Este palaria secretarului general al Partidului Comunist Roman. A inaugurat-o Gheorghiu Dej cand a preluat functia de secretar general al PCR. O purta cand mergea in vizite oficiale peste hotare. In restul timpului, purta o sapca muncitoreasca, de sarbatoare, dupa ce abandonase basca de strungar. Palaria simboliza statutul de om de stat, cu alura europeana, aspiratia regimului comunist la recunoastere si respectabilitate din partea “lumii capitaliste”.
La moartea lui Dej, palaria de sef al PCR a trecut la Nicolae Ceausescu. Era cam mare pentru el, dar a dat-o la intors si a facut-o potrivita pentru capul lui. A purtat-o si el pe la toate intalnirile de partid si de stat, in tara si peste hotare. La “vizitele de lucru”, in tara, purta tot sapca muncitoreasca sau caciula autohtona. Cand a fost impuscat, la Targoviste, a murit cu capul descoperit, ca asa cerea regulamentul executiilor.
Dupa disparitia lui Ceausescu, palaria lui Dej nu s-a pierdut. A mostenit-o Ion Iliescu care a inceput sa o poarte dupa ce si el a dat-o la intors pentru a o curata de sudoarea predecesorului si a o face mai mare, pe masura capului de intelectual al noului sef de partid si de stat. A purtat-o asa Ion Iliescu timp de 16 ani, desi, formal, pe timpul cat a ocupat functia de sef al statului, palaria de sef al partidului a fost data in custodia lui Oliviu Gherman sau Adrian Nastase. In aprilie 2005, palaria i-a fost subtilizata de un grup de razvratiti din partid, care au pus-o pe capul lui Mircea Geoana, ca pe o coroana simbolizand trecerea autoritatii acestei functii pe capul noului sef al partidului-stat. Au procedat in acest mod deoarece Ion Iliescu, in ciuda varstei, nu voia in ruptul capului sa se desparta de aceasta palarie. La fel ca toti ceilalti secretari generali ai PCR, el voia sa fie ingropat cu palaria pe piept. Palaria a ajuns pe capul lui Mircea Geoana pentru ca Adrian Nastase, omul caruia ii era predestinata aceasta functie, nu a avut curajul sa o revendice de la Ion Iliescu.
Nici n-a avut timpul Mircea Geoana sa dea palaria la intors pentru a o aduce la dimensiunile capului sau, ca lupta din partid pentru palaria lui Dej a reinceput. Asa se face ca noul posesor al palariei o poarta pana peste urechi de abia mai vede pe unde calca si din ce directie ataca adversarii care vor sa-l deposedeze de valorosul trofeu. Prilejul oferit pentru reluarea luptei pentru sefia PSD a fost debarcarea lui Adrian Nastase din functiile de partid si de stat. Mircea Geoana a pus si el umarul la rasturnarea lui Adrian Nastase, nerealizand ca urmatorul va fi el. Odata retezat un picior de la trepiedul Geoana-Nastase-Mitrea, era evident ca aceasta constructie politica nu va rezista, mai ales ca Ion Iliescu doreste sa revina la carma partidului pe care l-a asamblat din ramasitele PCR.
Adevarul este ca palaria de sef suprem al PSD este prea mare si prea grea pentru Mircea Geoana. Daca privim la cariera lui profesionala si politica, constatam ca Mircea Geoana este o creatie artificiala a unor sponsori din umbra, care tot timpul l-au ghidat si teleghidat catre pozitiile-cheie in structurile de putere ale statului. Fara sa straluceasca, Geoana n-a fost rau nici ca purtator de cuvant in MAE, nici ca ambasador la Washington si nici ca ministru de Externe. Dar, ca in povestea cu pestisorul de aur, el si sponsorii sai au vrut mai mult: sefia suprema de partid si de stat. Dar au fost prea nerabdatori si au fortat mersul normal al lucrurilor. Nu si-au dat seama ca, pentru a putea aspira la functia suprema de partid si de stat, deci la palaria lui Dej, este nevoie ca aspirantul sa-si fi dovedit curajul si puterea. Gheorghiu Dej ii lichidase pe Foris si pe Patrascanu si ii eliminase pe Vasile Luca si pe Ana Pauker. Ceausescu ii eliminase pe Chivu Stoica, pe Apostol si pe Draghici. Si Ion Iliescu a avut meritul ca a supravietuit dizgratiei in care il aruncase Ceausescu si, mai ales, ca l-a pus pe acesta cu spatele la zidul executiei, in decembrie 1989. Si Nastase avea mai multe merite pentru a aspira la palaria lui Dej: castigase alegerile din 2000, invingandu-i in lupta pe Stolojan, Valeriu Stoica, Petre Roman, Victor Ciorbea si Teodor Melescanu. Si in 2004, teoretic, castigase alegerile parlamentare. Este drept ca le pierduse pe cele prezidentiale, dar cine nu le-ar fi pierdut in competitie cu Traian Basescu? In schimb, Mircea Geoana, in vara lui 2004, pierduse lamentabil in lupta pentru fotoliul de primar general al Capitalei. El nu batuse pe nimeni, nici macar un derbedeu pe maidan. N-a avut si nu are nici curaj, nici vana, nici gura spurcata, ca marinarul… N-are mai nimic. El putea, foarte bine, sa stea in banca sa de diplomat tehnocrat, sa mai astepte o legislatura sau, eventual, sa se inscrie la liberali, asa cum a facut un oportunist cu fler, care este Razvan Ungureanu. Dar n-a facut-o, pentru ca deciziile nu i-au apartinut.
Vazand cum decurg acum lucrurile in PSD, domnului Geoana nu-i mai ramane decat sa dea la intors palaria mancata de molii a lui Dej, sa o perie bine si sa o restituie proprietarului de drept, Ion Iliescu.
