Președintele polonez Andrzej Duda a anunțat, joi, că în 2019, în Polonia ar putea avea loc un referendum pe tema primirii refugiaților, informează agenția France Presse, citată de Agerpres.
„Acest referendum ar putea avea loc în ziua alegerilor legislative din 2019, pentru că astfel opinia polonezilor cu privire la acest subiect va fi clară și fără echivoc pentru noua majoritate. Astăzi, această problemă nu apare. (…) Guvernul polonez actual nu este de acord cu sistemul de cote european. Noi nu suntem de acord cu relocarea forțată a refugiaților pe teritoriul polonez”, a spus președintele.
Problema organizării acestui eventual referendum va apărea „în cazul în care această chestiune va fi în continuare ridicată la nivel internațional, la nivel UE, dacă vor exista încercări de a ne forța, să spunem clar (… ) dacă vom primi refugiați”, a mai spus președintele. El a adăugat că organizarea referendumului va depinde de asemenea de prezența la vot a polonezilor la referendumul „consultativ” cu privire la modificările Constituției care ar putea avea loc pe 11 noiembrie cu ocazia alegerilor locale.
Problema refugiaților s-a numărat printre temele cheie ale campaniei electorale a partidului naționalist Dreptate și Justiție (PiS), care se opune ferm primirii refugiaților, pentru alegerile legislative din 2015 în urma cărora a obținut majoritatea absolută în Parlament.
La mijlocul lunii mai, Comisia Europeană a amenințat că va iniția proceduri de infringement împotriva Ungariei și a Poloniei dacă vor refuza în continuare să găzduiască solicitanți de azil din Italia și Grecia.