Peter Frank nu este doar un alt american care viziteaza Romania. El a decis sa se mute aici nu pentru femeile frumoase si miturile cu vampiri, ci pentru ca aici ii este inima. Stia la fel de multe despre Romania cum stiu majoritatea strainilor: Nadia, Dracula, Ceausescu. De Hagi nu stia, pentru ca americanii nu prea joaca fotbal. Acum, cunoaste un lucru mai important: oamenii de aici.
The Money Channel difuzeaza de ceva timp emisiunea "The Frank Show", al carei protagonist va fi… Peter Frank, fost jurnalist pentru "The New York Times", actual rezident in Romania. Emisiunea, in limba engleza, va avea ca subiect principal afacerile, cu tot ce tine de acestea. Pentru ca "The Frank Show" poarta un nume propriu… iata-l si pe Frank.
Cum ai ajuns sa faci emisiunea "The Frank Show"? Asta era planul original cand te-ai mutat in Romania?
P.F.: Nu am avut un plan anume, oricat de iresponsabil ar putea parea asta. Stiam ca o sa pot veni incoace si sa-mi gasesc ceva care sa-mi placa, trebuie sa crezi asta cand te muti undeva. Uitandu-ma la televizor si la stirile de aici si vorbind cu oameni despre diferite posibilitati, am ajuns sa ma intalnesc cu cei de la "The Money Channel" si sa incepem discutiile despre o posibila emisiune. Conceptul s-a dezvoltat in timp, a evoluat, nu a inceput ca un scop bine definit.
Cat de diferit e sa stai in fata camerei, spre deosebire de a scrie si de a fi jurnalist pentru un ziar?
P.F.: E foarte, foarte diferit. E diferit si sa fiu aici, sa mi se puna intrebari in loc sa le pun eu. Sau sa stai in fata unei camere si sa stii ca ceasul ticaie – ca jurnalist pentru un ziar ai un deadline, insa, la urma urmei, acesta poate fi intotdeauna incalcat, si ai o anumita perioada de timp in care poti sa te desfasori, ai flexibilitate. Cel mai greu lucru cu care trebuie sa te obisnuiesti in televiziune este ceasul. Eu incerc sa fiu eu pe cat posibil, si sper ca lumea se uita la emisiune cu placere.
Ai lucrat ca jurnalist pentru "The New York Times", iar acum ai propria ta emisiune aici, insa cine e adevaratul Peter Frank?
P.F.: E un raspuns complicat, iti petreci o viata intreaga incercand sa-l afli – cine e cu adevarat inauntru. La inceputul anilor ’70, locuiam langa New York. In perioada asta, orasul devenise aproape falimentar, erau foarte multe probleme economice si politice, iar eu am fost fascinat de asta. Asa ca am fost la universitate, la facultatea de afaceri si administratie, gandindu-ma ca voi ajunge sa ma intorc sa lucrez pentru oras si ca voi ajuta la salvarea guvernului. Odata ajuns la facultate – o facultate catolica langa Washington D.C. – a trebuit sa aleg diferite module pe langa tema principala, si asa am ajuns sa studiez filosofia si teologia, de care m-am indragostit. Ca sa termin facultatea insa, a trebuit sa aleg intre cele doua – iar eu am ales filosofia. Oricum, cand am absolvit, un timp am avut o multime de slujbe marunte – in constructii, in restaurante, sofer de taxi – insa prima slujba adevarata a fost sa ajut la infiintarea unui ziar de business din Dallas, Texas.
De unde asocierea cu acest domeniu?
P.F.: Tatal meu a fost jurnalist, asa ca eu am crescut cumva in atmosfera asta, si stiam cu ce se mananca de mic. Mi-am continuat slujba la ziarul respectiv, apoi am fost corespondent din Dallas pentru "New York Times", apoi editor financiar si, intr-un final, editor pe business pentru Gannett, cel mai mare trust de ziare din Statele Unite. Dupa 12 ani, mi-a fost oferita o slujba la MBNA – Bank of America si a fost fascinant sa fac deodata parte dintr-un sistem despre care pana atunci raportam din afara. Au trecut alti 12 ani asa. Pentru cei care observa de afara, continuitatea pe care o vad eu nu exista. La mine se combina fascinatia pentru felul in care se fac afacerile si fascinatia pe care o am cand explic ceva cuiva, adica ceea ce ar trebui sa faca un jurnalist: fiecare poveste ar trebui sa fie intai o poveste si apoi sa aduca oamenilor o informatie noua, intr-un fel in care o pot intelege. Peste toate astea, am continuat sa citesc filosofie si sa scriu. Daca pui totul la un loc, cred ca e cel mai bun raspuns pe care-l pot da cu privire la cine sunt eu.
