23.7 C
București
marți, 21 mai 2024
AcasăSpecialPeste jumătate dintre cetăţenii UE repatriaţi de Irlanda anul trecut au fost...

Peste jumătate dintre cetăţenii UE repatriaţi de Irlanda anul trecut au fost români

Guvernul irlandez a repatriat anul trecut 548 de cetăţeni UE, mai mult de jumătate dintre aceştia (302) fiind români, potrivit unei statistici prezentate sâmbătă de Irish Times, informează NewsIn.

În total, de când Irlanda şi-a deschis graniţele pentru muncitorii europeni (mai 2004), guvernul de la Dublin a trimis acasă 3.631 de cetăţeni din alte state UE.

Repatrierile de anul trecut se datorează în primul rând faptului că mulţi muncitori imigranţi au rămas fără slujbă din cauza recesiunii, precizează Irish Times. Imigranţii au fost loviţi mai dur de recesiune decât irlandezii, rata anuală a şomajului printre ei apropiindu-se în 2009 de 20%, în timp ce în cazul localnicilor a fost de 7%.

Majoritatea imigranţilor UE repatriaţi nu au mai avut dreptul la alocaţii sociale şi la locuinţe sociale. Guvernul irlandez a introdus noi reguli pentru a preveni “turismul social” în cadrul UE, iar un imigrant trebuie să îndeplinească anumite condiţii înainte de a fi eligibil pentru a primi alocaţii sociale.

După români, cei mai mulţi imigranţi UE repatriaţi anul trecut au fost polonezii (77), letonii (62) şi lituanienii (36), cehii şi slovacii (fiecare cu câte 27 de cetăţeni).

Repatrierile au costat guvernul irlandez 120.535 de euro pentru zboruri şi 5.907 euro pentru transportul terestru.

Luna trecută erau înregistraţi în Irlanda 44.167 de imigranţi din statele UE care au aderat în 2004.

Cele mai citite

Cum să alegi bateria potrivită pentru panoul tău fotovoltaic

Într-o lume unde există o evoluție a energiei regenerabile, cunoașterea elementelor esențiale ale sistemelor fotovoltaice este vitală. Articolul de față evidențiază factorii pe care...

Descoperă aromele delicioase ale bucătăriei: Rețete senzaționale cu Pui și Creveți pentru când ai nevoie de ceva ușor

Bucătăria este un loc magic în care se întâlnesc aromele, texturile și gusturile pentru a crea experiențe culinare de neuitat. Două ingrediente versatile și...

Securicii au pus frișcă sintetică pe blatul electoral

Campania electorală pentru alegerile locale și europarlamentare e plină de ciudățenii. Pe lângă faptul că nu ni se spune nimic despre viziunea României privind...
Ultima oră
Pe aceeași temă