17.8 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSpecialPacientii pleaca mai bolnavi decat au venit!

Pacientii pleaca mai bolnavi decat au venit!

Conditii inumane la Policlinica Mangalia. Frigul insuportabil de pe coridoare contribuie la degradarea sanatatii pacientilor care acuza deja diverse simptome. Situatia este cu atat mai grava cu cat marea majoritate a bolnavilor sunt copii si in special bebelusi, care sunt nevoiti sa stea ore bune in frig pana ajung sa fie consultati.

Raceli puternice, “suveniruri” de la policlinica

Problema caldurii este veche, cladirea policlinicii fiind debransata in urma cu mai multi ani. Odata cu preluarea spatiilor individuale, medicii s-au preocupat doar de confortul propriu. Astfel, au gasit de cuviinta sa modernizeze cabinetele lor si ale asistentelor, pe care le-au decorat cu piese cochete de mobilier. In plus, nu duc lipsa de caldura si apa rece. In schimb, persoanele care asteapta in fata usii au parte de un tratament total diferit. Stau inghesuite pe canapele jupuite, cumparate pe vremea comunistilor, au ca privelisti pereti fisurati si murdari si fac eforturi sustinute pentru a rezista cateva ceasuri la temperaturi foarte scazute. In loc sa se faca bine, multi dintre pacienti au plecat raciti ori s-au ales cu pneumonii care i-au tintuit la pat saptamani la rand. Pe de alta parte, n-au nici o sansa sa foloseasca grupurile sanitare din policlinica deoarece sunt vesnic incuiate. Practic de cand isi desfasoara activitatea aici, medicii nu au executat nici o lucrare de reparatie in exterior, pana si fatada cladirii fiind zugravita cu bani de la bugetul local. De fiecare data medicii de familie sau specialistii s-au plans ca nu au bani sau ca nu sunt proprietarii spatiilor respective.

Fese si seringi, abandonate in spatele unitatii

Nici pentru incheierea contractelor de ridicare a materialelor sanitare folosite nu s-au gasit fonduri, astfel ca multi medici se debaraseaza de ele la ghenele de gunoi sau chiar in spatele policlinicii. Mai mult, la un moment dat aici se afla un munte de seringi cu urme de sange care ar fi putut ajunge in mainile copiilor ce locuiesc in vecinatatea unitatii. Odata cu posibilitatea cumpararii cabinetelor individuale, ar fi cazul ca medicii sa-si indrepte atentia si catre spatiile exterioare, carora ar trebui sa le dea un aspect civilizat, mai cu seama ca vara in policlinica ajung zeci de turisti. In plus, trebuie sa rezolve odata pentru totdeauna problema caldurii din cauza careia se plang sute de mangalioti. Avand in vedere cat de putin i-a preocupat pana acum soarta propriilor pacienti, este de asteptat ca aceste aspecte negative sa se mentina in continuare, mai cu seama ca medicii vor gasi din nou motiv sa se planga de bani. Mai precis, acestia vor spune ca au investit sumele de care dispuneau sau pe care le-au imprumutat de la banci pentru achitarea cabinetelor… In privinta spatiilor, in aceasta perioada o comisie stabilita la nivel local se preocupa de evaluarea lor, pentru ca in etapa urmatoare sa stabileasca pretul cu care vor putea fi cumparate. Cu siguranta, cei aproape 20 de medici din policlinica vor dori sa achizitioneze cabinetele, cu atat mai mult cu cat au investit sume consistente de bani pentru asigurarea unor conditii de invidiat.

Sanatatea constanteana, in deriva

Mangalia nu este singurul oras din judet care se confrunta cu probleme in privinta asigurarii actului medical la standarde minime. Spitalul din Harsova, precum si cele de la Constanta au aripi intregi de cladire afectate. Si cum majoritatea fondurilor alocate de la bugetul de stat se duc pe medicamente si tratamente, renovarea unitatilor sanitare este trecuta intotdeauna la coada listei. La agravarea situatiei contribuie din plini insisi medicii, care, asa cum am mentionat mai sus, sunt total dezinteresati de asigurarea unui confort minim pacientilor. In aceste conditii, tratamentele pot deveni inutile.

Cele mai citite

Președintele Iranului și ministrul de Externe sunt morți. Epava elicopterului a fost găsită

Președintele Iranului și ministrul de Externe al Iranului sunt morți, acest lucru fiind constatat oficial după ce a fost găsită epava elicopterului în care...

Miron Cosma, urmărit penal în dosarul Mineriadei, dă vina pe Ion Iliescu

Miron Cosma, fost lider al minerilor din Valea Jiului, dă vina pe Ion Iliescu pentru victimele înregistrate în timpul Mineriadei din 13 - 15...

Un iranian cu mandat de arestare în Emiratele Arabe Unite este protejat de …DIICOT

La ora actuală, serviciile de informații de la noi sunt în alertă pentru că un cetățean iranian care a escrocat băncile din Emiratele...
Ultima oră
Pe aceeași temă