15.6 C
București
marți, 28 mai 2024
AcasăSpecialPercheziţii la mafia imobiliară din Galaţi

Percheziţii la mafia imobiliară din Galaţi

Procurorii D.I.I.C.O.T. au efectuat, marţi, zece percheziţii domiciliare în cadrul unei acţiuni care viza destructurarea unei grupări infracţionale organizate, specializată în săvârşirea de înşelăciuni imobiliare.

Zece membri ai grupării au înşelat persoane nevoiaşe, cu un grad redus de educaţie şi lipsite de apărare pe fondul vârstei înaintate, bolilor sau dependenţei de alcool, prin inducerea lor în eroare, fie prin promisiunea obţinerii la schimb a altor imobile în care să locuiască, fie prin oferirea de alcool sau alte substanţe cu efecte asemănătoare, sub imperiul cărora părţile vătămate nu mai erau conştiente de acţiunile lor sau prin obţinerea unor împuterniciri pentru dezbaterea la notariat a succesiunilor ascendenţilor părţilor vătămate şi vânzarea imobilelor ce făceau obiectul acestor moşteniri.

Cei zece determinau aceste persoane să-şi înstrăineze imobilele în care locuiau, însuşindu-şi sumele de bani astfel încasate, victimele rămânând fără adăpost sau fiind cazate în imobile insalubre, fără utilităţi, special achiziţionate de membrii grupării în acest scop. Până în prezent au fost identificate un număr de 20 de imobile ce au făcut obiectul activităţii infracţionale, suma dobândită în mod ilicit de membrii grupării infracţionale ridicându-se la peste 1.500.000 de lei. Cu ocazia percheziţiilor domiciliare au fost ridicate mai multe documente ce privesc tranzacţiile imobiliare efectuate de învinuiţi.

La sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Galaţi vor fi aduse în vederea 30 de persoane.

Cele mai citite

Rusia anunță că a doborât o dronă la periferia Moscovei

Rusia a anunţat luni că a doborât o dronă la periferia Moscovei şi a impus restricţii de zbor pentru mai puţin de o oră...

ONU condamnă atacurile mortale israeliene din Rafah

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a condamnat atacurile aeriene mortale ale Israelului lângă Rafah, în Fâşia Gaza."Condamn acţiunile Israelului care au ucis zeci...

Motocoasele electrice: Soluția ideală pentru întreținerea grădinii tale

Motocoasele electrice și trimmerele sunt instrumente esențiale pentru întreținerea eficientă a grădinilor și a spațiilor verzi. Acestea sunt concepute pentru a oferi o soluție...
Ultima oră
Pe aceeași temă