16 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialPIAŢA UNIVERSITĂŢII, patru ore de proteste: "Băsescu, plagiat la proba de DICTATURĂ"

PIAŢA UNIVERSITĂŢII, patru ore de proteste: “Băsescu, plagiat la proba de DICTATURĂ”

Protestele desfăşurate miercuri seară în pieţele Victoriei şi Universităţii din Capitală, la care peste 300 de persoane au manifestat contra clasei politice, a premierului Victor Ponta şi a preşedintelui Traian Băsescu, s-au încheiat fără incidente majore, după aproximativ patru ore. Parlamentul se reuneşte joi pentru citirea cererii de suspendare din funcţie a preşedintelui Băsescu, potrivit Realitatea.net.

 

Protestatarii din Piaţa Victoriei s-au adunat în jurul orei 19.00, manifestaţia lor începând sub forma unei promenade în zona sediului Guvernului. În final, participanţii, printre care s-a aflat şi fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu, au rămas pe trotuarul din faţa Muzeului Antipa, flancaţi de jandarmi.

Oamenii, aproximativ 200 la număr la ora 20.00, au adus la protest coli de hârtie pe care au fost imprimate mesaje ca “Ponta, demisia!”, “Opriţi-vă!” şi “PONTA doctor în drept PENAL”.

În jurul orei 21.00, unul dintre protestatari a fost ridicat şi dus la o maşină a Jandarmeriei. La fântâna de la Universitate, tot la ora 19.00, s-au adunat aproximativ 100 de persoane, în majoritate tineri, care au protestat cu scandări ca “PDL şi USL fură prin rotaţie” şi pancarte cu mesaje printre care “La proba de dictatură, Ponta şi Antonescu l-au plagiat pe Băsescu”.

Alte mesaje scrise pe pancartele de la protestul de la Universitate sunt “Poporul prost nu mai vrea băieţi deştepţi”, “Acelaşi scenariu, alţi actori” şi “Justiţie liberă”. În jurul orei 21.00, numărul protestatarilor a scăzut la câteva zeci, odată cu plecarea unui grup de fani ai unor echipe de fotbal. Cei rămaşi au continuat să scandeze contra partidelor care au făcut rocada la guvernare. Câţiva protestatari, care spuneau că au fost la Universitate şi la manifestaţiile din ianuarie, au scandat contra şefului statului, de pe trotuarul dinspre Teatrul Naţional. Jandarmii au asigurat ordinea şi în Piaţa Universităţii.

Cele mai citite

Iohannis – dă-mi-o mie, NA-TO mie

Ilustrație: Marian Avramescu Președintele Klaus Werner Iohannis reinventează schema clasică din blaturile fotbalului românesc. În loc de consacrata “dă-mi-o mie, na-ți-o ție”, șeful de la...

Controverse legate de camere video în sălile de clasă ale școlilor

Reprezentanții profesorilor se opun proiectului prin care Guvernul vrea să impună instalarea camerelor video de supraveghere în sălile de curs ale școlilor. În data de...

Ciucu o are mai mică decât Nicușor Dan, dar Cloptilde Armand îi bate pe toți. (vorbim de iarbă)

Rezultatul campionului Nicușor Dan / Foto: Laurențiu Mușoiu Metrul tâmplarului rămâne cea mai credibilă sursă, în continuare. Acest instrument a pus capac unei mari dileme...
Ultima oră
Pe aceeași temă