Pentru un ochi exterior, pare putin nepotrivita combinatia de filosofie cu afaceri…
P.F.: Pentru mine, sa studiez filosofia a fost ca si cum as studia totul, tot ce vroiam. Am fost atras de asta pentru ca de fapt reprezinta felurile diferite prin care oamenii vad lumea. Si, intr-un anumit fel, afacerile nu se indeparteaza de aceasta idee, sunt un alt fel de a vedea lumea. E ca atunci cand inveti matematica la scoala – toti te innebunesc cu matematica pentru ca reprezinta un mod diferit de a gandi. Odata ce ai invatat cum sa gandesti matematic, atunci poti trece mai departe.
Intai America. Apoi Mexic, Marea Britanie, acum Romania. Foarte multe drumuri incoace si incolo.
P.F.: Da, m-am mutat de multe ori in viata. Inainte sa plec in Mexic, am locuit in cel putin sase orase americane importante, ceea ce nu e atipic pentru Statele Unite. M-am mutat de cel putin 10 ori pana la 30 de ani. Te urci in masina, te duci intr-un alt oras, dai cateva sute de dolari pe chirie, ai un apartament nou, iti gasesti o slujba noua, si asta e. Deci da, imi place sa ma mut, sa vad oameni noi, locuri noi. Cand lucram inca la banca, la sfarsitul lui 2005, exista un proiect de colaborare cu Bank of Mexico, si era nevoie de cineva care sa creeze parteneriate si sa stabileasca contacte cu cei de acolo, si m-au trimis pe mine. Asta se intampla imediat dupa ce Bank of America ne cumparasera. Ei au aprobat afacerea, dupa care, la 4 – 5 luni dupa, s-au razgandit. Eu si colegii mei eram in Mexico City, intrebandu-ne "Ok, acum ce facem?". Eu am fost trimis in Anglia dupa asta, apoi in 2008 m-am intors in State iar eu si Bank of America am apucat-o fericiti pe cai diferite. Cum timp de un an nu am avut voie sa lucrez la anumite alte banci, mi-am petrecut timpul dand consultatii si scriind o carte.
Ce fel de carte?
P.F.: Fictiune, pura fictiune. Un pic de filosofie amestecat cu un pic de fantezie. O poveste pentru copii mai mari. Inca nu a fost publicata, insa am scris-o, dar nu am editat-o.
Povesteste-mi despre Romania. Cum ai ajuns aici?
P.F.: Romania. Hm. Gandindu-ma ce sa fac mai departe, unde sa traiesc, mi-am dat seama ca ce-mi placuse mai mult din timpul petrecut la banca fusesera ultimii trei ani cand dezvoltam produse noi, pe piete noi. Asa ca am inceput sa ma uit la mai multe regiuni, din America Latina si din Europa de Est. Ultima ma atragea cel mai mult, asa ca m-am interesat de populatii, de banc, de economia anumitor regiuni, si asa am inceput sa vorbesc cu oameni din Polonia si Romania. Spre sfarsitul lui 2008 am inceput sa zbor incoace, sa ma intalnesc cu diferiti oameni.. Si m-am indragostit de Bucuresti, pe bune! Contrastul, haosul in doze mici de aici, felul in care masinile stau parcate pe trotuare, totul ma atragea foarte mult dupa atata timp petrecut in State, unde toata lumea parcheaza chiar intre liniile galbene, unde toate peluzele sunt tunse, toate magazinele arata intr-un anumit fel, si totul e omogen. Si plictisitor.
Stiai cate ceva despre Romania?
P.F.: Da, stiam niste lucruri foarte importante. Nadia Comaneci – m-am indragostit de ea cand aveam cam 16 ani, chiar daca de departe. Mai ales stiam despre Dracula si Transilvania. Si despre Ceausescu, ceea ce transforma Romania intr-un mister, pentru ca in anii ’80 era una dintre principalele tari din care nu iesea nimic, in care nu intra nimic. Il stiam pe Ilie Nastase, pe Hagi nu, pentru ca la noi, dupa 10, 12 ani, nu prea se mai joaca fotbal. Deci asta stiam despre Romania, clasicele clisee americane.
In Romania, foarte multa lume este enervata de instabilitatea sistemului si foarte multi tineri nu vor altceva decat sa plece in Vest. Tu esti un vestic care s-a mutat aici, in haosul pe care il pomenesti mai sus.
