24.8 C
București
joi, 12 septembrie 2024
AcasăSpecialParlamentul de la Belgrad cere 'autonomie' pentru sârbii din Kosovo

Parlamentul de la Belgrad cere ‘autonomie’ pentru sârbii din Kosovo

După o lungă dezbatere, Parlamentul de la Belgrad a adoptat în noaptea de sâmbătă spre duminică, după o lungă dezbatere, două texte referitoare la ‘autonomia’ minorităţii sârbe din Kosovo şi care vor constitui baza negocierilor cu Pristina mediate de Uniunea Europeană, transmite AFP.

 

‘Suveranitatea Serbiei asupra Kosovo este practic inexistentă’, a afirmat premierul Ivica Dacic în faţa parlamentarilor, cerându-le să accepte ‘realitatea’ din această fostă provincie a Serbiei. ‘Trebuie să creăm o bază solidă pentru a salva ceva’, a continuat el, avertizând că dacă Serbia va sta cu capul în nisip, atunci nu va mai avea ce să negocieze’, autonomia pentru sârbii din Kosovo fiind în opinia sa tot ce se mai poate spera că s-ar putea salva.

Votul din parlament a fost precedat de o dezbatere de 12 ore, la câteva zile după ce guvernul Dacic a adoptat un proiect de rezoluţie care va fi baza discuţiilor cu Pristina, ce urmează să se reia pe data de 17 ianuarie la Bruxelles.

Rezoluţia cere o autonomie mai substanţială pentru minoritatea sârbă din Kosovo, mai ales la nivelul autorităţilor locale, judiciare, având în vedere în special finanţele locale, poliţia şi educaţia. Totodată , rezoluţia reafirmă refuzul Belgradului de a recunoaşte independenţa Kosovo.

Textele adoptate vizează patru municipalităţi din nordul Kosovo, unde locuiesc circa 40.000 de sârbi, dar şi enclavele diseminate pe întregul teritoriu al acestei foste provincii sârbe, toate acestea numărând încă 80.000 de sârbi.

Uniunea Europeană a acordat anul trecut Serbiei statutul de ţară candidată, dar îi condiţionează începerea negocierile de aderare de stabilirea unor relaţii funcţionale cu Kosovo, chiar dacă nu îi va recunoaşte independenţa proclamată unilateral în anul 200 potrivit agerpres..

Cele mai citite

Anca Todoni s-a retras din Ţiriac Foundation Trophy

Anca Todoni a fost nevoită să se retragă din meciul de joi din optimile de finală ale turneului Ţiriac Foundation Trophy (WTA 125) din...

Denis Haruț a fost prezentat oficial la Sepsi!

Denis Haruț, fundașul de 25 de ani, a fost prezentat oficial la Sepsi, după ce s-a despărțit de FCSB în această vară. Omar El...

Gândacii majoritari

Restaurantele îşi aşteaptă gândacii la cina cea de taină. Farfuridi şi Brânzovenescu nu mai au puţintică răbdare aşteptându-l pe Trahanache şi prind crustă. Aşteaptă...
Ultima oră
Pe aceeași temă