O viziune distorsionata asupra prezentului este cea mai proasta cale de a te pregati pentru provocarile viitorului. A descrie lupta impotriva terorismului international in termenii unui al "patrulea razboi mondial", asa cum o face in noua sa carte Norman Podhoretz, unul din liderii de opinie neoconservatori din SUA, reprezinta chiar din mai multe puncte de vedere o viziune eronata.
In primul rand: cand si unde a avut loc al treilea razboi mondial? Razboiul Rece, tocmai pentru ca nu a devenit niciodata unul "fierbinte", nu poate fi sub nici o forma echivalat cu primul sau al doilea razboi mondial. Desigur, termenul de "razboi mondial" a fost poate ales pentru a induce o logica de "noi" contra "lor", dar o atare logica oricum nu corespunde naturii pericolului pe are il constituie islamul radical, date fiind complexitatea si multele diviziuni interne caracteristice lumii musulmane. Iar militarizarea gandirii noastre ne face incapabili sa gasim raspunsurile corecte, care ar trebui sa fie atat de natura politica, cat si pe linie de securitate.
Cuvintele sunt importante, pentru ca pot fi lesne transformate in arme, care la randul lor se pot intoarce ca un bumerang impotriva celor care le-au folosit neadecvat. Analogiile gresite au condus deja SUA pe calea dezastrului intr-un context irakian care nu are nimic in comun cu Germania sau Japonia de dupa 1945 – paralela introdusa ca argument de unii lideri ai administratiei Bush, pentru a acredita ideea ca democratia poate fi cultivata in fostele dictaturi prin metoda ocupatiei.
Amenintarea terorista este evident reala si constanta, asa cum demonstreaza si atacul dejucat recent in Germania. Complotul, in care era implicat si un tanar german convertit la islam, a aratat inca o data ca terorismul poate fi o amenintare deopotriva interna si externa. Se pare ca instinctele nihilist-distructive, dezvoltate de tinerii germani ai generatiei Baader/Meinhof si preluate din ideologiile extremei stangi a anilor ‘70, au potentialul de a fi transformate intr-o "viziune romantica" asupra Al Qaeda.
Sigur ca trebuie sa ne aparam cat se poate de serios si hotarat impotriva amenintarii terorismului, mai ales daca teroristii vor reusi sa obtina arme nucleare sau biologice. Serviciile de informatii, diplomatia, fortele de securitate trebuie sa fie in garda, iar cetatenii trebuie sa invete sa traiasca cu constrangerile unei vieti aflate sub o amenintare invizibila. Un anume grad de "israelizare" a traiului nostru de zi cu zi a devenit, din nefericire, inevitabil.
Dar asta nu inseamna ca trebuie sa devenim literalmente obsedati de terorism in dauna pastrarii unei viziuni mai largi asupra provocarilor istorice. Asasinarea printului mostenitor al Imperiului Austro-Ungar la Saraievo in iulie 1914 nu a fost cauza, ci pretextul primului razboi mondial. Viziunea mai larga, imaginea de ansamblu ignorata atunci nu tineau de "complotul anarhist" pentru destabilizarea imperiului, ci de exacerbarea nationalismului disperat, dublata de instinctele suicidale ale unei ordini aflate in plina decadere si de mecanismul fatal al logicii "aliantelor secrete".
Ar fi trebuit atunci sa se constientizeze faptul ca revolutionarea mijloacelor de transport si a modalitatilor de desfasurare a fortei militare insemna ca razboiul nu mai poate fi privit ca o continuare cu alte mijloace a politicii – iata viziunea mai larga. Industrializarea razboiului a facut ca el sa fie "depasit" in termeni rationali. Semnificatia primului razboi mondial nu consta in infrangerea Germaniei, Austriei si Imperiului Otoman, ci in sinuciderea Europei.
Astazi, viziunea de ansamblu cuprinde posibila trecere a rolului de lider global de la Occident catre Asia. Reactia paranoica a neoconservatorilor americani la amenintarea terorista poate doar sa accelereze acest proces, daca nu cumva chiar sa-l transforme intr-o evolutie inevitabila – periclitarea valorilor noastre democratice duce la slabirea puterii "soft" a Statelor Unite si la alimentarea cauzei teroriste.
Terorismul este produsul unei fuziuni din interiorul unei parti a islamului, componentele fiind extremismul religios, nationalismul inabusit si ceea ce Dostoievski numea "nihilism". Provocarea noastra este sa intelegem resorturile fundamentale ale acestor forte si sa reusim sa distingem intre ele. Altfel spus, ne confruntam cu provocarea complexitatii, care ne obliga sa ne asiguram ca unei minoritati infime nu i se vor alatura forte mai serioase.
O stabilitate mai mare in Orientul Mijlociu – implicit o rezolvare a conflictului dintre Israel si palestinieni – la care se adauga o mai buna integrare a musulmanilor in societatile noastre in spiritul echitatii sociale si al unui mesaj umanitar sunt elementele-cheie ale unei strategii occidentale coerente. Daca pierdem din vedere aceste aspecte in inclestarea razboiului impotriva terorismului si a cauzelor sale, vom fi incapabili sa facem fata cu succes provocarii pe termen lung care se numeste "Chindia".
Dominique Moisi, membru fondator si Senior Advisor al Ifri (Institutul Francez de Relatii Internationale), este profesor la Colegiul Europei din Natolin, Varsovia.
Copyright: Project Syndicate, 2007.
www.project-syndicate.org