P.F.: Cand eram in Ciudad de Mexico, m-am indragostit de el. E Bucurestiul, multiplicat de 10 ori, are 22 – 24 de milioane de oameni. Strazile nu au nici un sens, la fel ca aici (cel putin pentru mine). Felul in care se conduce este asemanator, numai ca acolo nu se opreste la stop, nici la semafor. E o versiune mult mai mare a Bucurestiului, chiar daca mult, mult mai saraca. Apoi, ducandu-ma in Anglia, intr-un orasel tipic – era cam liniste pe acolo. Magazinele se inchideau la cinci, barurile la zece. Sa ma intorc in State a fost un lucru pozitiv pentru mine, a fost inviorator. Aici… Conteaza mult populatia. Aici ai 22 de milioane de oameni pentru o tara intreaga. In Mexic, asta era populatia unui oras. Oamenii ma intreaba despre Bucuresti iar eu le zic "Pai, e un oras mare.. Dar nu atat de mare, doar 2 – 3 milioane de oameni". Asa ca, la un moment dat, dezvolti un sentiment de familiaritate si ajungi sa dai peste aceiasi oameni, iar orasul se micsoreaza, ca orice oras de altfel.
Cum ti se par romanii? Sunt foarte diferiti de oamenii cu care ai fost obisnuit pana acum?
P.F.: Da, ii gasesc mult mai diferiti fata de britanici si cumva diferiti fata de americani. Romanii sunt mai deschisi si mai dornici de a-ti impartasi lucruri personale decat sunt vesticii. In general, sunt mult mai prietenosi in mod real decat sunt americanii. Foarte multi oameni din State sunt foarte politicosi, e un mediu foarte "bine-crescut". Insa daca zgandari stratul de la suprafata, o sa descoperi ca acolo se termina si politetea celor mai multi – la suprafata. Diferentele nu sunt atat de mari pe cat ma asteptam. O mare parte din cultura de aici este in ton cu cea americana, chiar daca, in unele cazuri, cu 30 de ani intarziere. Cand sunt in taxiuri, ma minunez intotdeauna daca aud vreun cantec din anii ’70, cantece pe care eu nu le ascultam nici atunci!
Crezi ca influenta americana s-a extins mai departe de muzica si filme?
P.F.: Nu vreau sa generalizez foarte mult, insa da, se vede influenta americana si in atitudinea asupra afacerilor sau in ceea ce priveste politica sau cultura populara. America pare a fi punctul de referinta, ceea ce e de inteles, si devine cu atat mai interesant pentru mine, ca american. Poate daca punctul de referinta ar fi fost Brazilia, m-as simti lasat pe afara. Comunitatea oamenilor de afaceri pare a fi in ton cu felul american de a face afaceri, inclusiv in ceea ce priveste tinuta oficiala, atat pentru barbati cat si pentru femei. Deci exista familiaritate acolo. Pe de alta parte, nu s-a atins inca nivelul american al afacerilor, mai sunt lucruri de invatat. Despre cum sa suni pe cineva inapoi, despre cum sa faci ceva cand spui ca o faci.
Cum te simti locuind aici si interactionand cu oamenii?
P.F.: A, foarte bine. Majoritatea sunt foarte prietenosi si, in momentul in care afla ca sunt american si vad ca ma chinui sa vorbesc in romana, devin si mai si – trag o portie buna de ras si incearca sa ma ajute. Chiar daca nu-si dau seama de unde sunt, dar vad ca sunt strain, sunt foarte politicosi si foarte saritori.
Te-a schimbat atitudinea asta noua?
P.F.: Eu tot vin aici de mai bine de un an, insa m-am mutat aici abia acum cinci luni. Nu m-a schimbat, nu avea cum… Ma simt mult mai acasa aici decat in State, eu sunt mult mai aproape de spiritul asta decat de cel american. Sau imi place de cineva foarte rapid sau realizez ca nu vom fi prieteni foarte rapid. Nici nu ma ascund, nici nu sunt retinut. E mult mai confortabil asa.
Stiu ca esti casatorit cu o romanca.
P.F.: Da, e o poveste lunga. Eu imi faceam drumurile mele incoace, si ne-am cunoscut. Am interactionat mult mai mult la telefon, vorbind. Apoi, ea a venit in New York si am ajuns sa ne vedem si acolo, iar relatia noastra a pornit-o de acolo. Normal ca venind aici pentru diferite intalniri de afaceri ma vedeam si cu ea. Incercam sa micsorez un ocean intreg practic, vorbind cu oameni de aici, vorbind cu oameni din State. La un moment dat a devenit clar ca cineva dintre noi doi trebuia sa se mute, sau ea in State sau eu aici. Si desi ei i-ar fi suras ideea mutarii, eu mi-am dorit foarte mult sa ma mut aici.
