19.6 C
București
marți, 28 mai 2024
AcasăSpecialPeste 71 la sută din apelurile la 112 sunt false

Peste 71 la sută din apelurile la 112 sunt false

Peste 71 la sută din apelurile la 112 sunt false, a anunţat, luni, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS), conform Mediafax.

În primele nouă luni din 2013, în România au fost înregistrate 13.208.466 de apeluri la numărul 112, iar cele mai multe dintre apelurile false sunt din judeţele Covasna, Călăraşi şi Mureş.

“Multe persoane sună fără a avea o urgenţă, se interesează despre evenimente care se petrec în localitatea lor, adresează injurii operatoarelor, râd, pun muzică sau nu vorbesc. Se solicită informaţii despre numere de telefon ale diverselor regii sau primării, se cere legătura cu diverse instituţii sau persoane publice ori se solicită sfaturi medicale”, a declarat directorul STS Marcel Opriş.

Citeşte şi: Ploi în Capitală: Serviciul 112 a primit de 5 ori mai multe apeluri decât într-o zi obişnuită

Acesta a precizat că majoritatea apelurilor false şi abuzive provin de la copii, tineri şi persoane cu probleme psihice şi sunt, în mare parte, efectuate de pe cartele pre pay. “Reamintesc faptul că, în alte state, la un anumit număr de apeluri false, cartela este blocată automat pentru o vreme”, a mai spus Opriş.

Amenda pentru apelarea falsă şi/sau abuzivă a Numărului Unic de Urgenţă 112 este cuprinsă între 500 şi 1.000 de lei, a mai precizat directorul STS.

În primele nouă luni ale acestui an, 8.116 cetăţeni au fost sancţionaţi pentru apeluri false şi abuzive către numărul 112. Cele mai multe sancţiuni au fost aplicate în judeţele Teleorman, Suceava şi Bucureşti.

Citeşte şi: 285.000 de apeluri false

Cele mai citite

Toni Greblă, AEP: Aproximativ 100 de milioane de buletine de vot, tipărite şi distribuite pentru alegerile din 9 iunie

Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă, a anunţat marţi că aproximativ 100 de milioane de buletine de vot au fost tipărite pentru alegerile din...

Rusia – Ucraina, ziua 825: Zelenski, așteptat la Bruxelles

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, este aşteptat în această dimineaţă la Bruxelles, unde urmează să semneze un acord bilateral de securitate cu premierul belgian Alexander...

Ciucă, despre salariul minim: S-a stabilit ca această mărire să fie de 400 de lei, cu menţiunea că 300 de lei să rămână sumă...

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat că decizia pentru mărirea salariului minim este luată, adăugând că este nevoie de sprijinirea mediului de afaceri. Nicolae Ciucă...
Ultima oră
Pe aceeași temă