25 C
București
sâmbătă, 20 iunie 2026
AcasăSpecialOprescu convoacă primul comandament de combatere a ţânţarilor

Oprescu convoacă primul comandament de combatere a ţânţarilor

Primarul Sorin Oprescu a convocat miercuri, la ora 8.30, primul comandament pentru monitorizarea aplicării măsurilor de combatere a ţânţarilor din Capitală, în contextul înmulţirii insectelor în ultima perioadă din cauza ploilor. Potrivit NewsIn, comandamentul va avea loc la sala de consiliu din sediul Primăriei Capitalei.

Comandamentul este format, potrivit unei dispoziţii recente a primarului general, din directori din direcţiile de Utilităţi Publice şi de Inspecţie ale primăriei, şefi de la ALPAB, Administraţia Spitalelor, Administraţia Cimitirelor, RADET, Apa Nova şi Poliţia Comunitară. Potrivit dispoziţiei primarului general, „comandamentul se întruneşte saptămânal şi ori de câte ori este nevoie pentru a stabili planul şi programul de acţiuni în vederea aplicării eficiente a planului de combatere ţânţari larve şi adulţi”.

Astfel, ALPAB are ca sarcină combaterea ţânţarii în jurul lacurilor, Administraţia Cimitirelor pe cei prezenţi în crematorii şi pe spaţiile verzi din cimitire, iar Administraţia Spitalelor se ocupă de cei din subsolurile spitalelor. RADET trebuie să se lupte cu insectele de la gurile de vizitare a reţelelor de termoficare, iar ţânţarii prezenţi în zona reţelelor de canalizare sunt în grija Apa Nova.

Poliţia Comunitară a Municipiului Bucureşti va pune la dispoziţie personal în vederea însoţirii echipajelor care efectueaza operaţiunile de combatere ţânţari, participând la evacuarea zonelor unde se execută pulverizarea insecticidului pentru combaterea insectelor, pentru a se preîntâmpina eventuale intoxicări asupra populaţiei.

Edilul Capitalei a declarat în urmă cu o săptămână că ploile au stricat planurile de luptă împotriva ţânţarilor. „Dacă ploile au fost foarte dese se spală substanţa şi, după câte ştiţi, ţânţarii stau sub frunze. Nu e nicio scuză chestia asta, dar prevenirea e făcută”, a declarat primarul general Sorin Oprescu.

Cele mai citite

Cei mai bogați 10% dintre consumatori generează daune de mediu de până la 5,7 trilioane de dolari pe an

Un nou studiu publicat în revista științifică Communications Sustainability arată că cei mai bogați 10% dintre consumatorii lumii au un impact disproporționat asupra mediului...

Șoferii scapă sâmbătă de taxă la traversarea Podului Giurgiu–Ruse, de „Ziua Podului”

Autoturismele care traversează Podul peste Dunăre în sensul Giurgiu–Ruse beneficiază sâmbătă, 20 iunie 2026, de scutirea tarifului de trecere, cu ocazia „Zilei Podului”, a...

Tariful călătoriei cu metroul rămâne neschimbat. Călătorii vor plăti în continuare 5 lei pentru o călătorie

Prețul unei călătorii cu metroul nu va crește de la 1 iulie, după ce ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruță, a decis anularea măsurii...
Ultima oră
Pe aceeași temă