Anchetele vor arăta că nu oamenii simpli fură la vot, ci că, de fapt, frauda e organizată de oameni cu putere de decizie.
S-ar zice că în România nu mai ştim cu siguranţă nimic. Ce era evident ieri azi e subiect de controverse aprinse. Nu mai ştim nici câţi suntem, nici cum se pot tăia legal oameni de pe listele electorale, nici pe cine ar trebui să includă listele electorale, nici dacă e bine sau nu să se fraudeze votul. Miniştrii apar în conferinţe de presă şi ne anunţă senini că, în opinia lor de nejurişti, românii ale căror acte de identitate au expirat ar trebui să fie scoşi de pe liste. La fel şi cei care locuiesc prea mulţi într-o casă, cei care au divorţat sau cei care stau în străinătate mai multă vreme. Senzaţia de clacă, de sporovăială la bere ca să treacă timpul se aşterne peste ţară. Toate opiniile par a avea aceeaşi valoare de adevăr, totul e relativ, totul se poate negocia. Premierul dă lecţii CCR cu o zi înainte de şedinţa crucială din 21 august despre numărul de voturi necesare pentru luarea unei decizii privind valabilitatea referendumului – asta îmi aminteşte de preşedintele interimar care, în preziua anterioarei şedinte a CCR, explica pătruns judecătorilor că au de luat o decizie extrem, extrem de dificilă. D-l Dogaru – poate vi-l mai amintiţi, e acela pe care nu-l cunoaşte, dar cu care semnează memorandumuri d-l Ponta – şi-a programat marţi o ieşire în stradă în faţa CCR. Altfel, sigur, USL respectă independenţa CCR şi deciziile sale. Pe cele legale, fireşte, aşa cum insistă premierul. Presupun că d-l Ponta e cel care stabileşte care sunt deciziile legale ale CCR şi care nu…
Enervare maximă au stârnit şi anchetele procurorilor cu privire la posibile fraude electorale. Deopotrivă, politicieni şi formatori de opinie care până ieri ne explicau doct cum că nimic nu-i mai important decât voinţa poporului strigă azi împotriva anchetelor penale. Cum e, vezi Doamne, posibil să mergi din casă în casă şi să pui întrebări cetăţenilor simpli? Cum se poate să le ceri să jure pe Biblie pe capota maşinii? Ochii daţi peste cap şi mâna dusă la gură a uimire împlinesc tabloul televizat. Să le luăm pe rând.
Citeşte continuarea în Revista 22.