Din nou, sunt surprinsa ca si-ar dori cineva sa faca asa ceva. Ti se zice des asta, nu?
P.F.: O, da, de multe ori, si ea e intrebata des "de ce nu te muti in America?". Oamenii de aici cunosc frustrarea de a trai aici, iar dupa o viata intreaga petrecuta aici pot sa inteleg cum ar vrea cineva sa se mute. Pentru mine, si pentru altii ca mine, frustrarile astea sunt invioratoare si sunt fascinat de cauzele lor. Un strain e mult mai atras de asta decat cineva care a crescut aici.
Spui despre cat de mult iti place aici. Ce nu-ti place totusi? Ce te enerveaza aici?
P.F.: Eu acum 20 de ani am condus un taxi. Acum, ma enerveaza cand soferii de taxi nu au rest sa-mi dea. Cum sa nu ai rest pentru o hartie de 10 lei? Nici in magazine nu au. Cand am fost in Uniunea Sovoietica in 1990, cei de acolo aveau "magazine pentru dolar", unde puteai gasi doar produse de lux, pe care nu le puteai gasi in alta parte. Ce se putea gasi, insa, erau lucrurile mici. E, acum ca sunt in Bucuresti, pot gasi produsele de lux peste tot, insa nu gasesc lucrurile mici. Nu am reusit sa gasesc sireturi, nu am reusit sa gasesc un pieptane… Insa astea sunt lucruri mici, frustrari amuzante. In afara de faptul ca nu vorbesc limba fluent, nu gasesc nimic frustrant, totul e interesant – orice mica frustrare pe care as avea-o vine dintr-o diferenta pe care o gasesc cu adevarat interesanta.
Acum cateva zile, pe strada, am auzit un american exasperat ca urma sa-i fie instalat cablul abia intr-o luna. Mi-a fost mila de el, sincer. Tu n-ai patit niciodata la fel?
P.F.: Ba da, insa pot la fel de bine sa-ti spun o poveste despre cum le-a luat celor de la British Telecom trei luni pana mi-au instalat cablul. Iar in Mexic, nimeni nu-si anuleaza abonamentul de la telefon cand se muta – il lasa pur si simplu noului locatar. Daca l-ar anula, ar putea sa nu-l mai aiba niciodata redeschis in alta parte, de aia folosesc telefoanele mobile atat de mult. Si da, America este mult mai bine organizata – in structura, in serviciul cu clientii, in a suna inapoi, in felul in care sunt organizate ministerele, in cum stii unde sa te duci si ce formulare sa completezi acolo. Da, am descoperit deja ca aici nu e asa, si nici nu e amuzant, incep sa-mi pierd interesul in anomaliile de genul asta, care devin frustrante. Insa iarba nu e nicaieri atat de verde pe cat pare.
Ai mai calatorit in Romania?
P.F.: Nu atat de mult pe cat as fi vrut. Am fost in Brasov si intr-un sat mic de langa Bran, Magura. Am fost in Sighisoara, si am condus intre Iasi, Sighisoara si inapoi in Bucuresti.
Ai condus tu?
P.F.: Da, a fost amuzant. Putin enervant faptul ca existau si alti oameni pe drum. Iar satele… De aici pana in Iasi e ca si cum ar fi un singur sat nesfarsit. Ma rog, eu nu conduc oricum foarte repede, insa nu cred ca am avut cum sa bag masina in viteza a patra tot drumul.
Ce-ai spune cuiva care vrea sa vina aici pentru prima data?
P.F.: Daca vine aici doar pentru a vizita, atunci trebuie sa se plimbe putin, sa se intereseze despre istoria tarii. Pentru ca asta e cel mai diferit lucru la Bucuresti, impactul vizual si amestecul dintre ultimii 50 de ani si tot ce-a fost inainte de asta. Daca cineva nu cunoaste istoria locului, nu va intelege nimic din oras. I-as recomanda cuiva sa se mute doar daca sunt ca mine sau ca alti expati, oameni care se bucura de aceasta deschidere si diversitate, totul amestecat cu putin haos si confuzie. Daca ideea asta te entuziasmeaza, atunci acesta e locul perfect in care sa traiesti. Daca vrei sa te urci in masina si sa te duci la mall sau la cinema, atunci ar trebui sa stai acasa.
