12.2 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialPercheziții la Protecția Copilului Giurgiu

Percheziții la Protecția Copilului Giurgiu

UPDATE: DGASPC Giurgiu ar fi încheiat preferenţial 20 de contracte cu 11 societăţi comerciale, pentru serviciile cărora s-ar fi achitat sume duble faţă de preţul pieţei, valoarea totală a acestora fiind de aproximativ un milion de euro, au declarat vineri surse judiciare citate de Mediafax.

Poliţiştii de la investigarea fraudelor suspectează că, în 2013, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Drepturilor Copilului (DGASPC) Giurgiu a încheiat cu 11 firme contracte preferenţiale de prestări servicii, în valoare de aproximativ un milion de euro, în anchetă fiind implicaţi şi doi deputaţi, au precizat sursele citate.

Anchetatorii susţin că DGASPC Giurgiu ar fi semnat cu cele 11 firme contracte pentru achiziţionarea de rechizite, servicii de catering, deratizare, dezinfecţie, dar şi construcţii şi reamenajări. În cazul lucrărilor de construcţii, acestea ar fi fost plătite, cu toate că fuseseră fie prost executate, fie lăsate neterminate.

Potrivit anchetatorilor, există suspiciuni că în spatele celor 11 societăţi comerciale ar fi doi deputaţi, care le-ar fi coordonat activitatea fără să aibă vreo calitate oficială în vreuna dintre aceste societăţi, dar şi reprezentanţi ai unor autorităţi publice din judeţul Giurgiu.

Poliţiştii fac, vineri, percheziţii la sediul DGASPC Giurgiu şi la 11 firme, într-un dosar privind modul de atribuire, în 2013, a unor contracte de achiziţii publice de lucrări sau de prestări de servicii, surse din rândul anchetatorilor declarând că în acest caz ar fi vizaţi şi doi deputaţi.

„În această dimineaţă, poliţiştii din cadrul Direcţiei de Investigare a Fraudelor – IGR efectuează 12 percheziţii la sediul a 11 societăţi comerciale de pe raza judeţului Giurgiu şi a municipiului Bucureşti şi a unei autorităţi publice din municipiul Giurgiu”, se arată într-un comunicat de presă al Poliţiei Române, citat de Mediafax.

Surse din rândul anchetatorilor au declarat că autoritatea publică la care se fac percheziţii este Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Giurgiu. Potrivit surselor citate, în acest caz ar fi vizaţi şi doi deputaţi, dar şi reprezentanţi ai unor autorităţi publice din judeţul Giurgiu.

Poliţia Română a precizat că acţiunea vizează operatori economici care ar fi efectuat achiziţii publice "în condiţii de neconcurenţialitate şi transparenţă, nerespectându-se principiul eficienţei utilizării fondurilor alocate şi a tratamentului egal între aceştia".

„Poliţiştii vor verifica modul de atribuire a unor contracte de achiziţii publice de lucrări, furnizare ori de prestări servicii încheiate între autoritatea publică şi cele 11 societăţi comerciale, în cursul anului 2013”, a precizat Poliţia Română în comunicat.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă