonul oficial) în seara zilei de sâmbătă, în jurul orei 18,30, pentru a primi Sfânta Lumină de la Ierusalim.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Agenția Moody’s menține ratingul României, dar schimbă perspectiva la „negativă”

Agenția de evaluare financiară Moody’s a decis vineri să păstreze ratingul României la nivelul „Baa3”, însă a revizuit perspectiva de la „stabilă” la „negativă”. Schimbarea...

Elena Lasconi, validată oficial de BEC în cursa pentru prezidențiale

Biroul Electoral Central (BEC) a validat, sâmbătă, candidatura Elenei Lasconi la alegerile prezidențiale. În urma deciziei, președinta USR a reacționat public, transmițând un mesaj...

Oficialii din G7 cer Rusiei un armistițiu necondiționat, dar Moscova ezită

Oficialii țărilor din G7, care reprezintă cele mai puternice economii ale lumii, au cerut Rusiei să accepte un armistițiu fără condiții și și-au reafirmat...
Ultima oră
Pe aceeași temă